​Pentru cei care au tot amânat să-și facă planurile pentru Revelion, până când a devenit prea târziu să se mai organizeze cu prietenii și să-și rezerve ceva în București, mai există totuși soluții. Am găsit cel puțin nouă locuri cool din Capitală unde te poți duce în noaptea dintre ani ca să petreci, fără rezervare, doar cu plata unei taxe de intrare sau nici măcar atât. Iată care sunt acestea.

Fabrica, BucurestiFoto: Facebook

De menționat că în aceste localuri certificatul verde este obligatoriu, iar intrarea va fi permisă în limita locurilor disponibile.

BEAT bar umanist (Vaslie Lascăr 29)

Intrare: 20 lei (preț în care e inclus și un shot din partea casei)

BEAT bar umanist este un mic local situat în zona Universitate / Piața Rosetti în care boemia este la ea acasă. Pentru party-ul de Revelion proprietarii au pregătit „o petrecere cu veselie și relaxare”, în care ești așteptat în „cele mai colorate haine, pălării, ciocate, pardesiuri, cravate, rochii, coafuri și atitudini”.

Se va pune muzică de dans, de la funk, soul, disco, swing, jazz, lăutărească, blues, tango, bossa nova și muzica tradițională aleasă de pe toate meleagurile lumii.

În cazul în care dorești o masă, intrarea este de 100 ron/persoană, în care este inclusă consumație la alegere de 60 lei. Se poate face transfer Revolut 0720854187, sau la bar, menționând numele și numărul de persoane, până pe data de 30 decembrie. Însă în cazul în care nu dorești masă, intrarea este de 20 lei și ți se va ura bun venit cu un shot al casei.

Platforma Wolff (Doctor Constantin Istrati 1)

Intrare: 90 lei

Dacă totuși preferi să petreci într-un loc cu un spațiu mult mai generos, atunci poți opta pentru party-ul de Revelion de la Platforma Wolff - un DJ bar destinat muzicii electronice și creat pentru un public avizat și avid de sunete noi, situat în perimetrul complexului industrial Halele Carol.

În noaptea dintre ani vor pune muzică DJ-ii: COCCO MIO, DAVID LAZĂR, ROMANSOFF, EIRWUD MUDWASSER, BOGMAN, PAUL POPA, DRAGOȘ ILICI. Cei de la Black Rhino Radio vor transmite live toate DJ set-urile. Ora de start este: 20:00.

Manasia Hub (Stelea Spătarul 13)

Intrare: 50 lei

La Manasia HUB poți petrecere Revelionul pe două etaje, într-o fostă stație de poliție. La etajul 1 va pune muzică (electronică) Daniel Enache și Saluna, iar la parter, la bar și terasă Andrei Hangiu și Devazile vor antrena atmosfera cu hituri autohtone și internaționale.

Bucătăria este deschisă întreaga noapte, iar a doua zi ești așteptat cu ciorbe antimahmureală, un obicei devenit tradiție la Manasia.

Grădina Sticlarilor (Vasile Lascăr 36)

Intrare: 250 lei

Cunoscută mai mult pentru frumoasa grădină de vară, Grădina Sticlarilor se retrage pe timp de iarnă în interiorul casei vechi din această Cartierul Armenesc. Anul acesta aici se organizează o petrecere de Revelion pe două etaje.

La mansardă se promite o atmosferă incendiară în compania ritmurilor pregătite de Electro Clown și invitații surpriză. Parterul este rezervat distracției românești asigurate de Taraful lui Ionică și a Vioricăi Rudăreasa.

În cazul în care vrei să afli mai multe despre ce se mai întâmplă acolo de Revelion, dă un telefon la 0735087098.

Fabrica & B52 (11 iunie)

Intrare: 190 lei, după ora 1:30

Clubul Fabrica, cu extensia B52 organizează un mare party de Revelion. La parterul clădirii va pune muzică Bogdan Nicolescu, la Fabrica etaj (club) muzica va fi livrată de DJ Teo, iar în B52 va fi muzică pe care știi și tu să o fredonezi până în zori.

Au pregătit și un meniu cu foarte multe feluri de mâncare și băutură, dar pentru toate astea îți trebuie o rezervare din timp și te costă 390 lei cu loc la masă sau 290 lei fără loc la masă. Însă, dacă treci după ora 01:30 și achiți 190 lei la intrare poți să te bucuri de open bar până dimineață.

Tête-à-Tête Club Lounge (Parcul Herăstrău, lângă Grădina Japoneză)

Intrare: 60 lei

Poți să-ți petreci Revelionul și în Parcul Herăstrău, mai exact, la Tête-à-Tête Club Lounge. Aici ești așteptat cu un party la care muzica e asigurată de Demos, Wlad & Ushi & Popa, Crescent & Aleksan'dru. Nu e necesar să faci rezervare, doar să ai certificatul verde la tine și să achiți 60 de lei la intrare.

Trei Bețivi (Vasile Lascăr 66)

Intrare: gratis

Fiind un bar mic și generos, Trei Bețivi a anunțat că face petrecere de Revelion la care accesul e gratuit și te invită să pui pantofii de dans, haina bună de sărbătoare și să cânți cu ei pe muzica dată tare, până mijește de ziuă. Mai mult, șampania și artificiile (legale) sunt din partea casei.

Boogie (Popa Petre 36)

Intrare: gratis

Pe 31 decembrie te îți poți aduna prietenii și să mergeți să vă luați adio de la vechiul an la Boogie, un bar&terasă din apropiere intersecției Bulevardului Carol I cu Calea Moșilor. Petrecerea de aici începe cu puțin înainte de ora 22:00 și se termină în forță în zori de zi. Intrarea este liberă, dar dacă vrei să mergi la sigur și să ai și loc la masă, poți face o rezervare care nu te costă nimic și poți comanda și un platou la Kublai Van.

Victoria Hub (Calea Victoriei 210)

Intrare: 120 lei

În vechea și frumoasa casă de pe Calea Victoriei 210, unde există Victoria Hub, se organizează un party cu muzică techno și minimal asigurată de cei din echipa High Sounds: AUSET, BOBCAT, CROM, DJIPA, EDWARD LAURENȚIU și TAVII MIHAI.

Nici aici nu e nevoie de cumpărarea unui bilet în prealabil, te poți prezenta direct la intrare cu certificatul verde și 120 de lei. Ora de start este 23:00.