Mogulul decăzut de la Hollywood, Harvey Weinstein, a continuat luni să pledeze nevinovat în tribunalul din Los Angeles pentru acuzații de agresiune sexuală și viol aduse împotriva sa în California de cinci femei, potrivit AFP.

Harvey WeinsteinFoto: Profimedia Images

Weinstein, în vârstă de 69 de ani, execută o condamnare de 23 de ani de închisoare din 2020 pentru fapte similare în New York.

El a fost transferat în această vară la Los Angeles, orașul în care producătorul de film a fost un nume cu greutate, pentru a răspunde noilor acuzații.

Weinstein este acuzat că a violat sau agresat sexual cinci femei în hoteluri, între 2004 și 2010. Dacă va fi găsit vinovat de toate aceste fapte, producătorul „Pulp Fiction” se va confrunta cu 140 de ani de închisoare pe lângă condamnarea sa dinNew York.

În total, aproape 90 de femei, inclusiv Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow și Rosanna Arquette, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire, agresiune sexuală sau viol. Dar prescripția a fost depășită în multe dintre aceste cazuri, dintre care unele datează din 1977.

El a negat întotdeauna faptele.

Următoarea audiere din Los Angeles este programată pentru 25 octombrie.