Actorul Jeff Bridges a anunțat că a fost diagnosticat cu limfom

de DG     HotNews.ro
Marţi, 20 octombrie 2020, 9:00 Life | Showbiz


hn_2893574747854331936
Foto: Reuters
Actorul american Jeff Bridges, protagonistul filmului "The Big Lebowski" (1998), a anunţat luni că a fost diagnosticat cu limfom, un cancer al sistemului limfatic, dar pronosticul său medical este bun, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Am fost diagnosticat cu limfom. Deşi este o boală gravă, mă simt norocos că am alături o mare echipă de medici, iar pronosticul este bun", a dezvăluit actorul american pe contul său de Twitter.



Jeff Bridges, de şapte ori nominalizat la Oscar şi câştigător al premiului Academiei de film americane pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din filmul "Crazy Heart" în 2010, a spus că va începe tratamentul în curând şi îi va ţine la curent pe fani cu informaţii despre recuperarea sa.

Actorul american, în vârstă de 70 de ani, a profitat de ocazie şi pentru a-i îndemna pe compatrioţii lui să meargă la vot la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, care vor avea loc pe 3 noiembrie.

"Mulţumesc pentru rugăciunile şi urările voastre de bine. Şi, cât timp mă bucur de atenţia voastră, vă amintesc să mergeţi să votaţi. Pentru că suntem împreună în toate acestea", a adăugat el.

Limfomul este un tip de cancer care afectează sistemul imunitar responsabil de combaterea agenţilor infecţioşi care atacă organismul. Există mai multe tipuri de limfom, cel mai frecvent întâlnit este cel cunoscut drept boala Hodgkin, însă actorul american nu a oferit alte detalii despre diagnosticul său.

Jeff Bridges, născut la Los Angeles, în 1949, este un veteran al marelui ecran, care şi-a făcut debutul pe marile ecrane la începutul anilor 1970. Printre rolurile sale memorabile se află şi personajul The Dude din filmul cult "The Big Lebowski", regizat de fraţii Coen. "The Last Picture Show", "Iron Man", "Thunderbolt and Lightfoot", "Starman", "The Fabulous Baker Boys", "The Fisher King" şi "True Grit" sunt alte titluri care figurează în filmografia sa. Căsătorit din 1977 cu Susan Bridges şi fiu al actorilor Lloyd Bridges şi Dorothy Bridges, starul american este cunoscut şi pentru incursiunile sale în alte arte, precum muzica şi fotografia.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4289 vizualizari

  • -5 (7 voturi)    
    RIP.. (Marţi, 20 octombrie 2020, 9:01)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. intra la covid si asta.
  • 0 (4 voturi)    
    Nu 70 (Marţi, 20 octombrie 2020, 9:50)

    Altiro [utilizator]

    ci (aproape) 71 de ani: e nascut in 4 dec. 1949.
    • 0 (4 voturi)    
      adica 72. (Marţi, 20 octombrie 2020, 13:28)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

      .. esti ca aia care baga 2 lei la pocanele si zic ca au pierdut 200 milioane. miza unui eventual castig. lol.
    • 0 (0 voturi)    
      @altiro (Marţi, 20 octombrie 2020, 22:55)

      paonipao [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

      Jeff Bridges implineste 71 de ani in decembrie...pana atunci are 70 de ani.


      https://ro.wikipedia.org/wiki/Jeff_Bridges
  • +2 (2 voturi)    
    Ati omis "Texasville" (Marţi, 20 octombrie 2020, 10:11)

    John M. [utilizator]

    a super movie cu Sybil Shepard.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by