Versurile cântecelor au devenit mai simple și mai repetitive, în ultimele decenii, și au o tendință crescută către furie și introspecție. Sunt concluziile unui studiu publicat joi în Scientific Reports și citat de The Guardian, care a analizat peste 12.000 de cântece în limba engleză, ce aparțin mai multor genuri muzicale - rap, country, pop, R&B, blues şi rock -, din 1980 şi până în 2020.

MuzicaFoto: Bogdan Hoda / Dreamstime.com

„Am fost martori, în ultimii 40 de ani, la o schimbare drastică a peisajului muzical, a modului în care muzica este produsă şi a modului în care este comercializată”, a declarat autoarea principală a studiului, Eva Zangerle, expertă în sisteme de recomandare muzicală, în cadrul Universităţii din Innsbruck (Austria).

Mai mult, Zangerle a subliniat că versurile pot fi o „oglindă a societății”, fiindcă reflectă modul în care valorile, emoțiile și preocupările unei culturi se schimbă în timp.

S-a schimbat și modul în care ascultăm muzică

Pe parcursul celor 40 de ani studiați, au avut loc schimbări repetate în ceea ce privește modul în care oamenii ascultă muzică. Discurile de vinil și casetele din anii '80 au făcut loc CD-urilor din anii '90, apoi apariția internetului a dus la platformele de streaming bazate pe algoritmi din prezent. Echipa de studiu a analizat emoţiile exprimate în versuri, proporţia de cuvinte diferite şi complexe, precum şi repetarea acestora.

„În toate genurile muzicale, am constatat o tendinţă spre simplificare şi repetiţie”, a rezumat Eva Zangerle.

Noul studiu confirmă cercetările anterioare care au constatat o scădere a versurilor pozitive sau vesele şi o creştere a celor care exprimă furie, dezgust şi tristeţe. Dar și o înclinaţie din ce în ce mai mare pentru introspecţie în cuvintele cântăreţilor, care folosesc din ce în ce mai mult termenii „eu” şi „cu mine”, potrivit sursei citate.

„Muzica rap exprimă mai multă furie decât alte genuri”, a exemplificat cercetătoarea austriacă.

Rockul pierde din popularitate

Cercetătorii au investigat, de asemenea, ce melodii au căutat fanii diferitelor genuri pe site-ul de versuri Genius. Spre deosebire de alte genuri, fanii rock, de exemplu, au căutat cel mai des versuri din melodii mai vechi, mai degrabă decât din cele noi, notează The Guardian. În plus, potrivit studiului, rockul a coborât în topuri în ultimele decenii.

Un alt mod în care muzica s-a schimbat este faptul că „primele 10-15 secunde sunt decisive pentru a decide dacă ascultăm sau nu un cântec”, a mai spus Zangerle.

Alte studii au sugerat, de asemenea, că, în zilele noastre, oamenii au tendința de a asculta mai mult muzică în fundal, a adăugat cercetătoarea austriacă. Iar cântecele cu versuri simple, repetitive, sunt mai ușor de memorat. „Este un lucru pe care îl experimentez și eu când ascult radioul.”, a conchis cercetătoarea.