Africa de Sud, 1980. „Când eram copil”, își amintește un luptător pentru libertate din noul film „Silverton Siege / Asediul de la Silverton”, „am privit cum poliția mi-a împușcat părinții. Mi-am promis mie însumi să nu mă opresc până nu-i voi răzbuna. De aceea sunt aici”.

SilvertonFoto: Netflix

„Aici” înseamnă o misiune care eșuează și în care un trio, simțind că nu mai are ieșire, decide să pună mâna pe o bancă. Este un punct terminus pentru ei și face din noua producție Netflix o povestire captivantă și plină de suspans.

Descrierea de pe platforma de streaming sună așa: „Aflați într-o importantă misiune de sabotaj al unui depozit de benzină, trei luptători pentru libertate își dau seama că au fost dați de gol, iar poliția este gata să-i aresteze. Urmează o urmărire disperată, în care-și caută adăpost într-o bancă”.

Unul din cei trei este sigur un „impimpi”, un vândut și spion care a dat informația poliției. Dar cine este? Tensiunea sporește în bancă, grupul știind că unicele opțiuni sunt închisoarea sau moartea.

Rezultatul este că se hotărăsc să ceară eliberarea lui Nelson Mandela. „Dacă viețile noastre nu valorează nimic”, spune unul din personaje, căutând un mod de rezolvare a problemei, „atunci poate vom negocia pentru o viață care valorează totul.”

Povestea din spatele filmului

Scenariul se inspiră din evenimente reale, ceea ce face filmul și mai convingător. O lovitură anti-apartheid merge rău, iar rebelii sunt forțați să se ascundă de poliție ocupând cu forța o bancă.

Regizorul Mandla Dube a spus că vrea ca filmul să fie o sursă de inspirație pentru tineri: „Avem cea mai mare rată a șomajului printre tineri din lume. Aici sunt tineri care sunt hăituiți de poliție, intră într-o clădire și au inspirația să spună: Știți ceva? Nu vrem banii. Îl vom elibera pe Nelson Mandela.”

„Așa s-a aprins mișcarea Free Nelson Mandela. În mai puțin de 10 ani a fost eliberat. Tinerii trebuie să afle de unde vin și că poveștile lor contează enorm.”

Filmul are aprecieri decente pe Rotten Tomatoes. 71% dintre critici și 68% dintre privitori i-au dat note bune, chiar mai bune decât ale multor alte noi filme de la Netflix. Așa că, în ultimele șapte zile, a fost în Top 10 în 83 de țări, printre care și România.

„Common Sense Media” a scris că „Silverton Siege” pune întrebări incomode despre cât de departe sunt dispuși să meargă oamenii pentru a dobândi libertate, egalitate și dreptate, iar aceasta face chiar și mai bun un film care avea deja o acțiune trepidantă.

Surse: BGR, FlixPatrol