Rar ti-e dat sa vezi un mosulet pe la vreo 62 de ani scotind limba pe scena, in timp ce loveste corzile cu pana, concentrat pe riff-uri si, in acelasi timp, zimbind cu gura pina la urechi. Il cheama Carlos Santana, a strins 50.000 de oameni intr-o seara de inceput de iulie, in Bucuresti. L-am vazut cu cita bucurie cinta, cu cita pofta isi plimba degetele pe corzi, parca abia atingindu-le, i-am vazut zimbetul.

Cred ca tocmai bucuria asta de a cinta e masura succesului, cel putin a lui Santana. Sint putini cei pe care-i vezi pe scena bucurindu-se ca in fata lor e un public enorm. Sint putini cei pe care-i vezi zimbind, rizind, bucurindu-se cu o modestie pe care nu ti-o poti imagina. Sa-i vezi pofta de viata, pofta de cintec, pofta de schimba lumea, intr-un fel sau altul, prin muzica, nu poate sa te lase rece. Probabil tocmai bucuria de a cinta e cea care il face un artist complet.

Ca idee, a cintat la cinci chitari diferite, dintre care o chitara rece cu corzi de plastic, a dat celor din primul rind cite o pana de fiecare data cind a avut ocazia si, ca idee, are niste instrumentisti exceptionali, ca sa nu mai spun de cei doi vocali.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Subiectiv.ro.