Călin Gheorghe, una dintre cele mai cunoscute voci din radioul românesc, a murit, anunțul fiind făcut pe contul oficial de Facebook al Radio Guerrilla. De-a lungul carierei, omul de radio a trecut, printre altele, pe la Pro FM, Guerrilla și Europa FM.

Calin GheorgheFoto: Captura YouTube

Călin Gheorghe a murit la doar 45 de ani - Europa FM prezintă motivul decesului îndrăgitului om de radio

Între 1995 și 2005, Călin Gheorghe a fost DJ la ProFM, iar apoi a făcut trecerea la Radio Guerrilla (2005-2015). A mai trecut în ultimii doi ani de zile pe la Radio Seven și Radio Tananana, iar din luna februarie a acestui an putea fi auzit la Europa FM.

La ultimul post de radio pe unde a trecut avea o emisiune săptămânală (n.r. joia) dedicată muzicii pop-rock. Ultima emisiune pe care a realizat-o a avut loc pe 23 iulie.

"Poţi exersa vorbirea. Poţi simula entuziasmul şi/sau priceperea. Poţi chiar fenta – o vreme – lumea. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, radioul tot te dă de gol, pentru că vocea te dă de gol. E-atât de simplu. În cazul lui Călin, vocea era exact cum era omul – caldă, calmă, educată.

Gravă fără să devină vreodată plicticoasă şi – când era cazul – ghiduşă fără să vireze în hăhăială tembelă. Anglofonii, maeştri ai conciziei, i-ar zice (scurt şi corect) „authoritative” şi „reassuring”: de încredere şi liniştitoare. What you hear is what you get. Pe scurt, o voce de om bun. Unul dintre cei mai buni oameni pe care am avut bafta să-i cunosc" - Filip Standavid, fost jurnalist Europa FM.

Ce spunea Europa FM în momentul aducerii lui Călin Gheorghe

"A participat la peste 50 de festivaluri mari din străinătate, i-a văzut în concerte pe toţi greii rockului. Îşi aminteşte cu câtă emoţie a trăit unul dintre ultimele concerte ale trupei Oasis, când peste 100.000 de oameni au cântat absolut toate cântecele formaţiei, fără oprire".

Postarea celor de la Radio Guerrilla:

Călin Gheorghe, în februarie, la Europa FM: