VIDEO Noua Miss Germania este mama a doi copii și are 33 de ani / Motivul pentru care organizatorii au renunțat la defilarea în costum de baie

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 1 martie 2021, 10:13 Life | Showbiz


Anja Kallenbach, Miss Germania 2021
Foto: Philipp von Ditfurth / AFP / Profimedia Images
O femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021 în cadrul unui concurs reînnoit mai puţin axat pe aspectul fizic, renunţându-se la clasica defilare în costumul de baie, relatează Reuters și Deutsche Welle, potrivit Agerpres.

Îmbrăcată într-un costum negru, Anja Kallenbach, deţinătoarea titlului Miss Turingia, s-a impus în faţa candidatelor din alte 15 landuri în finala concursului desfăşurat sub sloganul „Emanciparea femeilor autentice”, difuzat sâmbătă seară pe Youtube.



În faţa vocilor care critică astfel de concursuri susţinând că sunt sexiste, demodate şi încurajează atitudinile misogine, şi alţi organizatori, inclusiv cei ai concursului Miss Statele Unite, au renunţat de asemenea la proba defilării candidatelor în costum de baie.

Organizatorul concursului Miss Germania a declarat că femeile cu vârste între 18 şi 39 care au participat la ediţia din acest an au trebuit să demonstreze că „au un obiectiv clar în minte şi că militează pentru un viitor mai bun”.

Printre candidate s-au numărat o femeie care luptă împotriva idealului „slab este frumos”, o alta care se concentrează pe informarea publicului cu privire la aspectele negative ale sectelor religioase şi o altă concurentă care a declarat că militează contra decalajului salarial între femei şi bărbaţi.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22046 vizualizari

  • +17 (33 voturi)    
    urmeaza burka ........ (Luni, 1 martie 2021, 10:17)

    viziru [utilizator]

    urmeaza burka ........ halal …..
  • +6 (20 voturi)    
    intr-una dintre imaginile din video 0.46-0.48 (Luni, 1 martie 2021, 10:22)

    ..13 [utilizator]

    Apare castigatoare careia i se vad aripioarele asa ca la proba cu costumul...

    Unde se mai pune faptul ca are o fata asa de obosita...
    Si daca este mama de ce nu este alaturi de copiii ei si sta pe la concursuri de frumusete??? Vrea barbatu-su sa aiba o anumita floare la butoniera sau a fost dorinta dansei??? Oricum it is not healthy for children.
    • +4 (12 voturi)    
      alea nu-s aripioare.. (Luni, 1 martie 2021, 11:36)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      .. sunt buze.
      poate a fost in interesul familiei. copiii vor lua o nota mai mare la scoala, barbacsu va fi promovat la munca.. deci win-win, cum s-ar zice.
    • +4 (4 voturi)    
      eu povesteam (Luni, 1 martie 2021, 16:55)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      de aripioare de la piciorusele dansei...
  • +16 (22 voturi)    
    sehr hübsch (Luni, 1 martie 2021, 10:31)

    tahomir [utilizator]

    Dar daca votau si romanii din Germania sigur ar fi fost o bunicuta in top, ca pe multi i-a ajutat cu o masina si asta conteaza, sufletul, kilometrajul, garajul si mai putin aspectul fizic.
  • +18 (30 voturi)    
    . (Luni, 1 martie 2021, 10:32)

    AdiSun [utilizator]

    Sper ca data viitoare sa aleaga un trans, sa se vada ca tot barbatii sunt cei mai buni si la a fi femeie.
  • +13 (19 voturi)    
    politically corect (Luni, 1 martie 2021, 11:37)

    Kato01 [utilizator]

    Miss nu e domnisoara? Ce cauta o femeie cu 2 copii la Miss?
  • -11 (15 voturi)    
    ma bucur (Luni, 1 martie 2021, 11:40)

    nicoR [utilizator]

    nespus pt aceasta femeie.
    - de multa vreme concursurile astea de miss erau concursuri de gagici, pitipoance, sau shtoa..fe, de unde sa-si traga baietii cu bani fetele, vezi shtrumful, dar nu numai, toti care trag in beshica, dau cu racheta sau alte sporturi unde se fac milioane isi trag cate una
    • +4 (4 voturi)    
      Intelegi dece (Luni, 1 martie 2021, 18:30)

      POMPIERUL [utilizator] i-a raspuns lui nicoR

      ai primit atat de multe minusuri???
      Parasutele siliconate si botoxate, alearga dupa besicari, rachetisti, manelisti....
  • +12 (14 voturi)    
    Merkel era mai potrivita (Luni, 1 martie 2021, 12:34)

    mescaline [utilizator]

    Mai de succes profesional si mai uzata fizic.
  • +8 (8 voturi)    
    O doamna cam obosita (Luni, 1 martie 2021, 15:10)

    Godzillagrrr [utilizator]

    Saru’ mâna...
  • +18 (18 voturi)    
    Fara suparare (Luni, 1 martie 2021, 15:55)

    VOX. [utilizator]

    Dar e asta miss, cum e bunica-mea. Poate milf, sa-mi fie cu iertare.

    Oricum, cat timp castigatoarea n-are barba, e inca bine...
  • +7 (9 voturi)    
    Mamaie.... (Luni, 1 martie 2021, 16:44)

    Sarmis [utilizator]

    Mamaie, trage o punga pe cap ca te trage curentul !!!

    Urmatoarea editie sa o organizeze la noi la Olanesti. Nu care cumva sa scape vreo pensionara titlul.

    Daca astfel de concursuri sunt sexiste sa nu le mai organizeze deloc.
  • +7 (9 voturi)    
    ok (Luni, 1 martie 2021, 19:13)

    Adrian_1234 [utilizator]

    Deci miss nu mai inseamna aia care are fundul mai mishto ci aia care are o idee in cap
    Bon, ce urmeaza ? Mister universe o sa fie un sfrijit cu ochelari ?
    Bai tata daca vreti sa facti concurs de femei cu caracter facti asta nu schimbati intelesul cuvintelor
  • +5 (5 voturi)    
    Haha (Luni, 1 martie 2021, 23:12)

    Godzillagrrr [utilizator]

    La secunda 57 apare una impozanta bine.
  • +3 (3 voturi)    
    Nu trebuiacumvasa fie domnisoara? (Luni, 1 martie 2021, 23:49)

    George1000 [utilizator]

    Eu parca stiam ca participantele la miss nu au voie sa fie casatorite (trebuie safie domnisoare)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by