A luptat în Al Doilea Război Mondial, iar în aceste zile oferă încă un exemplu demn de urmat. Ajuns la 99 de ani, Tom Moore, un veteran al armatei britanice, a adunat peste 1.6 milioane de lire sterline pentru personalul medical (NHS) care luptă cu pandemia de Covid-19. A dat ture în grădina casei sale ajutat de un cadru, iar întreaga poveste a sensibilizat oameni din toate colțurile lumii.

Tom Moore, un exemplu pentru totiFoto: Captura YouTube

Trecut prin atâtea în viața sa, căpitanul Tom Moore a dorit să dea o mână de ajutor cadrelor medicale britanice care se luptă cu Covid-19. Și-a propus să strângă 1000 de lire sterline, bani pe care să-i doneze NHS-ului (National Health Service).

A început să dea ture, ajutat de un cadru, prin curtea sa din Bedfordshire, ținta fiind realizarea a 100 de ture. Sensibilizați profund de inițiativa lui Moore, peste 75.000 de oameni (și numărul tot crește) din întreaga lume au donat bani.

Cele 1000 de lire sterline s-au transformat pe rând în 5000, 10.000, 100.000, iar apoi s-a trecut de bariera de un milion. Acțiunea este în desfășurare, iar Tom Moore a declarat că nu-i vine să creadă că s-au strâns deja peste 1.6 milioane de lire sterline.

"O adevărată inspirație", au declarat reprezentanți ai NHS despre Tom Moore.

Văzând lupta incredibilă pe care personalul medical o duce cu pandemia de coronavirus, Tom Moore a dorit să le mulțumească personal celor care l-au ajutat din plin de-a lungul vieții să treacă cu bine peste un cancer și o dislocare de șold.

Veteranul spera să facă 100 de ture (o tură are 25 de metri) din grădina sa din Marston Moretaine înainte de a împlini 100 de ani.

Cum fondurile strânse au depășit cu mult ceea ce spera, Moore a precizat că după ce va reuși să parcurgă cele 100 de ture nu se va opri.

"Susținerea de până acum a fost de-a dreptul fabuloasă. Să continuăm cu toții și să ne gândim că lucurile se vom îmbunătăți. Ne-am mai confruntat cu probleme și înainte, le-am depășit, așa va fi și acum", a încheiat veteranul care a uimit o lume întreagă prin gestul său.

"Mă înclin în fața unui om care este o adevărată sursă de inspirație și un model pentru noi toți" - Elllie Orton, directorul executiv al fundației care se ocupă de strângerea de fonduri, citat de BBC.