Sean Combs (Puff Daddy), un simbol al hip-hop-ului şi fondatorul casei de discuri Bad Boy Records, a fost acuzat de viol şi abuz într-un proces important intentat de cântăreaţa Cassie, care susţine că s-a folosit de puternica sa reţea pentru a o ţine captivă într-o relaţie cu el.

Puff Daddy și Cassie Ventura în 2017Foto: AT1 / Backgrid UK / Profimedia

Cassie, al cărei nume real este Casandra Ventura, a fost într-o relație cu Combs timp de mai bine de un deceniu.

Ea susţine că, pe parcursul relaţiei lor, Combs a agresat-o de mai multe ori - bătând-o cu cruzime şi violând-o - şi i-a controlat fiecare aspect al vieţii, a relatat joi New York Times.

Ea s-a confruntat cu „un lanț de abuzuri, violenţă şi trafic sexual" până când relaţia lor s-a încheiat în 2018, potrivit documentelor de la proces.

Aceasta a declarat pentru Times că, după „ani de tăcere şi întuneric", a fost „în sfârşit pregătită să îmi spun povestea şi să vorbesc în numele meu şi în beneficiul altor femei care se confruntă cu violenţa şi abuzul în relaţiile lor".

Un reprezentant al lui Combs, care a fost cunoscut în trecut și drept Puff Daddy, P Diddy, Diddy and Love, a negat afirmaţiile, scriind că acuzaţiile sunt „ofensatoare şi scandaloase" şi au venit după ce Ventura a cerut 30 de milioane de dolari de la mogul.

„Doamna Ventura a recurs acum la depunerea unui proces plin de minciuni nefondate şi scandaloase, cu scopul de a păta reputaţia domnului Combs şi de a obține venituri", se arată în declaraţie.

Un avocat al lui Ventura a declarat pentru The New York Times că i s-au oferit „sume cu opt cifre pentru a o reduce la tăcere şi a împiedica intentarea acestui proces", lucru pe care aceasta l-a refuzat.

Detaliile din documentele depuse pentru proces descriu o imagine sumbră a relaţiei lor, în care Combs a obţinut controlul asupra vieţii ei personale şi profesionale şi a supus-o mulţi ani la bătăi sălbatice, întâlniri forţate şi ameninţarea constantă cu violenţa.

Combs, câştigător a trei premii Grammy, conduce un imperiu cu afaceri care variază de la alcool la muzică, şi a fost o figură majoră a hip-hop-ului de când a fondat Bad Boy Records în 1993, debutând şi lucrând îndeaproape cu muzicieni precum Notorious BIG, Mary J Blige şi Lil Kim. (News.ro)