Regizorul James Franco, denunțat de unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi din cauza acuzațiilor de comportament sexual nepotrivit

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 10 mai 2021, 11:49 Life | Showbiz


James Franco (stanga) alaturi de Seth Rogen (centru)
Foto: Matt Winkelmeyer / Getty Images / Profimedia
Actorul şi producătorul Seth Rogen a declarat că nu plănuieşte să mai lucreze cu James Franco, apropiat şi colaborator obişnuit al lui, după ce acesta din urmă a fost acuzat de comportament sexual neadecvat, învinuire care nu a fost dovedită, relatează Variety și News.ro.

Într-un interviu acordat The Sunday Times, Rogen a vorbit despre aceste acuzaţii, precum şi despre monologul său din deschiderea ediţiei „Saturday Night Live” din 2014 pe care a găzduit-o, şi în cadrul căruia a glumit pe seama unei acuzaţii aduse lui Franco de o adolescentă în vârstă de 17 ani care a spus că actorul i-a trimis un mesaj pe Instagram în care îi cerea să se întâlnească cu el.

„Ce pot să spun este că dispreţuiesc abuzul şi hărţuirea şi nu aş acoperi sau masca vreodată acţiunile cuiva care face asta sau care, cu bună ştiinţă, ar pune pe cineva în situaţia de a se afla în preajma cuiva de genul acesta”, a declarat Rogen.

„Privesc înapoi la gluma pe care am făcut-o la «Saturday Night Live» în 2014 şi regret că am făcut gluma aia. A fost o glumă proastă, sincer”.

James Franco a fost acuzat din nou de intimidare şi comportament sexual neadecvat în 2018. Învinuirile, negate de actorul şi regizorul canadian, au ajuns în faţa tribunalului, iar cazul a fost soluţionat cu o înţelegere, în luna februarie.

În ciuda acuzaţiilor, Rogen a spus în interviuri anterioare că va continua să lucreze cu Franco, dar acum pare că s-a răzgândit.

„Privesc înapoi şi la interviul acordat în 2018, în care am comentat că voi continua să lucrez cu James, iar adevărul este că nu am lucrat de atunci şi nu plănuiesc să o fac acum”, a adăugat Rogen.

Seth Rogen a confirmat că „nu este o coincidenţă” că relaţia sa profesională cu Franco pare că s-a încheiat şi a adăugat că şi prietenia lor a fost afectată de acele acuzaţii.

„Nu ştiu dacă pot să definesc asta acum, în timpul interviului”, a afirmat el despre prietenia lor. „Pot spune că s-au schimbat multe lucruri în relaţia noastră şi în dinamica noastră”.

După comentariul Times că situaţia „trebuie să fi fost dureroasă”, Rogen a declarat: „Da. Dar nu la fel de dureroasă şi de dificilă cum este pentru alţi mulţi oameni implicaţi. Nu am milă pentru mine în această situaţie”.

James Franco şi Seth Rogen au colaborat de-a lungul anilor la filme precum „Pineapple Express” (2008), „This Is The End” (2013), „The Interview” (2014) şi „The Disaster Artist” (2017).

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5616 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Urmatoarea etapa (Luni, 10 mai 2021, 12:04)

    idealogul [utilizator]

    Este sa fie facute acuzatii penale catre cei care au comportament sexual potrivit.
  • +5 (9 voturi)    
    Prietenul la nevoie (Luni, 10 mai 2021, 12:20)

    anton_carpati [utilizator]

    taie legăturile, nu mai răspunde la telefon și face declarații publice că nu mai vrea să te cunoască. Asta-i generația care promovează relațiile emoționale sănătoase, dialogul și iertarea. Fariseismul nu ocolește pe nimeni - mare atenție la toți cei care susțin public că se află de partea celor slabi. Ei sunt cei pregătiți să-și îngroape prietenii dacă devin "problematici".
  • +3 (11 voturi)    
    Cloaca hollywoodiana (Luni, 10 mai 2021, 12:28)

    animatron [utilizator]

    Dl Rogen e un actor, eventual poate plange in fata unei camere de luat vederi, daca e nevoie sa ne convinga de ceva.
    Are o credibilitate redusa cand vine vorba de sentimente reale, la fel ca majoritatea actorilor si actritelor.

    Industria de "divertisment" (cinema-ul actual american nu mai e "arta" demult, e o industrie de facut bani) e un loc unde se traieste cu ipocrizie, se cultiva falsitatea, se amplifica si exagereaza orice, se vaneaza fiecare vorba, gest, defect, unde "normalitatea" e una opusa lumii reale a oamenilor obisnuiti.

    Sunt ani de zile deja de cand tot ies la iveala continuu diverse scandaluri scabroase in care sunt implicati actori, actrite, regizori, producatori, etc. varful fiind atins cu producatorul Weinstein si miscarea feminista #metoo.

    Hollywood e un centru de propaganda "progresista", devine treptat un "Hollywoke", o platforma de raspandire "globala" a ideologiei de extrema stanga si a celei rasialiste.

    Evident, e o mare doza de ipocrizie si cinism in asta, pt ca vorbim de multi milionari si indivizi care practic nu au nici un contact serios cu lumea reala, traiesc intr-un circuit paralel.

    Abuzurile, inclusiv cele sexuale, au fost si sunt moneda curenta in relatiile din lumea "artistilor", pt ca e foarte usor pt unele persoane mai putin principiale sa ajunga la faima si avere acceptand relatii intime cu producatori sau regizori.

    Franco e un actor si un regizor mediocru, dar uitati-va la Al Pacino, De Niro sau Kevin Stacey Jr, mari actori implicati si ei in abuzuri si scandaluri sexuale.

    In Romania nu se prea vorbeste, "omerta" inca functioneaza, dar chiar credeti ca e foarte diferit in teatru si film, in relatiile de putere barbati-femei, fata de ce se intampla in USA sau in alte state vestice?
    • +1 (5 voturi)    
      Kevin Stacey Jr (Luni, 10 mai 2021, 13:05)

      anton_carpati [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Monstrul
    • +1 (1 vot)    
      + (Marţi, 11 mai 2021, 5:15)

      cetateanu_urmentat [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Hollywood + Broadway + mass media spala creierul noilor generatii in spatele lor fiind neo comunistii.
      Si cum din SUA pleaca orice moda nu mai dureaza mult pana ajunge si la noi pe bune
  • +3 (7 voturi)    
    seth rogen (Luni, 10 mai 2021, 12:57)

    icarag [utilizator]

    supraponderal, netalentat, repetitiv care daca nu avea legaturi de "rudenie" la holywood , ma indoiesc ca auzeam de el .
    a da cu noroi in public , cind nici macar nu a fost dovedit legal nimic, arata characterul dealtfel specific.
  • +1 (3 voturi)    
    loleg si bolec (Luni, 10 mai 2021, 18:48)

    Adry@n [utilizator]

    James Franco, Seth Rogen cred ca sunt cuplul perfect!
    Sunt putini actori atat de simpatici, de buni si de versatili precum astia 2.....
    Glumesc sunt probabil cei mai prosti actori pe care ii are holywoodul. Eu am crezut ca au roluri proaste de pampalai, dar nu e adevarat Seth e identic si in viata reala, aceeasi privire tampa si acelasi comportament oligofrenic il au si in afara scenei.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by