Sunt unii bebelusi asa numiti "cuminti" ("vai ce copil cuminte are doamna X, unde-l pui acolo sta, nici nu simti ca ai copil in casa") care par a se multumi cu mancarea lor, patutul lor, jucariile lor si cu atentia pe care le-o acorda parintii, atat cata este ea. Ei par – si sunt – copii care nu au alte nevoi, pentru ei totul e in regula. Sunt insa alti copii care, inca de bebelusi, au necesitati emotionale mult mai ridicate si in afara de elementele vitale traiului lor, ei au nevoie de mult mai mult decat atat.

Probabil ca mi-am pierdut romantismul, sau poate ca nu l-am avut niciodata, daca nu stiu sa celebrez ziua asta in vreun fel; sau poate ca pun pret pe altceva, poate ca sunt alte lucruri/sarbatori care ma emotioneaza si ma fac sa zambesc sau sa rostesc cuvinte nerostite. Vad insa ca am inceput sa iubim din ce in ce mai putin, am inceput sa pretuim alte lucruri si sa valorizam mai putin iubirea, in sensul acela frumos pe care insusi cuvantul il are.

Ma gandeam ieri ca ACTA este probabil una dintre legile in cazul careia se poate vedea cel mai bine cat de disperati sunt alesii nostri sa faca pe plac Americii. ACTA este una dintre legile care demonstreaza ca, atunci cand au semnat acordul, s-au dus "boi si s-au intors vaci". De ce sunt atat de radicala? Pentru ca sunt convinsa ca nu au semnat in cunostinta de cauza.

Aflam acum cateva zile despre peripetia unei mamici care a nascut acasa, intr-un sat, cu doctorul la telefon. Aceeasi stire dansa pe burtiera si saptamana trecuta, avand ca invitata speciala o alta mama eroina. Cumva rotund, ca intr-un roman de Rebreanu, in care intamplarile incep si se termina in aceeasi cheie, acasa. Pe vremea bunicilor nostri, nasterea acasa era singura cheie cu care se descuiau intamplarile legate de viata si de moarte.

Ingrijirea pe care o familie o acorda unui copil are o influenta majora asupra felului in care copilul se formeaza si se dezvolta. La fel de mult conteaza insa caracteristicile familiei si experientele pe care copilul le are in cadrul familiei.

Sindromul oboselii cronice (SOC) este o boala complexa care se manifesta printr-o stare de oboseala profunda, asociata cu alte simptome. Oboseala este atat de severa incat interfereaza cu orice activitate zilnica si nu se vindeca doar dormind.

Batranul Felix este ultimul cimpanzeu din Romania. Pe chipul lui se citeste plictisul a 40 de ani de captivitate in gradina Zoo din Baneasa, explica autoarea uneia dintre fotografii. Saptamana aceasta avem parte de o fotogalerie bogata, plina de culoare dar, mai ales, plina de viata. Ne-a fost greu sa alegem dintre cele peste 100 de imagini care infatiseaza de la animale salbatice in toata splendoarea la biete creaturi inchise de zeci de ani intre garduri si betoane.

Ne aflam in Olanda secolului XVII, o epoca in care comertul si arta infloresc, o societate in care paturile sociale si apartenentele religioase au cutume bine inradacinate care separa membrii. Griet pleaca de acasa pentru a deveni servitoarea familiei Vermeer. Pe masura ce descoperim firea puternica, desi plina de inocenta, a tinerei, pe planul secund ni se dezvaluie societatea vremii si viata de familie cu multi membri, gelozii, invidii, intrigi marunte, aliante si greutati.

Este ultima zi in care puteti trimite imagini pe tema "Planeta animalelor" - imense sau vizibile cu lupa, domestice, salbatite, exotice, neaose, pe cale de disparitie sau inmultindu-se in nestire, greoaie, rapide, gratioase, ciudate, cu solzi, cu pene, cu blana, camuflate sau iesind in evidenta. Este o tema cu un miliard de posibilitati, si absolut toate atractive pentru aparatul de fotografiat.

A vorbi corect mi se pare o chestie de bun simt. Si o dovada de normalitate. Indiferent daca am facut o facultate sau nu, ori daca am urmat un profil filologic sau nu. Apoi, am o datorie morala fata de baietelul nostru, care ne va imita intai pe noi, apoi pe altii, urmand sa ajunga in atentia unei educatoare, a unei invatatoare, deja "format". Cei sapte ani de acasa reprezinta, literalmente, in contextul timpului in care traim, prea mult. Copiii din ziua de azi parca stiu prea multe lucruri, si prea devreme.

