Mai multe organizatii neguvernamentale au cerut deschiderea, pe 6 iulie, a strandului Tineretului. Duminica reprezentantii acestor organizatii vor face, impreuna cu Agentia Nationala pentru sport, evaluarea situatiei existente si vor prezenta proiectele de amenajare a strandului. Intr-un Bucuresti in care vara este foarte calduroasa, din 6 bazine, cate are Strandul Tineretului, in luna august 2007 au fost inchise si ultimele 2 bazine care functionau pentru inot, polo si sarituri in apa.

Grupul pentru Dialog social (GDs) impreuna cu celelalte organizatii ale societatii civile, Alianta Civica, Eco Civica, Salvati Bucurestiul, Agentia de monitorizare a presei, Bate Saua si Fundatia Sportul Romanesc continua campania pentru salvarea si readucerea in circuitul public si sportiv a Strandului Tineretului. Duminica, impreuna cu Ordinul Arhitectilor, organizatiile vor prezenta proiecte premiate la concursul de arhitectura pentru Strandul Tineretului

"La mitingul organizat pe 28 Martie 2008 in fata Agentiei Nationale pentru sport, pentru salvarea Strandului Tineretului, presedintele ANS, Octavian Belu, a promis deschiderea Strandului Tineretului si, din partea chiriasului SC Tineretului SA, investitii in valoare de 250 mii euro. Deschiderea ar fi trebuit sa aiba loc la inceputul lunii iunie 2008. La aceasta data exista lucrari care se desfasoara si care speram sa fie finalizate pana la data de 6 Iulie 2008", se arata intr-un comunicat transmis de GDS.

"Nu stim daca strandul va fi deschis si in mod oficial, dar noi, bucurestenii, trebuie sa invatam din nou ca strandul Tineretului este pentru bucuresteni", se mai precizeaza in document.

Intrarea la strandul Tineretului se poate face fie pe bd. Marasti, pe la McMonis, fie pe strada Primio Neblio, din Kiselef - vis a vis de Muzeul Satului.