Autorităţile braziliene au lansat o anchetă în care este vizată compania din spatele campaniei de promovare a concertelor lui Taylor Swift după ce o fană a murit în timpul unui concert din cauza căldurii extreme, relatează vineri agențiile DPA/TCA, citate de Agerpres.

Taylor SwiftFoto: Dilson Silva / Backgrid USA / Profimedia Images

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie Civilă din Rio de Janeiro a declarat pentru NBC News că este investigată o presupusă „infracţiune de punere în pericol a vieţii şi sănătăţii” spectatorilor în timpul concertului organizat pe Stadionul Olimpic Nilton Santos la data de 17 noiembrie de către compania Time4Fun.

În pofida temperaturilor caniculare, mii de fani au umplut stadionul cu ocazia spectacolului, unul dintre primele concerte prevăzute în cadrul turneului internaţional „Eras Tour” al lui Swift, care a doborât toate recordurile.

Printre spectatori s-a numărat şi Ana Clara Benevides Machado, care şi-a pierdut cunoştinţa în timpul celei de-a doua melodii interpretate de cântăreaţa premiată cu Grammy. Machado a murit la spital, mai târziu în aceeaşi noapte.

Cauza decesului nu a fost deocamdată anunţată, însă Departamentul Municipal de Sănătate din Rio de Janeiro a declarat că ea a suferit un stop cardiorespirator. La momentul spectacolului, temperaturile din Rio de Janeiro se ridicau la 38 de grade Celsius. Din cauza umidităţii de 70%, temperatura resimţită a fost de 58 de grade Celsius.

Taylor Swift se declară „copleșită de durere” după moartea fanei sale

Unii spectatori se pare că au leşinat, în timp ce alţii s-au plâns de căldura înăbuşitoare de pe stadion şi de accesul limitat la apă. Imagini video distribuite pe reţelele sociale la scurt timp după încheierea spectacolului o arată pe Swift cu răsuflarea întretăiată după interpretarea hitului său „Bejeweled”.

Ea şi-a amânat concertul programat seara următoare, pe fondul temperaturilor foarte ridicate.

„Siguranţa şi starea de bine a fanilor mei, a colegilor mei de scenă şi a echipei va prima întotdeauna”, a scris ea pe reţelele sociale. Swift a deplâns, de asemenea, moartea lui Machado într-un mesaj postat pe Instagram, spunându-le fanilor că era „copleşită de durere”.

Joi, directorul general al Time4Fun, Serafim Abreu, a postat un video în care şi-a cerut scuze în faţa celor care „nu au avut parte de cea mai bună experienţă posibilă”.

„Suntem conştienţi de responsabilitatea enormă pe care o avem de a organiza un eveniment de această anvergură, motiv pentru care nu am făcut rabat în eforturile sau resursele noastre pentru a urma cele mai bune practici internaţionale din industria noastră astfel încât să putem garanta confortul şi siguranţa tuturor”, a spus Abreu.