Sunt deja generații de bucureșteni (dar nu numai) care au doar o vagă idee despre transformările brutale pe care le-a trăit orașul în doar câteva decenii.

Nicolae Ceaușescu, vizită pe șantierul Casei Poporului (1986)Foto: AGERPRES FOTO/ARHIVA ISTORICA

Și e, în mare măsură, firesc: s-au născut și au crescut într-un București deja transformat, iar urmele celui dispărut n-au fost păstrate structurat și nici n-au fost istorisite constant.

În volumul „Din Epoca de Aur”, pe care îl va lansa luna aceasta, arhitectul și fotograful Andrei Pandele dezvăluie o lume aproape de neimaginat, dar care chiar a existat în trecutul foarte apropiat. Albumul conține mai mult de 100 de fotografii-document din miile de imagini „subversive” pe care a reușit să le realizeze.

Acestor imagini li se adaugă propriile experiențe trăite în epocă. Povestește, de exemplu, că Nicolae Ceaușescu suferea de afantazie. Pur și simplu nu-și putea imagina nimic abstract - idee, concept, nimic:

„Nu-și putea imagina o idee, de aceea cerea ca pentru orice proiect să i se arate o machetă în mărime naturală. De exemplu, la Teatrul Național, sunt mai multe fotografii în care vezi că fiecare tronson era altfel. Ceaușescu era incapabil să-și imagineze o noțiune abstractă”.

Văzut cu ochii noștri de azi, Bucureștiul imortalizat de Andrei Pandele în anii '70 - '80 pare desprins de pe o planetă străină, cu atmosferă post-nucleară, o distopie totalitară. Sunt imagini vii și crude ale unor distrugeri care par efecte ale unui război, cu biserici și mănăstiri făcute una cu pământul, cu patrule de milițieni cu câini prin parcuri și, mai ales, chipurile oamenilor care au trăit în mod direct dezastrul.

Citește, pe B365.ro, un interviu cu arhitectul Andrei Pandele, autorul volumelor de fotografie „Decembrie '89 în 89 de imagini”, „Bucureștiul Mutilat”, „Martorul Surpriză - Fotografii necenzurate din comunism”, „Fotografii Interzise și Imagini Personale” și al volumului „Casa Poporului. Un sfârșit în Marmură”.