​​VIDEO Corespondenta de la Strasbourg / Maren Ade, regizoarea lui "Toni Erdmann": Mare parte din Premiul LUX apartine Romaniei

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Joi, 24 noiembrie 2016, 13:41 Life | Prin oraş

Maren Ade si producatorul Jonas Dornbach
Foto: Hotnews
In corespondenta de azi gasiti interviuri video cu Maren Ade, regizoarea lui “Toni Erdmann”, filmul distins in 23 noiembrie 2016 cu Premiul LUX acordat de Parlamentul European, precum si cu Claude Barras, autorul animatiei “Ma vie de courgette”, respectiv Marie-Sophie Chambon &Nathalie Mesurat, co-scenarista si producatoarea lui “A peine j’ouvre les yeux” de Leyla Bouzid.

“Toni Erdmann” de Maren Ade a castigat in 23 noiembrie 2016, Premiul LUX acordat de Parlamentul European. Anuntul a fost facut in sedinta plenara, la Strasbourg, de presedintele Parlamentului European, Martin Schultz.
“Toni Erdmann” este coprodus de Komplizen Film (Germania) in coproductie cu Coop99 Filmproduktion (Austria) si Hi Film Productions (Romania). Pe langa protagonistii Sandra Hueller si Peter Simonischek, filmul are in distributie si actori romani (Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol, Victoria Cocias), si a fost turnat in mare parte in Romania.

Filmul, care a intrat luna trecuta in cinematografele romanesti, arata cum un tata se straduieste sa refaca legaturile afective cu fiica sa, care e consultant financiar la Bucuresti. Tatal vine neanuntat din Germania la Bucuresti si sta pe capul fetei, utilizand tot arsenalul de glume pentru a se convinge ca fiica nu a uitat sa fie fericita.

Filmul a fost distins cu Premiul FIPRESCI in mai 2016 la Cannes si cunoaste de atunci un success imens, fiind dat ca favorit pentru nominalizarile la Oscarul pentru film strain. Succesul lui se datoreaza combinatiei de comedie cu drama si interpretarilor formidabile ale protagonistilor Sandra Hueller si Peter Simonischek.

Maren Ade a venit la Bucuresti luna trecuta, special pentru premiera romaneasca a filmului din cadrul celei de-a saptea editii a Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.
Interviu video Maren Ade:




Iata mai jos, transcrierea interviului acordat de Maren Ade pentru HotNews.ro in 23 noiembrie 2016, dupa obtinerea Premiului LUX, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg.

Iulia Blaga: Maren Ade, iata ca “Toni Erdmann” isi mai adauga un diamant la coroana. Cat de important e acest premiu?
Maren Ade: Premiul LUX e un premiu special pentru ca e acordat de Parlamentul European. Oricum, si nominalizarea e un premiu in sine pentru ca primesti finantare pentru traducerea si subtitrarea filmului in 24 de limbi, ceea ce este exact ce iti doresti, faptul ca filmul calatoreste.

E un premiu special si pentru ca oamenii acestia din Parlamentul European, poate nu toti, dar unii dintre ei ti-au vazut filmul. Eu sunt pentru prima oara aici, chiar azi am venit, si a fost fascinant sa intru in sala si sa fiu fortata si, in acelasi timp, sa fiu capabila sa spun ceva. Totul a fost foarte nou pentru mine. Am venit de la aeroport direct in sesiunea plenara.

