Kevin Spacey revine la actorie într-un prim rol după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 24 mai 2021, 11:13 Life | Showbiz


Kevin Spacey
Foto: Wikimedia Commons
Kevin Spacey urmează să revină la actorie cu un mic rol într-un film regizat de italianul Franco Nero care va fi și protagonistul lungmetrajului, scrie revista Variety citată de News.ro.

Louis Nero, producătorul filmului independent cu buget redus „L’uomo Che Disegnò Dio”, a confirmat că Spacey va face parte din distribuţie.

Actorul american va interpreta un detectiv de poliţie iar Franco Nero, în vârstă de 79 de ani, va juca rolul principal.

Acesta va fi primul rol al lui Spacey de la apariţia primelor acuzaţii de agresiune sexuală şi comportament neadecvat, la finalul anului 2017.

Potrivit ABC News, în filmul italian va juca şi Vanessa Redgrave, soţia lui Franco Nero. Producătorul Louis Nero a confirmat că acesta este planul, dacă Redgrave va putea călători din Anglia în Italia.

„Sunt foarte fericit că Kevin a fost de acord să participe la filmul meu”, a declarat Franco Nero pentru ABC News, adăugând că „îl consider un mare actor şi abia aştept să încep filmul”.

Spacey nu a comentat informația.

Potrivit site-ului Filmitalia, lungmetrajul urmăreşte „ascensiunea şi decăderea unui artist nevăzător care poate realiza portrete realiste doar ascultând vocile oamenilor”.




Multiple acuzații de agresiune sexuală, niciuna dovedită


Kevin Spacey, recompensat cu două premii Oscar pentru rolurile din „The Usual Suspects” şi „American Beauty”, a fost înlăturat din distribuţia „House of Cards” (Netflix), în noiembrie 2017, odată cu izbucnirea scandalului sexual.

Mai mulți bărbați l-au acuzat de hărţuire, agresiune şi comportament neadecvat.

În 2018, a fost pus sub acuzare pentru atentat la pudoare, în Nantucket Island (Massachusetts), asupra unui minor. Actorul a pledat nevinovat, iar acuzaţiile au fost retrase ulterior, după ce presupusa victimă a renunţat la procesul civil.

Autorităţile din Los Angeles au analizat alte două învinuiri aduse lui Spacey, însă niciuna nu a ajuns să fie judecată - una nu s-a încadrat termenului de prescripţie, iar cealaltă a fost respinsă după ce presupusa victimă a murit.

Anul trecut, un bărbat din New York a deschis, sub anonimat, un proces susţinând că Spacey l-a abuzat sexual în anii 1980, când avea 14 ani.

Un judecător federal a decis, la începutul lunii mai, că bărbatul nu poate continua anonim procesul.

Ultima apariţie a lui Spacey într-un film a fost în „Billionaire Boys Club”, lansat în 2018, care a înregistrat cifre dezamăgitoare de încasări, cu doar 2,7 milioane de dolari.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2637 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Lol (Luni, 24 mai 2021, 11:22)

    mitg [utilizator]

    Kevin spacey are o avere de zeci de milioane, se tine bine.

    Dar asa oricine poate distruge viata cuiva unui actor (sau orice alta profesie de fapt) pe vorbe goale si atunci chiar ca e o problema mare de tot.
  • -1 (3 voturi)    
    pedofilie (Luni, 24 mai 2021, 12:57)

    Razvan_M [utilizator]

    ... asta este termenul mai precis pentru ce a facut Kevin Spacey. Si, in buna traditie a Hollywoodului si a celebritatilor de stanga din State, s-a dat un pic la fund si reiese la suprafata mai curat, mai parfumat.

    Polanski, Weinstein, Epstein, Ghislaine Maxwell, Martin Weiss, Podesta (sau Pedesta cum i se mai zice printre cunoscuti), Anthony Wiener sunt doar cativa dintre pedofilii cei mai cunoscuti dintre "elitele" de stanga din State ce continua o lunga traditie de slabiciune pentru copii ce era foarte la moda si printre elitele bolshevice din Rusia stalinista (Genrich Yagoda, seful NKVD este doar un exemplu).


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by