​Prima zi de Electric Castle a fost mai mult decât o revenire la petrecerile din Bonțida. A fost și o dovadă a faptului că în ciuda inflației, războiului și altor nenorociri din lume, oamenii au motive să rămână optimiști și să nu-și piardă speranța.

Electric Castle 2022Foto: Electric Castle/ Facebook

România are nevoie mai mult ca oricând de un eveniment ca Electric Castle. Pentru omul obișnuit, care toată ziua se hrănește cu știri apocaliptice și feed-uri de păreri în contradictoriu, mersul la un festival de muzică în 2022 e echivalentul expresiei „țara arde, baba se piaptănă”.

E și un motiv în plus să critice toate aspectele negative ce țin de cultura acestor evenimente: prețuri umflate, droguri, alcool, sex și rock and roll. Dar ei cred că lumea se va schimba doar când lupți cu hate-ul cu și mai mult hate.

Nu știu ce înseamnă să petreci patru sau cinci zile în natură, să te simți detașat complet de online și de „viața reală”, alături de străini pe care nu-i cunoști dar cu care te simți în siguranță. Toți cei care participă la un festival sunt ca bobocii în prima zi de facultate. Prietenoși cu toată lumea pentru că se regăsesc în ceilalți. Entuziasm, fericire și curiozitate generală.

Pentru cei care chiar merg la festivaluri, absența lor a fost ca o despărțire bruscă și fără explicații. Aici nu mă refer doar la tineri, pentru că există o părere generală eronată conform căreia singurele persoane care merg la festivaluri sunt până în 35 de ani și neuniți în taina căsătoriei.

Orice categorie de vârstă, sex, identitate de gen, ce vrei tu, e prezentă la festival. Foarte multe familii cu copii au fost aseară la Bonțida, ca în fiecare an, de fapt. În contextul în care toată lumea suferă, avem nevoie de Electric Castle, să ne amintim că nu e totul pierdut.

Asta a fost atmosfera în prima zi, o fericire comună trăită de toți participanții. Indiferent ce citești pe net, despre medicamente, prețuri mari, artiști care anulează în ultimul moment, la fața locului nimeni nu se plânge. Nimeni nu vrea să plece. Din fericire, a fost doar prima zi. Uite ce s-a întâmplat joi:

Yves Tumor a făcut unul dintre cele mai bune show-uri din istoria Hangar-ului

Yves Tumor. FOTO: Electric Castle/ Facebook

Am ajuns la festival fix când au început concertele serioase, pe la ora 19:00, după ce am așteptat fix zero secunde să iau autobuzul, deși eram în ora de vârf. Asta a fost la Expo Transilvania, nu știu dacă erau cozi la Iulius Mall. La întoarcere a fost ceva mai dificil dar în limitele normale.

Autobuzele plecau non-stop. Zdob și Zdub au deschis mainstage-ul în fața unui public numeros și Bruja a umplut cortul de la scena Drip Factory, în cazul în care te-ai întrebat dacă trap-ul mai răsună în țară. Da, răsună mult și bine.

Experimentul celor de la EC a fost un succes încă din prima zi. Nu e cea mai încăpătoare scenă, dar era tot timpul plină. În fine, trapul e pentru un anumit segment.

Cunoscătorii știu că Hangar e cea mai bună scenă. În fiecare an a fost, dar line-up-ul de la EC8 e disproporționat când compari artiștii. Ieri, de exemplu, la Hangar au cântat Yves Tumor, Acid Arab, Vitalic și GusGus. Au fost oameni care nu s-au mișcat din loc, nici măcar pentru mâncare.

Am avut așteptări mari pentru Yves Tumor, un artist pe care-l așteptam de multă vreme, dar nu credeam că cineva o să-l aducă în România, o țară mult prea rigidă pentru o persoană atât de creativă. Pe lângă faptul că albumele lui sunt impecabile, o discografie apreciată în unanimitate de critici, concertele sunt imprevizibile și foarte punk.

Prezența lui scenică nu se poate învăța, e ceva nativ. Ieri a venit îmbrăcat în pantaloni scurți, foarte scurți, și cu un tricou Tokyo Hotel, după care a început să strige în microfon, să interacționeze cu publicul, chiar și fizic, și să-i facă un lap-dance lasciv chitaristului.

Muzică din Africa de Sud la Backyard

Editors. FOTO: Electric Castle/ Facebook

Un alt experiment care a funcționat surprinzător de bine. Scena Backyard, dedicată „world music” și artiștilor exotici, a strâns foarte mulți oameni curioși de proiectul Bcuc, o trupă din Africa de Sud care sună exact cum te-ai aștepta să sune o trupă din Africa de Sud. Nimic asemănător nu există în Occident.

Trupa formată din șapte membri cântă în toate cele 11 limbi oficiale din Africa de Sud, cu multă percuție, dans și strigăte ce amintesc de ritualurile șamaniste. Mai mult decât un simplu concert, show-ul de aseară a fost o experiență colectivă. A ajutat și faptul că scena e la nivelul publicului, simțeai că dansezi împreună cu ei. Ce contează dacă-s de pe alt continent? Muzica ne împreunează.

Totul a durat o oră, un timp mult prea scurt, dar apoi am revenit la Hangar unde au băgat Acid Arab. A fost seara perfectă pentru fanii proiectului parizian. La scurt timp după ce au terminat show-ul s-au mutat la scena Hideout pentru un DJ set care m-a rupt mult mai mult decât concertul.

Din nou, Hideout e o scenă care nu e elevată, totul e mult mai personal. Astea au fost cele mai importante concerte care au deschis EC8. Am prins și un pic din Moderat, sunetul, luminile și scenografia au fost impresionante, dar nu i-am prioritizat pentru că îi văzusem în 2017, tot la Electric Castle.

Am auzit și lucruri bune despre GusGus și Ben Bohmer dar petrecerea de abia a început, energia trebuie conservată, mai avem nevoie și de somn.

Protip: Azi cântă Twenty One Pilots, o să fie plin, să mergi din timp la festival pentru că sigur va fi trafic. Pentru că în timp ce oamenii se ceartă în online, noi ne pieptănăm, ne aranjăm și îi dăm la Electric Castle.