Premiul LUX
Foto: Hotnews
I.B.: La primirea premiului ati povestit cum ieri stateati impreuna cu fiul dvstra de 5 ani in fata hartii lumii si va gandeati ce ati putea spune daca urma sa castigati.
M.A.: I-am raspuns spontan. El se tot uita pe harta si spunea: “O, ce mare e tara asta!”, dar am avut senzatia ca si el dorea sa apartina unei tari mari, de asta i-am spus ca si Europa e o tara mare. Intr-un fel e simplu pentru el sa stie ca Europa e un fel de tara – e inca mic, va afla mai tarziu ca e vorba despre mai multe tari, dar am fost surprinsa sa vad ca subiectul ma emotioneaza si ca am raspuns da in mod atat de spontan.
Apoi i-am explicat ca Uniunea Europeana e, intr-un fel, ca la gradinita, pentru ca si la gradinita trebuie sa organizezi lucrurile, ca toti copiii vin din diferite familii, dar ca ei respecta aceleasi reguli.

I.B.: Are logica, ati putea lucra aici! Ati calatorit cu filmul in intreaga lume. Unde vi s-a parut ca a fost cel mai bine primit?
M.A.: Cred ca in New York a placut cel mai mult. Nu mai imi vad filmele, dar uneori mai intru in sala in ultimele 20 de minute, cand e partea cea mai buna, iar in New York am avut impresia ca s-au conectat cel mai bine la film. Dar lucrul acesta e putin diferit de la o tara la alta. Totusi, sunt scene la care oamenii rad mai mult, adica scene la care e sigur ca vor rade. Dar depinde si daca sala e plina sau goala.

I.B.: Si premiera de la Bucuresti a fost foarte buna.
M.A.: A fost un compliment pentru mine. La inceput, cand m-am dus in Romania, mi-a fost un pic teama. Eram un cineast german, in Romania exista atatia cineasti buni, ma gandeam ca nimeni n-are nevoie de mine. Dar Ada Solomon, coproducatorul nostru, m-a incurajat foarte mult sa fac filmul si mi-a tot spus ca un asemenea film are nevoie de perspectiva cuiva din afara. Pana la urma, a fost o placere sa-l fac.

I.B.: In Romania fiecare succes al lui “Toni Erdmann” e considerat si un succes romanesc. Cum vedeti dvstra lucrurile cu ideea de coproductie?
M.A.: Este un premiu pentru Germania, pentru Austria si pentru Romania. Asta e situatia. Din moment ce actiunea filmului se petrece in Romania, da, o mare parte din premiu apartine Romaniei .

I.B.: O sa mai filmati in Romania?
M.A.: De fapt, imi cam lipseste Bucurestiul. A fost o experienta foarte intensa, asa cred ca o sa intorc pentru o perioada mai lunga. Aveti foarte buni actori. O sa vedem. Deocamdata nu am un nou proiect.

I.B.: A fost foarte frumos gestul de a invita la premiera de la Bucuresti pe toata lumea care a lucrat pe scena.
M.A.: De obicei asa facem. Dar cred ca a fost important si sa se vada cat de multa lume a lucrat la film. Atatia oameni muncesc la un film si la final doar regizorul urca pe scena. Nu mi-as fi putut imagina toata lumea la un loc, genericul e atat de lung, nici n-ar fi incaput pe o scena.

I.B.: Ati spus cand ati primit Premiul LUX ca strainii se mira vazand “Toni Erdmann” ca nemtii au atata umor. Exista vreo calitate care le lipseste germanilor?
M.A.: Cred ca fiecare om are propriul lui simt al umorului, dar cu ocazia asta am descoperit ca oamenii nu credeau ca putem fi amuzanti si, chiar daca uneori poate ca ascundem asta, chiar cred ca avem simtul umorului. Oricum, avem o traditie indelungata in umorul politic si in cabaret. Fiecare tara are impresia ca felul ei de a glumi e cel mai potrivit. Dar umorul e ceva ce se invata, cred ca trebuie sa existe cineva care sa ti-l “predea”. E un lucru care tine de cultura.

I.B.: Putem vorbi despre un simt european al umorului?
M.A.: (Rade .). Nu, nu cred.

