Pasarile cantatoare din marile orase ar putea muri din cauza poluarii fonice

de A.M.     HotNews.ro
Luni, 30 iunie 2008, 17:43 Life | Prin oraş

Privighetorile - printre speciile amenintate de larma citadina
Foto: billbaston.com
Pasarile cantatoare au mult de suferit si ar putea muri din cauza agitatiei citadine si a faptului ca trebuie sa depaseasca zgomotul din marile orase , cred cercetatorii. Acestia sunt de parere ca pasarile - precum macaleandrul - care isi fac cuibul in zone aglomerate se chinuie in fiecare zi sa depaseasca larma orasului.

Unele dintre ele aleg, din aceasta cauza, sa cante noaptea, crescandu-si in acest fel nivelul de stres, din cauza ca trebuie sa stea treze si in timpul zilei, pentru a face rost de hrana. Cantecele pasarilor atrag parteneri pentru imperechere, avertizeaza asupra unui pericol sau marcheaza teritoriul, insa pasarile din marile orase sunt nevoite sa cante mult mai tare, pentru a acoperi zgomotele vietii citadine.

Din cauza poluarii si a noilor boli aparute, pasarile devin tot mai vulnerabile si in timp ar putea disparea cu totul din marile orase. O alta problema sunt cladirile inalte, in special cele cu pereti din oglinzi, de care pasarile se lovesc in zbor.

"Pentru ca incearca sa acopere larma orasului, pasarile risca sa nu mai poata canta. Sunt fortate sa ciripeasca mult mai tare si la frecvente mai inalte, pentru a contracara zgomotul", spune dr. Sue Anne Zollinger, de la Universitatea St Andrew's.

"Efortul este asemanator cu cel pe care un om il face cand se afla intr-un club cu muzica foarte tare, iar el tipa ca sa se faca auzit. Diferenta este ca pasarile fac asta toata ziua, in fiecare zi", a adaugat Zollinger, conform The Telegraph.

Speciile care sunt in cel mai mare pericol sunt graurii, sturzii, privighetorile si lacarii, deoarece acestea tind cel mai mult sa isi adapteze trilurile. "Daca pasarile incep sa-si simplifice cantecele pentru a se putea face auzite in vacarmul citadin, ar putea fi atacate de alte pasari, crezand ca sunt bolnave. Acest lucru ar putea avea implicatii serioase in privinta pastrarii acestor specii", a spus Andre Farrar, reprezentant al Societatii Regale pentru Protejarea Pasarilor.




















817 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Pasarile (Marţi, 1 iulie 2008, 7:20)

    Ion Codreanu [anonim]

    Cine stie unde au disparut rindunelele!?
    • 0 (0 voturi)    
      Randunelele (Marţi, 1 iulie 2008, 13:37)

      adrian1st [anonim] i-a raspuns lui Ion Codreanu

      N-au disparut - eu am la geamuri (bucuresti) 4 cuiburi de randunele, le-au iesit puii de cateva zile - deci e in regula. Numai ca randunelele nu prea sunt cantatoare.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă