Actrița americană Anne Hathaway afirmă că regizorul „Oppenheimer”, Christopher Nolan, i-a salvat cariera în urmă cu mai bine de un deceniu, când era în mijlocul scandalului „Hathahate”, una dintre cele mai bizare controverse din istoria recentă a Hollywood, relatează Business Insider.

Anne HathawayFoto: Chris Pizzello / Associated Press / Profimedia Images

Hathaway a afirmat într-un amplu interviu acordat revistei Vanity Fair că Nolan i-a dat cel mai greu rol din cariera ei când a ales-o să o joace pe Catwoman în filmul The Dark Knight Rises din 2012, dar că în același timp i-a ținut cariera pe linia de plutire prin rolul din Interstellar, lungmetrajul sci-fi lansat doi ani mai târziu în care a jucat alături de Matthew McConaughey, Matt Damon și Jessica Chastain.

„Am avut un înger în Christopher Nolan, căruia nu i-a păsat despre asta (controversa 'Hathahate') și mi-a dat unul dintre cele mai frumoase roluri pe care le-am avut în unul dintre cele mai bune filme din care am făcut parte”, le-a spus ea jurnaliștilor de la Vanity Fair cu privire la rolul din Interstellar.

„Nu știu dacă el știa la momentul respectiv că mă susține, dar a avut efect. Iar cariera mea nu a fost deraiată în modul în care ar fi putut fi deraiată dacă el nu m-ar fi susținut”, a adăugat actrița în vârstă de 41 de ani.

Ce a fost controversa „Hathahate”

La începutul anilor 2010 Hathaway a fost în mijlocul uneia dintre cele mai bizare controverse din istoria recentă a cinematografiei americane, una care a arătat puterea rețelelor de socializare.

Campania online împotriva ei a început în 2011, după ce ea a găzduit Gala Premiilor Oscar alături de actorul James Franco, o altă stea în ascensiune a cinematografiei americane la momentul respectiv. Rezultatul a fost pe larg privit ca un dezastru, în mare parte din cauza diferenței dintre cei doi: Hathaway a fost foarte veselă și exuberantă, în timp ce Franco a încercat să pară „cool”.

După ce cei doi au devenit ținta criticilor în mediul online, Franco nu a ajutat-o pe actriță, declarând într-un interviu acordat lui David Letterman pentru emisiunea sa „The Late Show” că: „Anne Hathaway este atât de energică încât cred că Diavolul Tasmanian ar părea fumat dacă stă lângă Anne Hathaway”.

Ea a fost criticată apoi de fanii benzilor desenate Batman, care au considerat că ea nu este suficient de atrăgătoare pentru a juca rolul lui Catwoman. Însă campania „Hathahate” a ajuns la apogeu în 2013, după ce Hathaway jucase în filmul Les Misérables, care avea să îi aducă în cele din urmă Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.

Însă în timpul circuitului de premiere a producțiilor cinematografice aproape fiecare discurs pe care ea l-a ținut după ce a fost nominalizată la premii pentru Les Misérables a fost criticat în mediul online fie pe motiv că ar fi fost fals, fie emoțional, fie prea egocentric.

Nolan alături de actorii din „The Dark Knight Rises” (FOTO: Peter Brooker / Shutterstock Editorial / Profimedia Images)

Anne Hathaway afirmă că ura din mediul online a făcut-o să piardă roluri

„Umilința este un lucru greu prin care să treci. Cheia este să nu lași să te închisteze”, le-a spus ea acum celor de la Vanity Fair.

Ea a dezvăluit de asemenea că a pierdut mai multe roluri în perioada respectivă, în pofida faptului că devenise o actriță câștigătoare a Premiului Oscar. Ea vorbise despre acest lucru și într-un interviu acordat The Huffington Post în urmă cu un deceniu, afirmând că „cred că oamenii au nevoie de o pauză față de mine”.

„Mulți oameni nu au vrut să îmi dea roluri fiindcă erau atât de îngrijorați despre cât de toxică devenise identitatea mea în mediul online”, a declarat ea acum în noul interviu pentru Vanity Fair.

Deși nu a dezvăluit filmele pentru care a fost refuzată, cert este că încrederea pe care Nolan i-a acordat-o a fost răsplătită, Intestellar fiind un succes major la box office, cu încasări de 733 de milioane de dolari la un buget de producție de 165 de milioane.

Christopher Nolan a câștigat și el primul său Premiu Oscar

În ceea ce-l privește pe Nolan, el avea să câștige primul său Premiu Oscar din carieră la un deceniu după lansarea în cinematografe a Interstellar grație lungmetrajului său Oppenheimer, marele câștigător al galei Premiilor Oscar de anul acesta.

Pe lângă premiul pentru cel mai bun regizor, Nolan a mers acasă și cu cel pentru cel mai bun film, acordat producătorilor unui lungmetraj. Pe lângă triumful de la Oscaruri, unde a câștigat în total 7 premii, Oppenheimer a fost, la fel ca Interstellar, un succes major la box office.

Cu încasări de peste 952 de milioane de dolari, Oppenheimera fost pe locul 3 în clasamentul internațional al filmelor cu cele mai mari vânzări de bilete în 2023.

Onorariul lui Nolan, primele primite pentru depășirea anumitor ținte de încasări și bonusul încasat după succesul de la Premiile Oscar l-au îmbogățit pe regizorul americano-britanic cu o sumă aproape egală cu întregul buget de producție al Oppenheimer.