Roxen - reprezentanta României la Eurovision 2020

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 12 februarie 2020, 17:38 Life | Showbiz


Roxen
Foto: TVR
România va participa în luna mai la concursul internaţional Eurovision cu o piesă interpretată de Roxen, o artistă complexă, cu un timbru vocal special şi o prezenţă scenică memorabilă.

„Vreau să fiu scânteia aia care aprinde o flacără în vieţile altor oameni. Vreau ca toţi să încerce să facă asta. Lumea ar fi mult mai bună!”.

Roxen, ca mulţi tineri din generaţia ei, este preocupată de soarta planetei şi de impactul pe care oamenii îl au asupra mediului. Artista îndrăgeşte şi alte forme de exprimare artistică : pictură, teatru, dans, literatură. Se relaxează meditând şi călătorind şi i-ar plăcea ca oamenii să vadă şi să înţeleagă mult mai clar imaginea de ansamblu şi să renunţe să mai caute imperfecţiuni în orice.

De-a lungul anilor, Roxen a trecut prin multe momente dificile, însă a reuşit să le depăşească prin ambiţie şi perseverenţă, elemente care au ajutat-o şi în plan artistic, să ajungă în topurile muzicale şi să lupte pentru visul ei.

Roxen, o apariţie surprinzătoare în peisajul muzical, s-a născut la Cluj şi cântă de la vârsta de 7 ani. A participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă.

"În copilărie, am participat la diverse concursuri si festivaluri, insă întotdeauna mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel și visam să cânt pe scene mari și să mă adresez publicului. Acum, sunt emoționată și provocată în același timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simțit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viața mea. Mă bucur și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia și atenția îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine”, a declarat Roxen.

Roxen are deja două piese în topurile muzicale ale momentului : „You don’t love me” feat Sickotoy şi „Ce-ţi cântă dragostea”, care sunt difuzate în heavy rotation, atât la radiourile din România, cât şi în playlist-urile televiziunilor de specialitate.

În doar câteva săptămâni de la lansare, piesa „You don’t love me” s-a regăsit în playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia şi Moldova, însumând peste 8 milioanede vizualizăripe YouTube.

Videoclipul piesei „Ce-ţi cântă dragostea” a acumulat peste 7.5 milioane de vizualizări pe YouTube, iar melodia se află în heavy rotation la cele mai importante posturi de radio comerciale din România. Cu un aer visător şi un look cosmic, Roxen consideră că muzica este terapie, atât pentru ea, cât şi pentru cei care o ascultă. Melodiile ei vindecă, purifică şi aduc armonie. Muzica ei nu face diferenţe, este universală, la fel ca iubirea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1998 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    ... (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:55)

    tirolez [utilizator]

    O fata care nu are experienta pe scena mai deloc. Voce asa si-asa, iar aparatul dentar nu o ajuta, din contra. Dar, daca asa s-a hotarat, asta e.
  • +2 (2 voturi)    
    Hehe (Miercuri, 12 februarie 2020, 18:07)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Bine, Global, inca o teapa bugetului de stat prin incredintare directa :))
  • +1 (1 vot)    
    nu inteleg (Miercuri, 12 februarie 2020, 18:27)

    mmmircea [utilizator]

    de ce suntem obligati sa cotizam la aceasta mascarada. Daca pana si bietul Traistariu a realizat ca e un "concurs penibil", ce vreti mai mult ? Modul in care tvr-ul a gestionat aceasta selectie, a fost intotdeauna profund ticalosit. Tin minte ca la inceputul anilor 90 Laurentiu Cazan a avut o melodie exceptionala, pe care publicul a votat-o si probabil ar fi facut o figura frumoasa la Eurovision. In schimb tvr-ul intoarce votul publicului printr-un asa zis vot al juriului care a scos-o pe Dida Dragan castigatoare. Asta apropo de gradea si grade, asa a lucrat tvr-ul dintotdeuna.
  • 0 (0 voturi)    
    cand a fost preselectia? (Miercuri, 12 februarie 2020, 18:37)

    minos [utilizator]

    ?
  • 0 (0 voturi)    
    am ascultat... (Miercuri, 12 februarie 2020, 18:40)

    minos [utilizator]

    ...si nu-mi place ce canta, dar ce stiu eu, sunt probabil demodat.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by