Trailer “Toni Erdmann”:




Claude Barras: Filmul meu poate fi o metafora a Europei

Ma vie de courgette”, de Claude Barras, nominalizat la Premiul LUX, este o animatie stop motion despre un copil care isi ucide mama dependenta de droguri, ajungand intr-un orfelinat. Inspirat dintr-o carte de succes, Autobiographie d’une courgette”, de Gilles Paris, filmul e o poveste simpla care vorbeste despre lucruri extrem de grave si care nu se adreseaza neaparat sau doar copiilor.
Filmul va ajunge la inceputul lui 2017 si in salile din Romania. Ar fi mai mult decat binevenita organizarea unor proiectii cu copiii din centrele de plasament. Cum am avut doar zece minute de interviu cu Claude Barras, am uitat sa ii spun ca ar trebui sa profite de faptul ca filmul va fi tradus si subtitrat in 24 de limbi de catre Parlamentul European pentru ca filmul ar putea ajunge, printr-un efort logistic local, la toti copiii din orfelinatele europene.
Interviu video Claude Barras:



Iata mai jos transcrierea interviului video acordat de Claude Barras pentru HotNews.ro cu sprijnul Parlamentului European din Strasbourg in 22 noiembrie 2016.

Iulia Blaga: V-a surprins nominalizarea la Premiul LUX?
Claude Barras: Foarte mult, pentru ca vazusem celelalte filme si mi s-au parut filme de autor foarte bune. Nominalizarea m-a surprins, mi-a facut placere si m-a facut sa ma simt foarte mandru.

I.B.: Filmul dvstra nu trateaza despre o problematica europeana, ci se adreseaza copiilor din noi. E putin ciudat ca a fost nominalizat la un astfel de premiu.
C.B.: E adevarat, el nu vorbeste despre problematica europeana, ci despre niste copii care incearca sa se integreze in societate desi vin cu un bagaj foarte greu. La orfelinat sunt copii diferiti care provin din culturi diferite tocmai datorita esecului societatii si al familiilor de a avea grija de ei, iar filmul cu asta se ocupa, cu a arata cum vor invata acesti copii sa traiasca impreuna si sa se inteleaga.

I.B.: Vorbiti despre o metafora a Europei unite? E posibil ca membrii comitetului de selectie sa fi inteles filmul si in acest sens?
C.B.: Este posibil. Filmul poate fi o metafora despre ce inseamna traiul impreuna, despre ce inseamna sa traiesti intr-o familie si in societate.

nominalizati LUX Prize si oficiali europeni
Foto: Hotnews
I.B.: Filmul dvstra a debutat la Cannes, in sectiunea Quinzaine des Réalisateurs. Ce drum a parcurs de la Cannes si pana la Strasbourg?
C.B.: Incepand cu Cannes-ul filmul a participat la o sumedenie de festivaluri, a luat un premiu la San Sebastian (n.red. Premiul Publicului pentru cel mai bun film european), a mai luat un premiu la Melbourne (n.red. tot Premiul Publicului), pe urma a mai luat un premiu al juriului tanar la Zürich, un altul la Angoulême. In plus, a iesit in cinematografele din Franta si Elvetia franceza.

I.B.: Merge bine in sali?
C.B.: Nu merge rau deloc, merge un pic mai bine decat ne-am fi asteptat. In Franta a depasit deja 100.000 de spectatori, iar in Elvetia franceza a ajuns la 80.000 de spectatori, o cifra foarte buna pentru un teritoriu atat de mic si care speram ca va creste.

I.B: Aveti o statistica despre cati sunt copii si cati maturi?
C.B.: Filmul a intrat in primele saptamani in multiplexuri, unde publicul a fost foarte amestecat, iar in momentul de fata ruleaza mai mult in cinematografele de arta. E interesant ca, din informatiile pe care le avem, sunt multi bunici care isi duc nepotii la film. Asta inseamna ca filmul e, intr-adevar, inter-generational. De multe ori e vorba de bunici care au vazut o data filmul, dupa care si-au adus si nepotii sa-l vada.

I.B.: Ce inseamna pentru dvstra sa fiti aici, la Strasbourg?
C.B.: Ca elvetian e o mare bucurie si imi da speranta ca se vor putea crea niste legaturi care vor usura lucrurile pentru ca, intr-o maniera democratica, Elvetia e tot timpul mai retrasa. Dar eu sunt un european convins si cred ca, intr-un fel sau altul, avem sau n-avem chef, trebuie sa invatam sa traim impreuna, iar ca sa reusim asta, trebuie sa ne intalnim. Aceasta e o modalitate placuta de a o face si, in plus, e si mai simplu. Deci da, sunt foarte fericit ca sunt aici si ca elvetian, si ca autor al unui film de animatie.

I.B.: Un proiect mic, o animatie de 60 de minute. A fost dificil de finantat?
C.B.: A fost dificil sa-l urnim dar, odata pornit… Am inceput schitand un mic fragment ca pentru castingul personajului principal, si odata ce am putut sa il aratam la Cartoon Movie, o reuniune europeana pentru producatori de canale de televiziune destinata lungmetrajelor de animatie, totul a devenit mai usor si am putut finanta filmul destul de repede.

I.B.: Dar ieri, la sesiunea dedicata Premiului LUX, ati spus ca a durat 10 ani pana ati facut filmul.
C.B.: Da, de cand am citit cartea si pana am reusit sa finantam filmul au trecut sapte ani, si pe urma ne-a mai luat trei ani pana am facut filmul. Deci cel mai greu ne-a fost sa convingem producatorii ca avem nevoie de o mica suma de bani pentru scrierea scenariului si realizarea unei mici prezentari dar, dupa ce am reusit acest lucru, a fost mult mai usor.

I.B.: Dupa ce ati citit cartea, ati obtinut imediat si drepturile de adaptare?
C.B.: Da, am avut norocul sa obtin o optiune pentru ele pe durata a trei ani, optiune care nu a fost prea scumpa, astfel incat mi-am permis sa o platesc singur. Apoi a aparut un producator care a reinnoit optiunea pentru inca trei ani si am facut un mic filmulet cu care am convins partenerii financiari sa ni se alature si sa cumpere, pana la urma, drepturile de ecranizare.

I.B.: Ce v-a placut cel mai mult la “Autobiographie d’une courgette”, cartea lui Gilles Paris?
C.B.: Cel mai mult mi-a placut tocmai ideea aceasta a unei melodrame pentru copii, cu copii, si de asemenea faptul ca acesti copii depasesc greutatile pentru a le fi mai bine impreuna. Asta mi s-a parut impresionant.

I.B.: Ati organizat proiectii speciale pentru copii in orfelinate?
C.B.: Nu chiar in orfelinate, dar am organizat la Paris si in Elvetia mai multe proiectii cu copii care proveneau din orfelinate. Proiectiile au suscitat reactii foarte intense si foarte multe intrebari din partea lor referitoare la motivul pentru care am ales acest subiect, de ce se drogheaza parintii sau intrebari foarte precise despre trecutul copiilor din film si, mai ales, daca se vor revedea, daca vor ramane in centru, daca vor creste impreuna - adica intrebari care erau foarte intime pentru ei. Proiectiile si discutiile de dupa au fost prelungite de educatori in centre, astfel incat sa-i ajute sa se gandeasca mai profund la film.

I.B.: Spuneti, deci, ca acesti copii puneau de fapt intrebari despre ei insisi?
C.B.: Da, asta a fost si senzatia mea. Cand esti intrebat de ce se drogheaza parintii, iti dai seama ca acolo exista o rezonanta reala si ca pentru ei e vorba de a intelege filmul deja la alt nivel decat cel de simplu spectator, lucru care e important de speculat pe urma de educatori.

I.B.: Aveti senzatia ca poate le-ati schimbat vietile catorva dintre ei?
C.B.: Nu am o asa mare pretentie, dar daca am permis cel putin facilitarea unui dialog si ca i-am pus pe ganduri e de ajuns. La una dintre proiectii a venit la mine o doamna si mi-a marturisit ca a crescut intr-un orfelinat dar ca nu le-a spus asta niciodata copiilor sai, oricum ii fusese greu sa se decida sa devina mama

I.B.: La fel ca supravietuitorii Holocaustului.
C.B.: Da, putin, dar ca vazand filmul, si-a spus ca ii poate aduce si pe ei sa-l vada si astfel sa incerce sa le vorbeasca despre experienta ei.

I.B.: Deci ati schimbat cel putin o viata. E mai important acest lucru decat o nominalizare la Premiul LUX?
C.B.: Sigur ca da, aceste marturii sunt cele mai frumoase cadouri.

Trailer “Ma vie de courgette”:





Marie-Sophie Chambon si Nathalie Mesuret: Filmul nu trateaza teme ale lumii arabe, ci teme universale
In fine, cel de-al treilea film nominalizat la Premiul LUX 2016, “A peine j’ouvre les yeux”/”As I Open My Eyes”, de Leila Bouzid, o coproductie Franta-Tunisia-Belgia-Emiratele Arabe Unite, a fost reprezentat la Strasbourg de producatoarea Nathalie Mesuret si de co-scenarista Marie-Sophie Chambon. Regizoarea si co-scenarista Leila Bouzid, care e insarcinata, si-a contramandat calatoria in ultimul moment.
Actiunea din “A peine j’ouvre les yeux” se petrece in 2010, in ajunul Primaverii Arabe, cand Farah, o tanara care tocmai a terminat liceul, se afla in plin proces de emancipare repetand cu o trupa de punck rock angajata politic si traind o intensa poveste de dragoste cu liderul trupei. Mama ei, care a fost la fel de rebela in tinerete, incearca sa o tempereze.

Interviu video Marie-Sophie Chambon si Nathalie Mesuret:



Transcrierea inteviului video acordat HotNews.ro de Marie-Sophie Chambon si Nathalie Mesuret, co-scenarista si producatorul francez al filmului. Interviul a fost realizat cu sprijinul Parlamentului European in 22 noiembrie 2016.

Iulia Blaga: De ce este important pentru filmul dvstra sa fie nominalizat la Premiul LUX?
Nathalie Mesuret: Din mai multe motive. Mai intai este o onoare pentru noi sa facem parte dintre finaliste alaturi de doua filme formidabile, ceea ce pentru un film modest, realizat cu buget mic e un merit in sine. In plus, e entuziasmant ca filmul e nominalizat la un premiu european, ceea ce ii va permite sa fie aratat in enorm de multe tari, pentru ca nominalizarea implica traducerea si subtitrarea lui.
Marie-Sophie Chambon: Leyla mi-a spus in aceasta dimineata ca e foarte fericita ca filmul va fi aratat in Europa deoarece in acest moment lumea araba priveste si Europa si ca deschide discutia asupra unor probleme universale cum ar fi rolul femeii, libertatea.

I.B.: Tocmai asta voiam sa va si intreb: unul dintre criteriile de selectie pentru Premiul LUX este ca filmele se ilustreze traditii europene, sa vorbeasca despre integrarea europeana samd. Dar actiunea filmul dvstra se petrece in Tunisia. Stiu ca, fiind Franta tara producatoare, filmul era eligibil, dar as vrea sa ne spuneti ce credeti ca i-a convins pe membrii comitetului de selectie sa va aleaga filmul?
N.M.: Cred ca identitatea europeana e multipla. Europa este un pamant al emigratiei, in general din Maghreb, care se afla dincolo de Mediterana. Asta inseamna ca da, este vorba despre o cultura diferita, dar in acelasi timp avem multe lucruri in comun. Deci constructia Europei, identitatea ei si chiar viitorul trebuie sa ia in calcul si emigratia  - si deja o face in viata de zi cu zi, fara sa fie nevoie de un mare discurs politic. Chiar daca acest lucru implica si tensiuni, la nivelul cotidianului, Europa e deja constituita din oameni care vin de peste tot, inclusiv din sud, de celelalta parte a Mediteranei. Toate tarile din jurul Mediteranei sunt legate de Europa, iar Europa e legata de ele. Cinemaul ne permite sa fim un mijloc care ne face sa intelegem ca Celalalt e foarte aproape de noi.
M.-S.Ch.: Problemele pe care le pune filmul, de pilda educatia, libertatea de expresie, libertatea femeii nu tin doar de lumea araba, ci sunt legate doar de Europa, Franta si Romania, ci sunt valori universale.

I.B.: Ce traseu a avut filmul incepand cu selectionarea de la Venetia si pana acum?
N.M.: Filmul s-a bucurat de un mare succes peste tot pe unde a ajuns. A fost selectionat pana acum in aproximativ 50 de festivaluri, a fost distins cu mai mult de 30 de filme. Leyla a facut efectiv inconjurul lumii cu acest film, care e primul ei lungmetraj. Filmul acesta are o poveste foarte frumoasa. Leyla a spus ceea ce a dorit sa spuna, in limba ei materna, in tara ei. E un succes sa vezi ca atata lume este interesata de ceea ce a facut ea.

I.B.: Sa spunem ca Dumnezeu va pune sa alegeti intre cel mai important premiu la Venetia si o nominalizare la Premiul LUX. Ce alegeti?
N.M.: Amandoua. Nu stiu, Leyla trebuie sa raspunda.
M.-S.Ch.: Amandoua ne-ar face sa ne simtim foarte mandri asa ca nu putem alege.

I.B.: Cum a luat nastere acest proiect? Ati spus ieri, la seminar, ca ati cunoscut-o pe Leyla Bouzid la Paris.
M.-S.Ch.: Am cunoscut-o pe Leyla la FEMIS, unde studiam ea regia, eu scenaristica si am inceput imediat sa lucram impreuna. De fapt, am scris impreuna scenariile tuturor celor trei scurtmetraje pe care le-a facut in scoala, pentru ca simteam amandoua nevoia de a vorbi despre situatia femeilor, despre libertatea lor si pentru ca doream sa spunem povesti (lucru care nu se intampla cu toti cineastii). Filmul ei de absolvire, pe care l-am scris impreuna, vorbea despre o fata din Tunisia care e aratata cu degetul de propria ei comunitate pentru ca este prea libera. Lungmetrajul a venit cumva in continuarea acestui film, dar ce a fost interesant a fost ca Primavara Araba s-a petrecut in timp ce noi lucram si asta a facut ca pentru ea sa  devina mult mai usor sa se exprime, lucru care nu era posibil inainte in Tunisia.

I.B.: Ce dificultati ati intampinat cu productia filmului?
N.M.: Sa stiti ca nu am avut probleme. Am reusit sa obtinem atata finantare de cate aveam nevoie, dar in Franta am beneficiat de grantul Aide aux Cinemas du Monde (n.red. acordat de Centrul National al Cinematografiei), singurul fond de cinema care poate fi obtinut in Franta de un film strain, si am mai beneficiat de asemenea de fonduri internationale, cum ar fi din partea Ministerului Culturii din Tunisia, un fond elvetian de asemenea – pentru ca am strans de ici, de colo tot ce am putut ceea ce in final ne-a dus la un mic buget, dar Leyla a fost foarte hotarata, a stiut foarte bine ce a vrut, am petrecut mult timp cautand interpreta principala (n.red. pe Baya Medhaffer) si un muzician care sa compuna muzica trupei (n.red. irakianul Khyam Allami), iar turnajul in Tunisia a mers foarte bine, asa ca nu am avut obstacole mari de depasit.












Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
897 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version