​​Vocalista americană Judith Hill va deschide sezonul de toamnă al seriei Jazz Nouveau din Control Club, pe 24 septembrie, cu primul său concert în România.

Judith HillFoto: Twin Arts

Judith Hill s-a născut în 1984 în Los Angeles, într-o familie japonezo-africană de muzicieni. Cu o mamă pianistă de muzică clasică și un tată care cânta la chitară bas, o familie pentru care jam session-urile acasă erau ceva obișnuit, nu e de mirare că Hill a compus primul său cântec la doar patru ani.

Departe însă de a fi doar un capriciu, tânăra îndrăgostită de funk, jazz, hip-hop, soul și R&B și-a urmat cu ambiție visul studiind compoziție muzicală la Biola University, în California.

La scurt timp, Judith Hill devine o voce dorită de unii dintre cei mai pretențioși artiști ai lumii, dacă ne gândim doar la Michael Jackson, cel care a ales-o pentru un duet ce urma să fie inclus în turneul This Is It din 2009.

În 2013 câștigă un premiu Grammy pentru contribuția muzicală la un film devenit deja celebru, 20 Feet from Stardom, peliculă ce are în palmares un Oscar pentru film documentar, și care prezintă carierele celor mai talentate backing vocals americane.

Judith Hill și-a continuat ascensiunea incredibilă prin participarea la concursul The Voice, un turneu cu John Legend, dar și prin colaborări cu Prince, Stevie Wonder, Anastacia, Rod Stewart, Robbie Williams, Mike Oldfield sau Josh Groban.

Citiți în continuare un interviu pe care artista americană l-a acordat în exclusivitate pentru Hotnews:

Ai lucrat cu foarte mulți muzicieni mari. Care este cea mai prețioasă lecție pe care ai învățat-o de la ei?

Muzica este limbajul Divinității. Când sunt pe scenă cu mari artiști se naște o energie care ne conectează la o altă dimensiune, este o experiență copleșitoare. O colaborare muzicală potrivită are potențialul de a declanșa revoluții și de a alina sufletele. De aceea iubesc muzica live și locurile unde oamenii se întâlnesc să se înalțe spiritual.

Care este prima ta amintire pe o scenă și cum ai descrie acel sentiment?

Cea mai timpurie amintire este prezența în corul bisericii, cântînd speriată în fața multor oameni. Probabil eram la grădiniță, am străbătut cu siguranță un drum lung de atunci.

20 feet from Stardom este un film care pune in lumina reflectoarelor carierele de multe ori dramatice ale vocalistelor de backing. Cum ai trăit experiența filmărilor?

În primul rând a fost o onoare să am alături artiste care sunt parte integranta a istoriei muzicii americane. Am învățat foarte mult stand de vorbă cu Darlene Love, Merry Clayton sau Lisa Fischer, femei atât de diferite, dar toate puternice. Luptătoare care au deschis calea și au fost un exemplu de curaj în dificila lume a showbiz-ului american.

Cum l-ai întâlnit pe Michael Jackson și cum au decurs repetițiile cu el?

I-am fost recomandată pentru turneul This Is It de un prieten care îl cunoștea, Michael Bearden. Repetițiile cu Michael Jackson mi-au tăiat respirația, m-au transportat în alt univers și mi-au oferit șansa de a vedea la lucru energia tămăduitoare a muzicii.

Albumul tău Back in Time a fost înregistrat în legendarul studio Paisley Park al lui Prince, care de altfel a fost și producătorul discului. Spune-ne câteva cuvinte despre material și despre felul în care a abordat Prince colaborarea.

Back in Time este o colecție de piese pe care le-am compus în decursul anilor, este o celebrare a muzicii funk și soul care îmi curge prin vene. Se numeste Back in Time pentru că indică spre începuturile mele ca artist, un copil de patru ani cântând la pian.

Înregistrările la Paisley Park au fost Wow! Au decurs organic, cu aportul multor instrumentiști incredibili în studio.

Cânți live cu părinții tăi, este cu siguranță o bucurie imensă să poți face asta. Ce rol au jucat ei în cariera ta și cum a fost să crești într-o casă în care muzica ocupa un loc central?

Casa noastră vibra mereu de muzică, fiecare cameră având rolul său. Dormitorul era rezervat vocaliștilor, așa că am ascultat foarte mulți și foarte buni. Treptat, audițiile s-au transformat în jam sessions, pentru că toți din familie cântau la un instrument, a fost începutul unui drum foarte special.

La ce concert ai fost ultima dată și ce noi artiști asculți?

Ultimul concert la care m-am aflat în public a fost un funk jam cu Bernie Dresel, un baterist grozav. Câțiva dintre artiștii pe care-I ascult sunt chiar prieteni de-ai mei, cum ar fi Marcus King sau Corey Henry.

În 2013 ai participat la celebrul show de televiziune, The Voice. Cât de importantă a fost această etapă în cariera ta?

The Voice a fost ca o vacanță de vară! La momentul respectiv l-am simțit ca pe o provocare, dar a fost o oportunitate să-mi fac prieteni și să câștig noi fani. Doar că, afli foarte repede ce reprezinți pentru America, șabloanele sociale fiind foarte rigide. Nu doar că trebuie să te încadrezi într-un anume stereotip, trebuie să devii o versiune foarte plăcută a acestuia. Este de fapt un studiu foarte interesant despre societate și regulile sale.

Pentru mulți oameni muzica este o experiență care le schimbă viața, fie că sunt ascultători sau artiști. Care crezi că a fost momentul în care muzica ți-a schimbat viața?

Ascultând-o pe Lauryn Hill a fost o experiență care m-a transformat. A fost cu adevărat o inspirație pentru mine, i-am simțit sufletul și trăirile la un nivel foarte profund. Mă emoționa până la lacrimi și a devenit eroina mea.

Cum decurge turneul, spune-ne câteva cuvinte despre muzicienii cu care vei concerta pe 24 septembrie în Control Club?

Turneul este minunat, e incredibil să cânt cu părinții mei.

Mama mea este o forță a naturii când se așează în fața clapelor, iar tată meu este super funky la bass. Jessica Childress și Myra Washington sunt două artiste foarte talentate și sunt fericită să cânt cu ele, ascultați-le proiectele solo! Michael White e un baterist fantastic ce a cântat printre alții cu Curtis Mayfield, Frankly Beverly and Maze. RJ Ronquillo este un chiarist unic cu care cânt de multă vreme.

Concertul Judith Hill are loc în Control Club pe 24 septembrie, ora 20:00.

Accesul publicului se face de la ora 19’30.

Biletele costă 70 de lei și se pot cumpăra online pewww.eventbook.ro

Detalii pe paginile de Facebook Control Club și Jazz Nouveau.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.