La cea de-a treia editie a Artmania, pe langa trupele deja anuntate, pe afisul festivalului au mai fost adaugate cinci trupe romanesti. Anul acesta, festivalul se va tine in Pavilionul 2007, situat in centrul Sibiului, modificarea locului fiind valabila doar pentru aceasta editie, anunta organizatorii.

Vineri, pe 18 iulie, vor canta trupele romanesti Frozen Dusk, Sincarnate si Bucium, urmate de trupa suedeza Tiamat, nemtii de la Lacrimosa si Agua De Annique, fosta solista a trupei the Gathering.

In urmatoarea zi, pe scena Artmania vor urca alte trei trupe romanesti: Nexus, Avatar si Negura Bunget. Concertele urmatoare vor fi sustinute de Leaves' Eyes (Norvegia) si de doua formatii germane - Atrocity si Gamma Ray.

Biletele pentru festival se pot cumpara in reteaua magazinelor Diverta din intreaga tara si online, pe www.ticketpoint.ro, pretul unui bilet fiind de 70 de lei. Organizatorii pun la dispozitie si abonamentele pentru ambele zile de concert, la pretul de 120 lei.