​Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că a semnat contractul pentru organizarea concertului pe care Depeche Mode îl va susține în 26 iulie pe Arena Naţională, iar la finalul evenimentului organizatorii trebuie să înlocuiască 40% din suprafaţa gazonului.

Depeche ModeFoto: Ben Zvan, Dreamstime.com

Nicușor Dan spune că a semnat contractul cu firma Emagic Live pentru concertul Depeche Mode după câteva luni de negocieri.

  • „Termenii în care am încheiat contractul sunt rezultatul unui efort administrativ și a unor negocieri de câteva luni pentru că ne-am dorit mult ca acest acord să fie echitabil pentru părți.
  • În administrațiile trecute, municipalitatea a încheiat contracte păguboase în urma cărora PMB a ieșit în pierdere.
  • Am mai stabilit prin contract ca, după concert, Emagic Live să înlocuiască 40% din suprafața gazonului.
  • Totodată, contractul stipulează că Primăria Capitalei va asigura funcționarea optimă a utilităților și facilităților, pe toată perioada contractuală (23-28 iulie 2023)”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Formaţia britanică Depeche Mode revine la Bucureşti în 26 iulie, iar concertul face parte din turneul mondial „Memento Mori”. Show-ul Depeche Mode va cuprinde şi piese de pe noul album „Memento Mori”, cât şi piese de pe albumele anterioare, deja consacrate.

Turneul Memento Mori este cel de-al 19-lea turneu Depeche Mode şi primul după mai bine de cinci ani. Cel mai recent şi cel mai îndelungat turneu Depeche Mode - „Global Spirit Tour” (2017-2018) - peste 130 de concerte - a adus trupa în faţa a peste 3 milioane de fani, atât în Europa, cât şi în America de Nord. Printre ţările norocoase s-a aflat şi România, cu un show live la Cluj-Napoca, organizat de Emagic in 2017, la Cluj Arena.

„Memento Mori” a fost lansat în luna martie, fiind cel de-al 15-lea album de studio al trupei Depeche Mode şi continuarea albumului Spirit din 2017, intens aclamat de critici, care a ajuns pe locul 1 în 11 teritorii şi în top 5 în alte peste 20 de ţări.