Articol webPR

Distributia filmului DxM vine la East European Comic Con

de N.A.     webPR.ro
Marţi, 28 aprilie 2015, 13:45 Life | Prin oraş

DxM, unul dintre cele mai asteptate filme SF din 2016, va fi prezentat, in premiera mondiala, la East European Comic Con chiar de catre echipa din spatele filmului. Astfel, 6 actori, regizorul Andrew Goth si scenarista Joanne Reay vin sa dezvaluie pe scena de la Romexpo amanunte exclusive din culise si sa lanseze oficial trailerul filmului.

DxM este un film care isi propune sa puna pe ganduri publicul, reprezentand vizual si narativ provocarile pe care omenirea le va avea de infruntat daca vrea sa tina pasul cu propria evolutie. Astfel, pelicula exploreaza coliziunea dintre constiinta umana si tehnologia cuantica, precum si consecintele sale. Personajele studiaza la o academie centrata pe studiul cuanticii si incearca sa creeze prima constiinta colectiva, insa incercarea lor le va releva faptul ca ei insisi fac parte dintr-un experiment si mai mare.

Printre actorii care vor raspunde intrebarilor publicului se numara Tom Payne (The Physician), Melia Kreiling (Guardians of the Galaxy, The Borgias), Antonia Campbell-Hughes, Turlough Convery, Dominique Tippe si Ryan Doyle.

DxM a fost filmat de-a lungul a 9 saptamani, atat in Bucuresti, cat si in Viena, iar echipa de filmare s-a bucurat de acces in locatii deosebite: de la Casa Radio si Palatul Parlamentului pana la campusul Universitatii Economice din Viena.

Panel-ul exclusiv dedicat DxM va avea loc sambata intre orele 10:00 si 11:00. Intregul program, precum si alte informatii utile, pot fi consultate aici: www.comic-con.ro

East European Comic Con ii reuneste anul acesta pe Manu Bennett (Crixus din Spartacus), Robert Knepper (T-bag din Prison Break), John Noble (Walter Bishop din Fringe, Denethor din Stapanul Inelelor), Kristian Nairn (Hodor din Game of Thrones), Osric Chau (Kevin Tran din Supernatural) sau Dan Starkey (Strax din Dr. Who).  Lor li se alatura Michael Stevens, creatorul celebrului canal Vsauce, care va veni si el la noi in tara special pentru un panel cu publicul.

Nu aveau cum sa lipseasca cele mai tari celebritati online din Romania - Creative Monkeyz, Sector 7, 10lucruri, Zmenta, Romercial, Rezumatul Zilei, Dani pe net, BROmania si Bobospider-, dar si artisti grafici de seama ca Skies of Fire, Bobmeatbag, Marco Santucci, Sycra, Victor Drujiniu, Puiu Manu si Alexandru Ciubotariu (Pisica Patrata).

Oaspete de onoare va fi Tronul de Fier din cel mai popular serial al momentului, Game of Thrones, adus direct de pe platourile de filmare de catre HBO Romania. In plus, fanii celei mai longevive serii TV, Dr.Who, se vor bucura sa se pozeze alaturi de Tardis, creat special pentru ei de catre echipa East European Comic Con.

Evenimentul se configureaza si drept o adevarata arena a campionatelor, gazduind  finala regionala ESL SEE, dedicata gaming-ului, unde se vor intrece 16 tari,  precum si Cosplay World Masters de unde vor pleca 4 castigatori, reprezentanti a 4 tari,  in marea finala de la Lisabona. In plus, publicul va avea la dispozitie o zona de gaming dedicata relaxarii, un concurs de cosplay separat de competitia enuntata mai sus, un concurs de quiz, boardgames si multe alte surprize.

Abonamentele pot fi achizitionate din retelele Eventim si My Ticket la pretul de 69 de lei. In ultima saptamana costul va fi de 79 de lei.

East European Comic Con  este organizat de Asociatia Culturala Kesenai si Kickoff Events.























553 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version