​VIDEO Roxette concerteaza in Capitala in 2011

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Marţi, 9 noiembrie 2010, 17:23 Life | Prin oraş

Roxette
Foto: Emagic
​Cu o cariera de aproape 25 de ani, 75 de milioane de albume vandute in intreaga lume si peste 30 de hituri, Roxette concerteaza pentru prima data in Romania anul viitor. Evenimentul va avea loc pe 30 mai, la Zone Arena, informeaza Emagic.

Show-ul din 2011 va fi inclus intr-un nou turneu mondial programat pentru 2011, fiind cel de-al zecelea din cariera trupei ce s-a reunit anul trecut, dupa aproape 8 ani de pauza.

Formata la inceputul anilor ’80, Roxette a devenit rapid una dintre cele mai iubite trupe pop, datorita unor piese precum "The Look", “Dressed for Success”, “Listen to Your Heart”, “Dangerous”, "It Must Have Been Love", “Joyride" sau “Milk and Toast and Honey".

Marie Fredriksson si Per Gessle s-au intalnit pentru prima data in Halmstadt (Suedia), la sfarsitul anilor ’70, primul album Roxette - “Pearls of Passion" - fiind lansat cativa ani mai tarziu, in octombrie 1986. Au urmat alte 6 albume de studio, 7 compilatii, 1 album de remixuri si 8 albume video, carora li se adauga nu mai putin de 39 de single-uri si tot atatea videoclipuri.

Premiati in repetate randuri pentru "Best pop-rock group", "Best selling artist" sau "Most Played video", membrii Roxette au  castigat de-a lungul carierei admiratia a milioane de fani din intreaga lume. Anul 2002 a reprezentat insa un moment de cumpana in cariera trupei, Marie fiind diagnosticata cu o tumoare pe creier. Dupa o operatie complicata, mai multe luni de tratament si cativa ani de pauza, timp in care atat Marie cat si Per si-au dedicat timpul unor proiecte separate, trupa s-a reunit in 2009, revenind pe scena in formula consacrata.

Pentru anul urmator, membrii Roxette pregatesc un nou single, un nou album si un turneu mondial care ii va aduce pentru prima data si in Romania. Concertul va avea loc pe 30 mai la Zone Arena, in Bucuresti, biletele urmand a fi puse in vanzare pe data de 16 noiembrie, pe myticket.ro. Tichetele vor fi disponibile ulterior si in reteaua magazinelor Diverta, in magazinul Muzica si in libraria Mihai Eminescu.

Vezi aici site-ul trupei si pagina de myspace.




Citeste mai multe despre   























1403 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    OMG!!! (Marţi, 9 noiembrie 2010, 21:42)

    Thheo [utilizator]

    Super tare!! de-abia astept :)
  • 0 (0 voturi)    
    roxette (Miercuri, 10 noiembrie 2010, 9:08)

    Oana [anonim]

    nu mi-am putut sterge zambetul de pe buze toata ziua ieri! este incredibil! abia astept.....
  • 0 (0 voturi)    
    stadionul national (Miercuri, 10 noiembrie 2010, 16:02)

    gicu [anonim]

    o sa fie gata stadionul national - de ce nu concerteaza acolo?
  • 0 (0 voturi)    
    Zone Arena? (Luni, 15 noiembrie 2010, 12:51)

    Gelu [anonim]

    Zone Arena nu mai exista.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi