​Articol susținut de One United Properties

Povestea comic-tragică, cu hoți și proști, a celui mai vechi parc din Galați

de Iulian Grosu     HotNews.ro
Luni, 28 octombrie 2019, 12:41 Life | Prin oraş


Statuia lui Mihai Eminescu din parcul Mihai Eminescu
Foto: Hotnews
​Parcul istoric al Galațiului, inaugurat în 1883, a scăpat în cele din urmă de vandalii care distrugeau în fiecare an statuia lui Mihai Eminescu, dar tot nu este ceea ce ar fi trebuit să fie: în loc de istorie, gălățenii trebuie să se mulțumească cu un ghiveci cu accente maneliste, în care piesa de rezistență este un sexy-club, construit în tulburii ani '90, pe fostul WC public.

Am trecut zilele trecute prin Parcul Mihai Eminescu ca să văd cum arată acum, după ce Primăria a investit peste 4 milioane de lei în renovarea acestuia. Mi-am dorit foarte mult ca acest loc, atât de important pentru gălățeni, să-și recapete farmecul de pe vremuri. Probabil că zeci de mii de gălățeni, printre care și subsemnatul, s-au pozat la haine festive în Parcul Mihai Eminescu.

Motivul este simplu: ani la rând, în vecinătatea parcului a funcționat Starea Civilă, așa că imediat după ce ieșeau de la ceremonia de semnare a actelor de căsătorie, mirii făceau o ședință foto în fața statuii marelui poet. Invariabil, Eminescu a intrat și el în aproape toate pozele de nuntă ale celor care s-au căsătorit în Galați.

Istoria Parcului Eminescu





Vedere din parcul Mihai Eminescu, Galați

Actualul Parc Eminescu a fost inaugurat în anul 1883 pe locul unde fusese groapa de gunoi a orașului. Inițial, el s-a numit Parcul Municipal. În 1911, aici a fost adusă prima statuie din România a poetului Mihai Eminescu, realizată de sculptorul Frederic Storck.

După 1990, statuia poetului nepereche a început să fie vandalizată. Nu se știe din ce motive, în fiecare an, cu câteva zile înainte de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului, statuia rămânea fără mâna în care muza ținea făclia și care face parte din opera de artă a sculptorului Storck. Au fost ani când hoții furau mâna cu făclie și în alte perioade ale anului, nu doar cu ocazia sărbătoririi poetului. La adăpostul nopții, unul sau mai mulți indivizi rupeau cu totul bucata de statuie și dispăreau în noapte.

Artistul plastic gălățean Gheorghe Andreescu mi-a povestit anul trecut că a făcut cel puțin 30 de replici ale mâinii furate pe care le-a dat autorităților pentru a reface statuia.

Mâna muzei lui Eminescu a fost „sudată” de pieptul poetului





Nici faptul că Parcul Eminescu a fost dotat cu camere de supraveghere nu i-a descurajat pe hoți, care parcă își făcuseră un ritual ciudat din a vandaliza statuia poetului. În decembrie 2017, hoții au fost filmați, înregistrările au ajuns la Poliția Galați, însă autorii nu au fost identificați nici în ziua de azi. Din fericire, în decembrie 2017 a fost ultima dată când a dispărut mâna muzei.

Sunt aproape doi ani de atunci, timp în care autoritățile au răsuflat ușurate. Cel mai probabil, hoții au fost descurajați să acționeze și pentru că statuia a fost împrejmuită cu un gard înalt de aproape doi metri. Dar este posibil ca hoții să fi părăsit și ei Galațiul, mânați de sărăcie și deznădejde, așa cum au procedat foarte mulți gălățeni.

Acum, chiar dacă ar vrea să fure din nou mâna cu făclie a muzei lui Eminescu, hoții nu ar avea șanse mari de reușită. Și asta pentru că autoritățile locale au „sudat” făclia de corpul lui Eminescu, astfel încât ea să nu mai poată fi desprinsă. Priveliștea este amuzantă acum pentru că pare că flacăra îi arde pieptul poetului.

Ideea cu făclia prinsă de pieptul poetului le-a venit autorităților locale, anul trecut, când a început proiectul de modernizare a Parcului Mihai Eminescu. Parcul arăta jalnic, cu aleile ciuruite de nepăsarea în care locul a fost abandonat, din 1990 încoace.

Clădirea în care funcționează un sexy-club este bine mersi în continuare




„Casa Albă” din parc

Lucrările de reabilitare i-au nemulțumit pe unii gălățeni, care au acuzat faptul că Primăria Galați nu a făcut o restaurare a parcului monument, așa cum s-ar fi impus, ci l-a modernizat cu elemente care nu se potrivesc cu istoria locului. Un exemplu este așa-zisa fântână arteziană situată chiar la intrarea în parc, care seamănă cu o țâșnitoare. În proiectul inițial era prevăzută aducerea foișorului care a fost odată în Parcul Eminescu.

