Emoțiile au pus stăpânire pe Ducele de Sussex marți în timp ce ținea un discurs în cadrul evenimentului de decernare a premiilor WellChild. Prințul vorbea despre ce a simțit anul trecut când se afla în același loc și când era singurul care știa că va deveni tată, scrie CNN.

Prințul Harry în lacrimiFoto: Captura YouTube

„Îmi amintesc că îi strângeam mâinile lui Meghan atât de tare în timpul decernării premiilor”, a spus el. „Ne gândeam amândoi cum va fi atunci când vom deveni părinți și ce vom putea face să ne protejăm și ajutăm copilul dacă ar fi fost să se nască cu probleme sau dacă problemele lui s-ar agrava în timp”, a mai declarat ducele de Sussex.

El a continuat să se adreseze mulțimii spunându-le că ceremonia „îi atinge corzile sensibile ale inimii” într-un mod pe care nu l-ar fi putut înțelege înainte de a avea propriul copil.

Premiile WellChild sunt o ceremonia anuală organizată de WellChild, o organizație de caritate care are grijă de copiii și tinerii grav bolnavi din Marea Britanie.