150 de piese validate pentru Eurovision Romania

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 18 februarie 2014, 18:49 Life | Muzică

Eurovision
Foto: TVR
159 de piese au fost înscrise în cursa pentru desemnarea reprezentantului României la concursul Eurovision 2014, cu 11 mai multe decât la selecţia de anul trecut. Dintre acestea, 150 au fost validate în urma verificării dosarului de înscriere, iar 9 au fost respinse, neîndeplinind toate condiţiile impuse de Regulament, informeaza organizatorii evenimentului.

Numărarea şi verificarea plicurilor conţinând melodiile trimise s-a desfăşurat luni, 17 februarie, şi marţi, 18 februarie, la sediul TVR, când documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului s-a încheiat vineri, 14 februarie, la ora 20.00, pentru înscrierile expediate în plicuri şi la ora 00.00, pentru cele trimise prin e-mail.

Vedete autohtone, dar şi mulţi compozitori străini - italieni, spanioli, greci, belgieni, norvegieni - speră să reprezinte România la concursul de la Copenhaga, din luna mai. Cei care au trecut de verificarea dosarului intră la preselecţie, miercuri şi joi (19 şi 20 februarie), când juriul de specialitate va alege cel mult 12 piese pentru finala naţională. Tudor Turcu, VH2, Vizi Imre, Blaxy Girls, Dan Helciug, Ştefan Stan, Paula şi Ovi, Bere Gratis, Mirela Vaida, Naomi, Anthony Icuagu, Jazzy Jo, The Zuralia Orchestra, Orlando Ivan (Radio 21), Silvia Dumitrescu, Ozana Barabancea, Andrei Leonte, Cobzality feat. Matilda Pascal Cojocăriţa, Andreea Olariu, Renée Santana, Alexandra Crăescu, Cezar Dometi şi alte nume devenite celebre în concursurile de talente se numără printre cei pe care i-am putea vedea pe scena concursului, dacă piesele lor vor trece de preselecţia din 19 şi 20 februarie. În aceeaşi competiţie intră şi câteva compoziţii semnate de Smiley, Marius Moga sau Cristian Faur, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Melodia câştigătoare va fi aleasă pe 1 martie, într-un spectacol televizat, cu public, desfăşurat la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu" din Braşov, spectacol prin care posturile TVR îşi lansează grilele de programe pentru această primăvară.

„Anul acesta, pe 1 martie, pregătim un spectacol pe care noi ni-l dorim extraordinar: spectacolul lansării grilelor de primăvară ale TVR şi finala în care alegem reprezentantul României pentru Eurovision 2014. Pe 1 martie, acum 46 de ani, se lansa Cerbul de Aur, prima sa ediţie fiind la Braşov, la Teatrul Sică Alexandrescu. Avem toate motivele să ne întoarcem la Braşov şi vă aşteptăm pe toţi să ne fiţi alături!”, a spus Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision.

Pe site-ul oficial al competiției, eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2014, la Copenhaga, Danamarca, în 6, 8 şi 10 mai. România va participa în cea de-a doua semifinală a concursului, cea din 8 mai, alături de Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta, Macedonia, Finlanda, Irlanda, Slovenia, Belarus, Grecia şi Elveţia.


Citeste mai multe despre   























Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Un barbat din Bucuresti a ascuns 140.000 de euro in portbagajul masinii. Ce a facut iubita lui dupa o cearta

Un barbat de 46 de ani din Bucuresti a ramas fara 140.000 de euro pe care ii tinea ascunsi in portbagajul masinii.

849 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version