Poliția londoneză a anunțat luni că a primit o plângere privind o agresiune sexuală care ar fi avut loc în urmă cu 20 de ani, adăugându-se astfel la acuzațiile aduse fostului prezentator și actor britanic Russell Brand, potrivit AFP.

Russell BrandFoto: Youtube / Planet / Profimedia

Referindu-se la acuzațiile raportate de Sunday Times și Channel 4, poliția londoneză a declarat că a primit duminică un raport privind o agresiune sexuală care ar fi avut loc în 2003 în zona aglomerată Soho.

„Anchetatorii sunt în contact cu femeia” aflată în centrul acuzației, a precizat un purtător de cuvânt, explicând că aceasta ar urma să primească tratament din partea poliției.

„Continuăm să încurajăm orice persoană care crede că a fost agresată sexual, indiferent cât de mult timp în urmă, să ne contacteze”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Scotland Yard.

Într-o investigație comună a publicațiilor Sunday Times, The Times și Channel 4, patru femei l-au acuzat pe actor de viol sau agresiune sexuală între 2006 și 2013, când Russell Brand se afla la apogeul carierei sale de prezentator la BBC Radio 2 și Channel 4 și de actor la Hollywood.

Înainte de aceste publicații, fostul prezentator, în vârstă de 48 de ani, care în prezent este activ mai ales pe rețelele de socializare, respinsese cu fermitate aceste acuzații, declarând într-un videoclip publicat pe mai multe platforme că a avut întotdeauna relații „total consensuale”. El a denunțat un „atac coordonat”.

Adept al teoriilor conspirației

De-a lungul carierei sale de comediant, la televiziune și în filme, în Marea Britanie și apoi în Statele Unite, Russell Brand s-a remarcat prin escapadele sale repetate, fosta sa dependență de alcool și heroină, scurta sa căsătorie cu cântăreața pop Katy Perry și tendința de a se lăuda cu numeroasele sale cuceriri feminine.

În ultima vreme, el a lansat teorii ale conspirației, declarații anti-vaccin și comentarii împotriva presei mainstream pe canalul său de Youtube, care are peste 6 milioane de abonați, și pe contul său X (fostul Twitter), care are peste 11 milioane de urmăritori.

Cazul a provocat o undă de șoc până la Downing Street, purtătorul de cuvânt al premierului, Rishi Sunak, vorbind luni despre „acuzații foarte grave și îngrijorătoare”.