Cu un parcurs dezamăgitor în play-off-ul SuperLigii, în care a obținut un singur punct din 24 posibile, Rapid a început schimbările în conducere, iar miercuri a numit un nou director sportiv.

Dan SucuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

>> Rapid va juca derbiul cu FCSB cu puțini spectatori – Sancțiunea primită de giuleșteni

Daniel Sandu, promovat în funcția de director sportiv la Rapid

Dacă la nivelul băncii tehnice lucrurile încă sunt incerte, Rapid a anunțat oficial numele noului director sportiv.

Funcția a fost ocupată temporar în ultima perioadă de președintele Daniel Niculae, care este tot mai aproape de despărțirea de echipa din Giulești.

Fost șef al departamentului de scouting al clubului, Daniel Sandu a fost promovat miercuri și va ocupa noua funcție pentru a pregăti mutările din sezonul viitor.

În ultimii doi ani, Sandu a propus conducerii jucători ca Mathias Kait, Xian Emmers, Funsho Bamgboye, Jayson Papeau, Albion Rrahmani, Florent Hasani sau Borisav Burmaz.

„Fișa postului meu nu include doar partea de recrutare de jucători. Eu trebuie să mă asigur că tot ce este atât în jurul echipei, cât și în echipă este în ordine.

Mă refer de la stafful medical, la cantonamente, la conduita jucătorilor sau chiar a staffului, la ce ține de partea de pregătire fizică sau de urmărire a datelor.

Ceea ce încerc să implementez este ca deciziile antrenorilor sau a viitoarei echipe de scouting să fie bazate pe niște rațiuni foarte clare.

Trebuie să ne dăm seama exact ce căutăm și ce ne dorim atât de la jucători, cât și de la staff, și cred că acest început de drum este unul destul de optimist, pentru că momentul în care suntem acum nu este unul foarte bun. Sper ca din sezonul viitor să luăm totul de la început și să ne arătăm adevărata valoare” – a declarat Daniel Sandu, pentru pagina oficială a clubului.