Ce îl poate face pe un strain să trăiască în România? Acum 30 de ani, chef Antonio Passarelli era decis să rămână doar pentru șase luni la noi în țară, dar nu a mai plecat de aici. ”Îmi plăcea românul de atunci, era dornic să meargă înainte și să facă ceva. Acum, a devenit foarte legat de lucruri efemere și de aparențe” – crede cheful Italian. ”Cel mai mult mă deranjează când spuneți: lasă, că merge și asa! Mă simt foarte prost când aud asta”. Într-un interviu pentru HotNews, Antonio Passarelli s-a referit la dubla calitate a produselor și a explicat de ce pizza și pastele din România nu sunt la fel ca cele din italia. El a spus și câteva motive pentru care în România nu există restaurant cu stele Michelin.
Filmare și montaj: Cătălin Voicu
Când dai cu piciorul la o piatră în România, descoperi o comoară! În Italia, piatra rămîne tot piatră!
Antonio Passarelli: Sunt de 30 de ani în România și pot să spun că aici îmi place și nu îmi place. îmi plăcea românul pe care l-am cunoscut atunci când am venit: era dornic să meagă înainte, să faca ceva. Nu îmi place românul de astăzi pentru că este foarte legat de lucrurile efemere, de aparențe. De exemplu, Timișoara era orașul cel mai frumos pe care l-am văzut eu în 1990, când am venit aici, dar acum timișorenii s-au culcat pe o ureche. Spun: ”Noi suntem fruncea!”, dar nu poți să fii fruncea o viață dacă nu poți să faci ceva. Uitați-vă ce a făcut Clujul, Sibiul, Brașovul… Așa s-a întâmplat și cu italienii – ne lăudăm că facem Ferrari, Lamborghini..dar nu avem bani să le cumpărăm noi, le cumpără arabii..
Trebuie să vedem care sunt limitele, carențele, să vedem ce lipsește, dacă ne mințim singuri nu este ok. Sunt foarte dezamagit, pentru că deosebirea dintre România și Italia este că la mine în țară, când dai cu piciorul la o piatră, tot piatră rămâne. Dar în România, dacă dai cu piciorul la o piatră, iese o comoară. Ce vrei? Petrol? Avem! Gaz? Avem!! Aproape orice avem. Italia are toate aceste lucruri în cantități mai mici, dar este o țară unde se transformă foarte bine produsul. Noi am înțeles foarte clar că neavând multă materie primă, trebuie să mizăm pe felul în care prelucrăm materia primă, cumpărăm de la alții, dar îi dăm plus valoare. Aici, în România, avem tot ce ne dorim dar ce s-a făcut? ”Lasă, că e bine și așa!” – spun mereu românii. Și asta mă deranjează enorm. Evoluția spre perfecțiune nu o faci pentru alții, ci doar pentru tine. Când eu spun ”lasă, că e bine și așa”, am pierdut un punct. Mă simt foarte prost.
Povestea cu un avocado, asemănătoare cu experiența poporului român
În urmă cu mai mulți ani, orice investitor cu bani deschidea un restaurant Italian cu spaghetti, pizza, etc. Astăzi, s-au schimbat lucrurile pentru că românul a început și el să fie umblat, a ajuns în Italia, a făcut și el cumpărături într-un supermarket de acolo. Pentru verticalitatea mea, mi-a plăcut să fiu bine informat pentru că atunci când stau de vorbă cu o persoană, să nu debitez prostii, că debitatul de prostii este la nivel înalt în România. În 1977, am mâncat pentru prima data avocado. Mi-a fost servit ca o salată de fructe – tăiat cubulețe, cu puțină lămâie, zahăr și mi s-a părut excelent. Mult mai târziu, prin 1984-1985, am făcut un drum în Israel și am înțeles că, de fapt, cu avocado se gătește. unul dintre lucrurile cele mai gustoase, după părerea mea, este faimoasa omletă cu avocado, ceapă și ouă. Avocado se folosește în loc de unt, e un vis!!! Dar am aflat mai târziu, același lucru s-a întâmplat și cu poporul român.
Filmările au fost realizate la Palatul Stirbey Buftea
