Johnny Depp, Alice Cooper si Joe Perry vor canta la Bucuresti

de Alina Ciobanu     HotNews.ro
Joi, 31 martie 2016, 13:08 Life | Muzică

Hollywood Vampires concerteaza in Bucuresti
Foto: Facebook
"Vampirii Hollywoodului" aterizeaza la Bucuresti pe 6 iunie. Celebrul actor Johnny Depp, alaturi de colegii sai din trupa The Hollywood Vampires, rock-starul Alice Cooper si chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, vor sustine un concert in parcarea C a complexului Romexpo din Bucuresti. Preturile biletelor pornesc de la 149 de lei si au fost deja puse in vanzare.

The Hollywood Vampires, super-grupul fondat de Alice Cooper, sustine un concert la complexul Romexpo din Capitala.

Grupul The Hollywood Vampires, in care s-au perindat nume grele ale rock-ului precum John Lennon sau Ringo Starr, a fost infiintat de catre legendarul Alice Cooper in 1970. In 2015, i-a cooptat pe Johnny Depp si Joe Perry, chitaristul Aerosmith, pentru a sustine un concert la Festivalul Rock in Rio, din Brazilia, iar dupa succesul rasunator, acestia au decis sa porneasca in turneu incepand cu data de 24 Mai 2016.

Pentru cei care nu stiati, Johnny Depp este un chitarist talentat care a facut mai pulte piese alaturi de muzicieni si trupe rock de top, precum Oasis, Bob Dylan, Marylin Manson si Ryan Adams.


Pe 11 septembrie 2015, The Hollywood Vampires a lansat albumul omonim de coveruri, un tribut adus grupului cu care Alice Cooper obisnuia sa se distreze in anii '70 consumand alcool la discretie. Din acest grup faceau parte, printre altii, John Lennon si Harry Nilsson.

Pe langa piesele semnate de Led Zeppelin, T-Rex sau Jimi Hendrix, albumul contine si cantece compuse de Johnny Depp si Alice Cooper.

Pentru acest album, trupa a colaborat cu nume precum Slash, Paul McCartney, Brian Johnson si Dave Grohl. Alice Cooper si Joe Perry au mai cantat in Bucuresti in 2007 si 2010.


Biletele pot fi cumparate incepand de joi, 30 martie, prin reteaua Eventim. Un numar limitat de bilete au fost puse in vanzare, in presale, la preturile de 149, 249 si 439. Dupa epuizarea acestora, preturile vor fi de 169, 279 si 459 de lei.



Citeste mai multe despre   






















2398 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri