Metroul din București are o istorie mai lungă decât am fi tentați să credem. Transport public subteran a vrut să facă în Capitală și Carol al II-lea, după model parizian, și Gheorghe Gheorghiu Dej, după model sovietic, dar numai Ceaușescu a definitivat ideea, după modelul „Eu și nevasta mea deșteaptă”.
Scopul suprem al construcției metroului era, în viziunea lui Ceaușescu, acela de a duce și aduce muncitorii de la fabrici și uzine. Să facă legătura între cartiere și platformele industriale Republica, 23 august, zona industrială Militari, Semănătoarea și Timpuri noi. Fără Drumul Taberei, că nu era ctitorie ceaușistă, era cartier făcut de Dej, așa că a fost scos din start din orice plan.
În istoria metroului, un capitol aparte este cel al stației de la Piața Romană, acolo unde trenurile intră și opresc în curbe periculos de înguste.
Este un aspect nu doar ciudat, dar și riscant pentru călători, iar lucrurile stau astfel din cauza Elenei Ceaușescu, care a scos stația din planurile proiectanților dintr-un motiv delirant: să nu se îngrașe studenții de la ASE. Prea era aproape de facultate, deci tinerii n-ar fi mers pe jos și, pe cale de consecință, s-ar fi îngrășat.
Citește, pe B365.ro, cum inginerii, proiectanții și arhitecții au continuat însă să lucreze în secret la stația de metrou de la Romană. Au făcut o galerie mai largă, încât să poată face și oprire mai târziu, în caz că li se va cere. Era absurd să nu fie. Și li s-a cerut.
