Cantareata irlandeza Sinead O'Connor a provocat a publicat pe contul sau de Facebook o inregistrare video in care marturiseste ca se simte "suicidara", scrie AFP.

Sinead O'ConnorFoto: Captura Facebook

Sinead O'Connor, cunoscuta in special pentru "Nothing Compares 2 U", compus de Prince, a publicat in 3 august o inregistrare video in care povesteste singuratatea cu care se confrunta si gandurile sale sinucigase.

"Sunt singura, nu am pe nimeni in viata mea, cu exceptia doctorului meu, psihiatrul meu, cel mai dragut om din lume, care mi-a spus ca sunt eroina lui si acesta este singurul lucru care ma mentine in viata", spune ea.

"Traiesc in prezent intr-un motel din fundul New Jersey-ului ... Trei boli m-au facut suicidara", adauga artista, in varsta de 50 de ani si care a fost diagnosticata bipolara. "De doi ani, viata mea consta in a nu muri, asta nu e viata".

Marti, un nou mesaj a fost postat pe pagina sa de o persoana care nu isi precizeaza identitatea dar incearca sa linisteasca publicul si anturajul artistei.

"Public acest mesaj la cererea lui Sinead, pentru a-i anunta pe toti cei care o iubesc ca este in siguranta. E inconjurata de dragoste si primeste cea mai buna atentie", se arata in acest mesaj.