Anathema, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de experimental, alternative rock, revine la Bucuresti in cadrul celui de-al doilea eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast. Alaturi de ei, pe scena vor urca francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical "blackgaze". Show-ul va avea loc pe 24 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Arenele Romane.

Anathema - concert 2017Foto: Artmania

Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, "The Optimist", lansat anul acesta, pe 9 iunie, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost inregistrat in iarna anului trecut si este descris de trupa drept albumul care va dezvalui unele dintre cele mai intunecate, provocatoare si surprinzatoare piese compuse de Anathema pana acum. Frumusetea, intensitatea, drama, linistea, speranta, trimiterile la o dimensiune extra-muzicala, elemente care au reprezentat laitmotivele calatoriei artistice parcurse de trupa de-a lungul timpului, capata o noua profunzime.

Intregul material discografic este, asa cum Daniel Cavanagh marturiseste, "o calatorie". "Cantecele sunt nedeslusite. Nu exista o cale corecta sau gresita de a le simti si de a le interpreta. Mesajul fiecarei melodii se va contura in functie de persoana care le va asculta", adauga Daniel, subliniind dimensiunea cameleonica a noului album, ce pastreaza ruta experimentala adoptata de trupa inca de la infiintare.

Prima piesa extrasa de pe noul album, "Springfield", poate fi ascultata pe urmatorul link:http://bit.ly/AnathemaSpringfield

Anathema este una dintre cele mai cunoscute formatii rock britanice, considerata un adevarat fenomen muzical, care a impus un stil unic, urmat in timp de numeroase trupe tinere.

Povestea lor incepe acum peste 20 de ani, in 1990 mai exact, cand patru prieteni, fratii Daniel, Vincent, Jamie Cavanagh si John Douglas au hotarat sa formeze o trupa metal. Infiintata sub numele de "Pagan Angel", formatia a devenit unul dintre pionierii genului "death doom metal", ce imbina versurile poetice si sunetele melodioase cu secventele vocale intense, riff-urile clasice al genului "doom" si cu aranjamentele muzicale complexe. In timp, trupa a abordat o varietate de cai de expresie muzicala, ca intr-o permanenta cautare, trecand odata cu albumul ¬Eternity¬ catre abordari mai melodice si introspective apropiate genului atmospheric rock. Formatia a devenit un nume consacrat al scenei muzicale internationale cu albume precum Serenades (1992), The Silent Enigma (1995), Eternity (1996), Judgement (1999), A Natural Disaster (2003) sau Everything (2007), pentru a le aminti pe cateva dintre ele.

Trupa franceza Alcest, infiintata in 2000, este considerata fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat "blackgaze", ce imbina elemente ale muzicii black metal si sheogaze intr-un sound cu adevarat unic. Traseul artistic a inceput cu albumul "Le Secret" (2005), a continuat cu "Shelter" (2014) si a culminat cu cea mai recenta lansare "Kodama" (2016), cuvant cu dubla semnificatie in limba japoneza: "ecou" sau "copacul vietii".

Biletele se gasesc deja in format electronic pe www.kompostor.ro, www.iabilet.ro, myticket.ro si www.eventim.ro si fizic, in magazinele din retelele iabilet.ro, myticket.ro si Eventim, la urmatoarele preturi:

  • Presale II, acces general (500 de bilete disponibile): 120 lei 
  • Sale, acces general: 150 lei