"Joker", primul film nerecomandat minorilor cu încasări de peste 1 miliard dolari
În prezent, "Joker" are încasări de 999,1 milioane de dolari. "Joker" se poate lăuda cu o astfel de performanță și în condițiile în care nu a fost încă lansat în China, de unde ar mai putea obține încasări de o jumătate de milion de dolari, potrivit specialiștilor.
Prin comparaţie, filmele nerecomandate minorilor cu vârsta sub 17 ani "Deadpool 2", lansat anul trecut, şi "Deadpool" (2016), ambele cu Ryan Reynolds, au avut încasări de 785 de milioane de dolari, respectiv 783 de milioane de dolari.
Săptămâna aceasta, "Joker" a devenit şi cel mai profitabil film realizat vreodată după benzi desenate, după ce a obținut încasări de 15 ori mai mari decât costurile de producție, care s-au ridicat la 62,5 milioane de dolari, potrivit Forbes.
Prin comparație, "Răzbunătorii: Sfârșitul jocului/ Avengers: Endgame", de Anthony și Joe Russo, devenit anul acesta lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie (2,796 miliarde de dolari), a avut un buget de 356 de milioane de dolari. De asemenea, "Venom", cu Tom Hardy, a avut încasări de 854 de milioane de dolari, la un buget de 90 de milioane de dolari, iar "Deadpool" a avut o producţie de doar 58 de milioane de dolari.
Lungmetrajul "Joker" a primit premiul Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia 2019. O producție DC Comics, realizată după benzi desenate, filmul prezintă originea personajului Joker, un criminal sarcastic, interpretat de Joaquin Phoenix, în orașul Gotham, undeva la începutul anilor '80. Criticii de film au considerat că interpretarea lui Joaquin Phoenix este strălucitoare, dar, în același timp, înfricoșătoare.
Filmul este cotat cu mari șanse pentru o nominalizare la Oscar 2020.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
Nici nu contează dacă ia Oscarul sau nu. Oscarul e pentru filme dedicate plebei.
Acest film e pentru cei care au un IQ mai mare decât al lui Werner.
Asta e un film de idei, nu are nici o treaba cu Jokerul din benzile desenate si cu sarcasmul. Doar se foloseste de hainele lui.
Da astia care se uita doar la reclama filmului atata inteleg