​Toamna poate fi un anotimp perfect pentru o vacanță. În Europa se organizează tot felul de festivaluri inedite, luminile Aurorei Boreale pot fi văzute cel mai bine la sfârșitul toamnei, iar în multe locuri abia acum te poți bucura de plajă, când temperaturile sunt mai puțin sufocante și numărul turiștilor mai mic (plus prețurile scăzute).

Amalfi, ItaliaFoto: Unsplash / CC0 Public Domain

Pandemia este încă printre noi, iar evoluția coronavirusului în lume nu poate fi prevăzută cu exactitate. Dar asta nu înseamnă că nu putem să ne facem planuri. Dacă vrei să pleci undeva în această toamnă, poți să alegi ceva de pe lista de mai jos. Asta dacă, bineînțeles, totul va fi în regulă și vom putea călători liber.

Peisaje care-ți taie răsuflarea: Valea Engadin și Aurora polară

Elveția. FOTO via Unsplash

Dacă îți plac culorile toamnei, în Elveția, la două ore și jumătate de Zurich, vei descoperi Valea Engadin, în cantonul Graubünden, care se întinde pe o distanță de 80 de kilometri.

Este unul dintre locurile perfecte ale Europei de unde te poți bucura de priveliști spectaculoase. Imaginează-ți o zonă înconjurată de Alpi, văi, lacuri montane și sate mici, de poveste. Ce poate fi mai relaxant de atât?

O altă opțiune care să-ți încânte privirile este o experiență pe care ar fi bine să o trăiești cel puțin o dată în viață - Aurora polară. Insulele Lofoten, din nordul Norvegiei, reprezintă unul dintre locurile ideale ale lumii de unde să te poți bucura de spectacolul ceresc.

Aurora polară. FOTO via Unsplash

Luminile se văd cel mai bine pe final de toamnă sau început de primăvară, dar dacă îți surâde o vacanță în acest colț al lumii, în mod cert îți recomandăm să încerci să vezi și Aurora.

Plus de asta, partea asta sălbatică a Norvegiei este una extraordinar de frumoasă, unde vei găsi și orașul Tromsø, unul dintre cele mai sofisticate și vibrante orașe ale țării.

La bella Italia cu plaje, shopping și Eurochocolate, cel mai mare festival dedicat ciocolatei din Europa

Festivalul ciocolatei, Perugia. FOTO: Cheng Tingting/ Avalon/ Profimedia

Italia a fost una dintre destinațiile favorite ale românilor în 2021, așa că o vizită în Perugia, capitala regiunii Umbria, aflată în apropierea fluviului Tibru, nu pare deloc o opțiune de evitat.

În 2021, festivalul Eurochocolate va avea loc în perioada 15-24 octombrie, iar un bilet pe zi costă aproape 9 euro. Practic, vei păși într-o lume plină de ciocolată, cu muzică, evenimente tematice și diferite show-uri live, organizate de artiștii stradali.

Perugia este la două ore distanță cu trenul de Florența, iar dacă vrei să eviți aglomerația, poți face doar o excursie de o zi aici, pentru a te îndulci și a trăi o experiență inedită.

Și pentru că tot suntem pe tărâmul lui „la dolce vita”, trebuie să menționăm și faptul că Italia este una dintre țările călduroase toamna, așa că dacă vrei să profiți de plajă, mâncăruri delicioase și prețuri mult mai mici decât în plină vară, atunci aici e locul pentru tine.

Amalfi. FOTO via Unsplash

Îți recomandăm coasta Amalfi, cu orașele idilice precum Ravello, Scala sau Positano. Toate îți vor oferi privești spectaculoase asupra mării și, vrei nu vrei, te vei simți ca într-un film romantic.

Din București poți lua avionul până la Napoli (în septembrie prețurile sunt undeva la 400 de lei dus-întors), iar de acolo trenul în destinațiile dorite de pe coastă.

Spre exemplu, în Ravello, trei nopți de cazare + mic dejun inclus, pentru două persoane, costă undeva la 300 de euro pe Booking. Pe de altă parte, Aventurescu îți propune un weekend prelungi pe Coasta Amalfi, la doar 93 de euro, cu zbor și trei nopți de cazare incluse.

La capitolul shopping, capitala modei este tot în Italia, iar un drum până la Milano, cu avionul, costă 100 de lei dus-întors. Dacă ai salvat ceva bani în lunile trecute și vrei să profiți de reducerile din toamnă, orașul de mai sus poate fi o variantă perfectă pentru tine.

Pe lângă galeriile Vittorio Emanuele, vei descoperi și tot felul de vintage shops sau outlet-uri interesante, de unde-ți poți reînnoi garderoba noului sezon.

Și cum Italia are atât de multe de oferit, vrem să vă povestim și despre un festival al trufelor albe din Alba, orășel aflat la două ore distanță de Torino. Dacă iubești trufele și mâncărurile cu trufe, atunci aici va fi Raiul pentru tine. Evenimentul începe pe 9 octombrie și va dura până pe 5 decembrie 2021, iar tu vei avea parte de un adevărat răsfăț al simțurilor.