Indiferent ce ni se intampla pe lumea asta - de la mizeriile si mitocaniile soferilor din trafic, marlaniile muncitorilor plini de mortar, care mai au putin si sar in trei picioare dupa tine, chelnerii cu tupeu 2012, adus de dupa blocurile din "Pantilimon", preotii care ne baga mana in buzunare - si nu ca sa ne lase cruciulite, taximetristii nostri cei de toate zilele, care pornesc odata cu aparatul o limbarita enervanta, din care esti silit sa concluzionezi ca sunt cel putin geniali si doar de conjunctura la comanda ta, ei bine, indiferent de abuzul care ni se poate intampla - nu trebuie iertat, ci trebuie taxat!

Mi s-a spus de nenumarate ori ca un suflet este ca o poarta: atunci cand e vant puternic, se tranteste si se inchide si cu greu o vei deschide, caci vantul iti e piedica iar atunci cand e soare, se va deschide frumos si usor. Sunt porti care s-au trantit de prea multe ori din cauza vantului si si-au rupt foraibarul, sunt mai greoaie si necesita putin efort ca sa le deschizi. Nu e imposibil.

Parintii isi iubesc copiii, doresc tot ce-i mai bine pentru acestia si incearca in permanenta sa-i protejeze de greutati si de suferinta. Uneori insa, si cei mai iubitori si grijulii dintre parinti transmit mesaje pe care nu ar dori sa le transmita. De pilda, parintii care se straduiesc din rasputeri sa ii tina pe copii departe de tot ceea ce inseamna greseala, ii pot invata pe copii ca greseala este de neacceptat.

Intr-un discurs pe care l-a tinut in fata Parlamentului in 2009, David Nutt, directorul agentiei nationale Britanice antidrog, a sustinut necesitatea de a ne uita la droguri intr-o perspectiva corecta, folosind statistici si analize, mai degraba decat sentimentele noastre personale asupra problemei. In discursul lui, intreba audienta la un moment dat: "daca ar trebui sa puneti un om complet necunoscut sa se serveasca dintr-un bol de alune sau dintr-un bol cu ecsatasy, din ce ar fi mai in siguranta sa ii oferiti? Raspunsul este simplu: ecstasy. Este mai probabil ca necunoscutul sa aiba o reactie alergica la alune decat sa pateasca ceva de la ecstasy".

Trecusera 22 de ani. Nu mai era o copila. Femeia din ea era nesigura in competitia cu timpul. Gandul la iubitul ei de peste mari si tari o facuse sa stea departe de cochetarii. Se privea acum nelinistita in oglinda si se intreba cat de schimbata o va gasi el. Desigur ca era schimbata, insa pasiunea ei ramasese intacta si cu pasiunea asta trebuia sa il intampine, caci ea o facea sclipitoare!

Am avut parte de o tema incitanta, insa destul de grea. Mana unui nou nascut arata cat de fragili suntem. Doi balerini ne dezvaluie gratia de care suntem in stare. Un fierar denota forta bruta.

Nu stiu cum s-a facut in ziua aceea de am plecat aproape de pranzisor spre Sanctuar. N-aveam mult de mers, vreo patruzeci de kilometri. Cei mai lungi kilometri, aveam sa aflu. Cele doua GPS-uri (fiecare alt sistem) au inceput, de la un moment dat, sa-mi arate drumuri opuse. M-au invartit in cerc. M-au bagat pe drumuri prafuite, pe la capatul ogoarelor.

Azi este ultima zi in care puteti trimite imagini pentru provocarea de saptamana aceasta: "Corpul uman". Ne aflam intr-o continua schimbare, de la fragilitatea nou nascutilor, la gratia tinerelor, puterea barbatilor in floarea varstei sau seninatatea batranilor. Dansul, alergarea, somnul, concentrarea, toate scot la iveala caracteristici diferite ale muschilor corpului si fetei. Va provocam sa explorati aceasta tema deloc usoara, dar cu o multitudine de posibilitati de exprimare.

In timpul lunilor friguroase, organismul nostru se imprieteneste la catarama cu excesul alimentar. Din cauza acestei "prietenii", un adult poate adauga in decursul unei ierni intre 0,5 si 2 kilograme, in medie. Iar daca nu iei masuri la timp, e clar cu ce te vei confrunta peste 10 ani. Asta ca sa vorbim doar despre "cadoul" pe care ni-l face iarna.

Dupa un timp in care nu mai stia ce zi e, ce ora, daca ii este foame sau nu, asteptand vesti, ascultand posturi de radio interzise, cautand oameni ce ar fi putut sa-i descrie macar atmosfera din tarile prin care trecea el, iubitul ei, zilele au inceput sa devina mai limpezi, desi se scurgeau pe nesimtite. Prima scrisoare a primit-o abia dupa trei ani.