​Ficţiuni inspirate din fapte reale sau care aduc în scenă criminali în serie, programe de divertisment sud-coreene şi producţii bazate pe jocuri dedicate copiilor reprezintă principalele tendinţe mondiale din televiziune, relatează AFP și Agerpres.

TelevizorFoto: Samsung

Tendințele au fost prezentate recent la MIPTV, cel mai mare târg internaţional de conţinuturi audiovizuale, organizat în acest an în format online din cauza pandemiei de coronavirus.

Ficţiuni inspirate din poveşti adevărate şi criminali în serie

Poveştile cu criminali în serie şi alte anchete nerezolvate ("cold cases") se bucură de o cotă ridicată în rândul difuzorilor, precum BBC cu miniseria TV "The Pembrokeshire Murders" şi TF1 cu miniseria TV "La promesse".

Dintre aceste poveşti televizate, multe sunt bazate pe întâmplări reale. Este cazul producţiei "The Pembrokeshire Murders", precum şi al serialului "The Serpent", cu Tahar Rahim, creat de BBC şi difuzat de Netflix.

În acelaşi registru se înscrie şi "La Traque", o ficţiune în două părţi produsă de TF1 despre criminalul în serie Michel Fourniret, dar şi "Parot" (Spania), un serial inspirat de eliberarea mai multor zeci de infractori în urma unui reviriment jurisprudenţial. În acelaşi filon, "The red ripper" este un serial rusesc consacrat celui mai renumit criminal în serie din epoca sovietică, supranumit "Măcelarul din Rostov".

Tot aici se înscrie şi serialul israelian "Line in the sand", inspirat din fapte reale, ce prezintă lupta unui poliţist împotriva unei bande care a preluat controlul asupra satului său natal.

Programe de divertisment: Coreea de Sud şi jocuri pentru copii

Coreea de Sud continuă să "inunde" micile ecrane cu programele sale de divertisment muzical, pe lângă ficţiuni precum "The Good Doctor".

Se remarcă în special fenomenul "Mask Singer", un joc televizat lansat în 2015, în care telespectatorii trebuie să ghicească identităţile unor cântăreţi ascunşi în spatele unor costume elaborate. Acest format are deja mare succes în Statele Unite (difuzat de postul Fox) şi în Franţa (difuzat de TF1).

Din septembrie 2020, formatul a fost adaptat deja în 13 noi ţări, potrivit cabinetului de consultanţă The Wit, şi se bucură de un succes răsunător în Finlanda, Israel şi Norvegia. În siajul său se află emisiunea concurentă "I can see your voice", creată în acelaşi an şi care este în curs de a fi adaptată în numeroase ţări.

Programele de divertisment bazate pe jocuri pentru copii cunosc la rândul lor o perioadă de avânt: astfel de emisiuni ludice şi care se adresează întregii familii se bazează pe jocuri universale, mizând pe nostalgia telespectatorilor. Este cazul programului "Lego masters", lansat în Olanda în 2017 şi care fost adaptat în Franţa de postul M6.

Următoarele succese ar putea fi jocul cu bile "Marble Mania" (Olanda), care beneficiază de decoruri spectaculoase, sau competiţia australiană bazată pe turnee de mini-golf "Holey Moley".

Alte programe de divertisment combină cultura generală cu probele fizice, precum "The money shot" (Germania), în care concurenţii trebuie să arunce o minge spre o ţintă din ce în ce mai îndepărtată, dar şi "Lightning" (Marea Britanie), unde concurenţii participă la jocuri de îndemânare. În "Bank balance" (Marea Britanie), ei trebuie să menţină în poziţie de echilibru mai multe lingouri de aur.

Posturile TV trebuie să dea mereu dovadă de inventivitate în materie de experiment social: în "Eating with the enemy" (Irlanda), două persoane cu opinii diametral opuse încearcă să găsească o cale de înţelegere reciprocă, iar în "Table for two" (Olanda), o persoană merge la cină alături de un invitat misterios, fără să ştie dacă acea întâlnire va duce la o întâlnire cu o persoană cunoscută, o dezvăluire neaşteptată sau o declaraţie de dragoste.

"Caught in the Net" (Germania) îi avertizează pe telespectatori în privinţa prădătorilor cibernetici, graţie unor actori care acceptă să joace rolul de "momeală", adeseori cu rezultate înfiorătoare. Într-un registru mult mai liniştitor, serialul "Dr Paw" (Spania) aduce în prim-plan o femeie psiholog care lucrează cu animale pentru a-şi ajuta pacienţii.