Barcelona celebrează din nou La Mercè

Le Merce, Barcelona. FOTO: Pierre Berthuel / Zuma Press/ Profimedia

O altă opțiune de vacanță poate fi Barcelona - un oraș istoric, spectaculos, care are foarte multe de oferit - de la obiective turistice, arhitectura avangardistă și până mâncăruri cu fructe de mare și plaje hip.

Este fix genul de oraș unde orice plimbare te poate duce la malul mării, iar dacă vrei să eviți aglomerația din plaja Barceloneta, îți recomandăm să mai mergi puțin prin nisip, până la Poble Nou, unde vei găsi o plajă mult mai relaxantă și mai puțin turistică.

Însă, în perioada 23-26 septembrie, Barcelona va prinde viață, așa cum nu a mai făcut-o în 2020, și celebrează festivalul La Mercè. Un eveniment de cinci zile în care străzile orașului vor fi pline de parade, show-uri de proiecții, muzică live și artiști ambulanți.

Este o oportunitate perfectă de a cunoaște parte din tradițiile catalane, cum ar fi: Castellers (turnurile umane), Correfoc (alergarea de foc), Gegants (oameni îmbrăcați în costume gigantice care merg pe străzi) și Sardan (dansul folk specific catalan).

Organizatorii au declarat că vor păstra toate măsurile de siguranță și vor respecta restricțiile, așa că dacă ai cum să ajungi, nu vei regreta.

Ce zici de o vacanță exotică?

Mersa Matruh, Egipt. FOTO via Unsplash

Dacă vrei să te bucuri de Egipt, dar fără să experimentezi călduri copleșitoare, cât și aglomerația specifică marilor orașe, o destinație interesantă poate fi Mersa Matruh.

În doar două ore și jumătate, cu plecare din București, la un preț de 100 de euro pe bilet (în perioada 2-9 septembrie), vei ajunge într-un loc special, cu ape turcoaz, plaje cu nisip fin și hoteluri all inclusive, pentru toate bugetele și preferințele.

De aici poți merge să vizitezi Oaza Siwa, o oază plină de vegetație și lacuri sărate și cu apă dulce din mijlocul deșertului, unde trăiește o populație de beduini.

O altă alegere poate fi Ras Al Khaimah, unul dintre cele șapte emirate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite. Aici există 64 de kilometri de plajă cu resorturi pentru familii și hoteluri de lux sau terenuri de golf amplasate chiar pe malul apei, sporturi nautice etc.

Ras Al Khaimah. FOTO via Unsplash

Plus de asta, este singurul emirat cu munți spectaculoși, unde oricine poate încerca o activitate desprinsa la propriu din Cartea Recordurilor: Jebel Jais Flight, ce deține titlul de cea mai lunga tiroliană din lume.

Ras Al Khaimah este, de asemenea, recunoscut ca un loc de top pentru animale sălbatice, inclusiv păsări migratoare, gazele, orixi, pisici sălbatice, pisici de nisip și vulpi, în timp ce zona de coastă și mangrovele sunt populate de broaște țestoase, flamingo, cormorani și multe altele viețuitoare.

Te va aștepta o adevărată aventură, care în mod cert te va îmbogăți cultural și-ți va crea amintiri pentru o viață întreagă.

Nemuritoarea Grecia

Naxos, Grecia. FOTO via Unsplash

Grecia este o țară idilică, cu peisaje sublime și ape cristaline. Este aproape de România și concurează cu succes orice vacanță exotică. Românii adoră să meargă în Grecia, iar toamna este o perioadă ideală, deoarece nu mai este atât de cald, deși încă poți face plajă (temperaturile în septembrie sunt între 24 și 28 de grade).

Grecia se mândrește cu foarte multe locuri minunate, iar guvernul țării a luat măsuri stricte pentru toți cei care nu sunt vaccinați, astfel încât poate fi o destinație în care să te simți în siguranță.

Spre exemplu, o destinație inedită poate fi insula Naxos - nu este extrem de aglomerată și are un peisaj format din văi verzi și munți impunători. Dacă te plimbi prin ea, vei descoperi sate mici, unde tradițiile grecești încă sunt vii, iar tu vei avea parte de o experiență autentică.

Plus de asta, dacă ești în căutare de zone mai underground, atunci aruncă un ochi și pe lista noastră de plaje mai puțin cunoscute din Grecia.

Călătoriile din 2021 nu se încheie odată cu vara și chiar dacă pandemia la nivel global încă ne dă bătăi de cap, trebuie să găsim o formă de a conviețui împreună cu acest virus, mai ales când nu pare să plece prea curând dintre noi. Cu toate astea, ar fi bine să evităm locurile extra aglomerate și să păstrăm toate formele de distanțare și protecție, astfel încât să ne putem bucura de vacanțe.