​Nivelurile trigliceridelor și colesterolului sunt markeri importanți pentru sănătate. Monitorizarea și menținerea lor în limitele recomandate pot preveni o serie de afecțiuni serioase, scrie Medical News Today.

AterosclerozaFoto: CNRI / Sciencephoto / Profimedia Images

Trigliceridele sunt un tip de grăsime din sânge. Conform lui American Heart Association (AHA), ele sunt cea mai prezentă grăsime în corp și înmagazinează energia în exces din ceea ce mănâncă o persoană.

Colesterolul este o substanță ceroasă numită lipoproteină. O produce ficatul și îndeplinește funcții diferite în organism. Acestea includ producerea hormonilor, digestia hranei și generarea de vitamină D. Oamenii mai procură colesterol și din alimente.

Dar corpul își produce toată cantitatea de care are nevoie, așa că Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă limitarea pe cât posibil a consumului de colesterol din alimentație. Există două tipuri de colesterol: lipoproteina de joasă densitate (LDL), colesterolul „rău”, precum și cea de mare densitate (HDL), colesterolul „bun”.

Analizele sângelui indică nivelurile din organism, exprimate în miligrame per decilitru (mg/dl).

Există patru intervale pentru trigliceride:

  • Normal: sub 150 mg/dl;
  • La limită: 151-199 mg/dl;
  • Ridicat: peste 200 mg/dl;
  • Foarte ridicat; peste 500 mg/dl.

Mai mulți factori afectează nivelurile trigliceridelor. De exemplu, ele pot crește după ce o persoană mănâncă, deoarece organismul creează mai multe trigliceride din caloriile neutilizate din alimente. AHA enumeră și alți factori: dieta, lipsa de activitate fizică, perioada din zi, diabetul, bolile inflamatoare, consumul de alcool, menstruația, medicația, obezitatea, sexul, sarcina.

Pentru colesterol, intervalele sunt:

  • Normal: sub 199 mg/dl;
  • La limită: 200-239 mg/dl;
  • Ridicat: peste 239 mg/dl.

Pot totuși exista și alte standarde: de exemplu, în Africa de Sud intervalul normal este sub 189,5 mg/dl. CDC recomandă ca adulții să-și controleze nivelul de colesterol după fiecare 4-6 ani.

Se poate întâmpla ca analizele să arate niveluri nedorite de trigliceride sau colesterol, sau ambele.

Trigliceridele ridicate pot mări riscul de complicații severe, ca ateroscleroza, accidentele cardiace și cerebrale sau inflamații ale pancreasului. Dar pot semnala și alte probleme, ca diabet, sindrom metabolic, boli de rinichi sau ficat, probleme ale tiroidei, condiționări genetice; chiar și unele medicamente pot provoca creșterea nivelului trigliceridelor.

National Heart, Lung, and Blood Institute afirmă că, în general, trigliceridele ridicate nu dau simptome. Totuși, medicii pot recomanda analize în funcție de factorii de risc ai unei persoane.

Concentrația ridicată de colesterol în sânge supune persoana unui risc de infarct și este un factor de risc pentru bolile de inimă. Când se acumulează în artere, colesterolul poate provoca ateroscleroză, adică formarea de plăci care îngreunează circulația sângelui.

Combinate, nivelurile ridicate de trigliceride și colesterol sunt un motiv de îngrijorare. AHA notează că niveluri ridicate de trigliceride, combinate fie cu nivel mare de colesterol LDL, fie cu nivel scăzut de colesterol HDL, pot rezulta în acumularea de grăsime în artere. Aceasta aduce riscul de infarct sau accident vascular cerebral.

Pentru scăderea trigliceridelor, doctorii spun că primii pași sunt schimbările în dietă și mod de viață: alimentație sănătoasă, greutate moderată, eliminarea grăsimilor saturate, limitarea consumului de carbohidrați, zahăr și alcool, activitate fizică regulată, renunțarea la fumat. De asemenea, medicii pot recomanda și anumite medicamente, precum statinele.

Aceleași recomandări se aplică și pentru un nivel optim de colesterol.Totuși, conform revistei Journal of the American College of Cardiology, printre factorii care sporesc riscul de colesterol ridicat se numără: etnia și ereditatea, afecțiunile cronice ca bolile de rinichi sau cele inflamatoare.

În concluzie, trigliceridele și colesterolul sunt indicatori importanți ai sănătății. Cele două componente prezintă și similarități, și deosebiri, dar dieta și modul de viață joacă un rol semnificativ în ținerea lor sub control.

Citește și: