Ajuns la a treia editie, Spotlight - Festivalul International al Luminii, organizat de Primaria Capitalei prin ARCUB a pozitionat si in acest an Bucurestiul in circuitul celor mai importante capitale europene care gazduiesc evenimente de acest gen. Timp de 4 zile, intre 20 si 23 aprilie, Calea Victoriei a fost transformata intr-o expozitie gigant de cele peste 20 de instalatii ale artistilor romani si internationali, pe traseul dintre Muzeul National de Arta al Romaniei si Splaiul Independentei.

SpotLight 2017Foto: Alberto Grosescu

Vremea capricioasa din ultimele zile nu a reusit sa tina la distanta publicul deja fidel al acestui festival, care an de an asteapta cu nerabdare evenimentul, devenit traditie in peisajul bucurestean.

Editia din acest an a reunit 21 de instalatii de arta din cele 9 tari participante si a continuat cele doua parteneriate internationale strategice cu Festivalul International din Berlin si Signal Festival din Praga, care au fost prezenti cu instalatii si proiectii din Austria, Slovacia, Finlanda si Germania.

Deschiderea oficiala a festivalului a fost marcata de un spectacol de lumini, lasere, proiectii, acrobatii si dans, intr-un cuvant Illuminaire, show-ul spectaculos al companiei austriece Phoenix Fire Dancers.

Printre atractiile celei de-a treia editii a festivalului Spotlight se numara sesiunea de video-mapping de pe Muzeul National de Arta al Romaniei, realizata in premiera de Maxin10sity, precum si jocul impresionant de lasere de pe cladirea CEC, realizat de artistul roman Tom Brandus.

Instalatiile care au starnit in special interesul pasionatilor de selfie-uri si care au au adunat zeci de fotografii postate pe retelele de socializare au fost: uriasele litere volumetrice cu mesajul IUBESC, misterioasele siluete Guardians of time si Sitting guardians of time, ale artistului Manfred Kielnhofer, precum si ansamblul Monolith, adus din Cehia de Hiperbinary.

Printre cladirile emblematice reinventate cu ocazia acestui eveniment amintim: Biblioteca Centrala Universitara ”Carol I”, Hotelul Novotel, Cercul Militar National, Grand Hotel du Boulevard, Cladirea CEC si cladirea Loteriei Nationale, care a gazduit o frumoasa poveste de dragoste, ilustrata de cei de la Les Ateliers Nomad.

Festivalul International al Luminii - Spotlight 2017 este organizat cu sprijinul: Cercul Militar National, Muzeul National de Arta al Romaniei, Biblioteca Centrala Universitara, Palatul CEC, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Loteria Nationala, Hotel Novotel, Grand Hotel du Boulevard.

Detalii pe www.arcub.ro

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti cultiva identitatea culturala a Capitalei din 1996. Proiectele initiate si desfasurate de ARCUB in anii de activitate au contribuit la diversificarea vietii culturale a orasului, precum si la inscrierea acestuia in randul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului international al luminii - Spotlight, Festivalului International de Teatru de Strada - B-FIT in the Street!, al singurului festival international de jazz din Capitala, Bucharest Jazz Festival si al Zilelor Bucurestiului.