Una dintre cele mai cunoscute actrițe americane Gwyneth Paltrow a vorbit recent într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, despre relațiile asumate deschise, scrie revista People.

Gwyneth PaltrowFoto: Marechal Aurore/ABACA / Abaca Press / Profimedia

În vârstă de 51 de ani, Gwyneth Paltrow este căsătorită din 2018 cu scriitorul și producătorul de televiziune Brad Falchuk. Are doi copii dintr-o căsnicie anterioară cu Chris Martin, solistul trupei Coldplay, de care s-a despărțit acum 10 ani. De-a lungul timpului, actrița a mai avut relații cu actorii Brad Pitt sau Ben Affleck.

Recent, în cadrul unei sesiuni de Q&A, actrița a fost întrebată de un fan: "Te-ai gândit vreodată la o relație poli?".

Răspunsul actriței: "Nu, mulțumesc!" Paltrow a scris ca răspuns, adăugând: "Nu pentru mine, dar nu mă judecați. Sunt genul de fată cu un singur bărbat".

Potrivit definiției prezentate de revista americană, poliamoria presupune ca o persoană să aibă mai mult de o relație amoroasă în același timp, informându-și partenerii despre asta.

Născută în Los Angeles, Gwyneth Paltrow a devenit cunoscută în întreaga lume pentru rolurile din filme precum Seven, Shakespeare in Love (pentru care a câștigat și un premiu Oscar) sau Talentatul domn Ripley.