Primăria a renunțat însă la mutarea foișorului, argumentând că există pericolul ca foișorul să fie distrus dacă era transportat din Parcul CFR, unde se află amplasat în prezent. Prin urmare, foișorul a fost lăsat să se degradeze în anonimat, undeva pe o latură a Parcului CFR situat undeva la marginea orașului.

Din păcate, „marea modernizare” a Parcului Mihai Eminescu nu a dus la dispariția clădirii în care funcționează un sexy-club. Clădirea a fost ridicată, în urmă cu 25 de ani, pe locul fostului WC public din zonă, și s-a extins pe spațiul verde.

Primarul orașului, Ionuț Pucheanu, i-a expediat rapid pe critici spunând că nu e vorba decât despre niște oameni care „caută nod în papură”. Autoritățile locale se scuză de mai bine de zece ani că nu au cum să demoleze această clădire pentru că proprietarii au câștigat în instanță procesele intentate de Primăria Galați.

Ciudat este că nici varianta exproprierii nu a fost luată în calcul, așa că sexy-clubul din clădirea ridicată pe spațiul verde funcționează bine mersi într-un parc monument, la câțiva metri distanță de prima statuie cu Mihai Eminescu din România.

Primăria Galați, amendată cu 50 mii de lei pentru că a tăiat copaci în Parcul Eminescu





Când au început lucrările de modernizare a parcului, Primăria Galați a anunțat că imobilul-problemă, cunoscut sub denumirea „Casa Albă”, unde funcționează sexy-clubul va fi acoperit de o perdea perimetrală de șase metri înălţime, cu imagini din Galaţi. Nu s-a pus însă niciun mesh, așa că imobilul pe care scrie mare „Harem Sexy Club” se dezvăluie în continuare gălățenilor în toată splendoarea sa.

Și dacă tot nu a putut sau nu a vrut să scape parcul monument de clădirea cu sexy-club, Primăria Galați a reușit să taie nouă copaci sănătoși, motiv pentru care a fost amendată de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Galați cu suma de 50 mii de lei. Lucrările de modernizare a parcului monument Mihai Eminescu, din Galați, au costat 4.108.684 de lei (aproximativ 900.000 de euro), cu tot cu TVA.

Deși banii nu au fost puțini, lucrările executate în Parcul Eminescu lasă de dorit. Pe aleile secundare și la marginea heleșteului nu a fost pusă piatră cubică, ci un agregat pe bază de ciment. O chinezărie, o imitație cu mortar care conține așchii de calcar și care se macină, se ia pe mână.

Acest articol face parte dintr-o serie în care vom prezenta lucruri interesante, cu bune și rele, despre parcurile din România: parcuri frumoase, parcuri lăsate în paragină de autorități sau, dimpotrivă, renovate mai bine sau mai prost, povești amuzante despre parcuri, relația dintre oameni și parcurile copilăriei lor, poveștile de dragoste care s-au născut aici și multe altele.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















6401 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Galațiul ce „culoare” are? Roșie? (Marţi, 29 octombrie 2019, 7:34)

    prec [utilizator]

    Acolo conduce pizideaua de 30 de ani??? Ghinion.
  • 0 (0 voturi)    
    Si nu e totul (Marţi, 29 octombrie 2019, 8:17)

    Paleopterix [utilizator]

    ...dupa ce au distrus parcul Eminescu, s-au apucat sa distruga si centrul orasului. Este o adevarata tragedie, proiectul pare facut la betie sau mai rau, sub influenta unor psihedelice puternice, totul este gandit anapoda... dale cenusii care par murdare de la inceput, banci de beton urate si incomode, ovale de "verdeata" trantite la intamplare, unele chiar obturand trecerea pietonilor, ba, mai mult, intr-o portiune au trantit 2 ziduri betonate, de 1.5m inaltime, doar ca sa faca un fel de "pasaj"(doar tampitul de arhitect stie ce visa la betie cand a desenat aia), si langa zid au trantit 2 banci de beton. Nu pot sa descriu in cuvinte, trebuie sa vezi cu ochii tai catastrofa ca sa te convingi. Si, culmea, toate astea pe niste imprumuturi colosale, pe care o sa ni le scoata pe nas primaria ani buni de-acum inainte, ca sa le acopere!
  • 0 (0 voturi)    
    (p)rimarul orasului (Marţi, 29 octombrie 2019, 8:24)

    Paleopterix [utilizator]

    Eu cred ca, dupa toate nenorocirile pe care le-a facut, reusind sa puna la pamant absolut toata arhitectura centrului orasului, tovarashu' pucheanu ar trebui sa ramana in istorie nu ca "primar" ci ca "rimar". Rimarul municipiului Galati! Acest primar catastrofa si cicatricile pe care le va lasa in urma aspura orasului, sunt un simbol perfect al unei guvernari psd demne de cea mai "selecta" casa de nebuni.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by