Indonezia Tsunami Cafe, ep. 13: Cine n-are batrani moare mai tanar

de Bradut Florescu     tedoo.ro
Miercuri, 6 aprilie 2011, 18:21 Life | Prin oraş

Una din navele distruse de tsunami
Foto: tedoo.ro
PTLD Apung 1. Vaporul către nicăieri.

Pentru prima oară în această călătorie, am de-a face pe un vapor adevărat. PTLD Apung 1 este o navă-generator de 2600 de tone. Urc câteva zeci de trepte, pun 10.000 de rupii în mâna unui ghid ad-hoc ca să scap de gura lui şi-mi caut un locşor liniştit pe punte. De jur-împrejur, peisajul se întinde generos în faţa ochilor mei: case, moschei, dealuri şi orezării. Un singur lucru lipseşte: apa. Unde e apa? Unde e oceanul?

- La 5 kilometri, domnule.

Gura ghidului mă prinsese din urmă.

- Tsunami-ul a smuls vaporul din port şi l-a adus până aici, în mijlocul oraşului.
- 2600 de tone cărate 5 kilometri de un val?
- Exact, domnule. Într-o clipită.

PDLD Apung 1 nu este un caz singular. Toate bărcile ancorate în portul Bandei Aceh au fost fie distruse instantaneu de tsunami, fie aruncate peste oraş. Cele mai multe au fost ridicate de autorităţi şi duse la locul lor: la gunoi. Dar nu toate.

- APUNG 1 a rămas aici ca loc de reculegere pentru localnici. Şi pentru cei ca dumnevoastră, să vă daţi seama cum a fost atunci. Oricum n-am putea să-l mişcăm. E prea mare.

Am coborât de pe punte şi am ocolit vaporul de câteva ori, încercând să înţeleg ce forţă colosală  poate să mişte ditamai maldărul de metal fie şi cu un milimetru. Vaporul era înalt cât un bloc cu trei etaje şi lung cât două TIR-uri puse cap la cap. Sub cocă se întrevedea moloz. Vaporul aterizase pe nişte case locuite. Dacă tsunami-ul a transformat un colos de metal într-o bărcuţă de hârtie, ce şanse au avut oamenii?

- Nicio şansă, Mr. Brad.

Hassan îmi oferă un preţ  umflat de trei ori pentru un tur cu taxiul. Reuşesc să-l conving că  sunt doar dublu fraier. Pornim pe străduţe, către o destinaţie ştiută doar de el. Ca orice localnic, şi Hassan are povestea lui despre tsunami. Oprim în faţa unei căsuţe pitite între arbuşti înfloriţi.

- În dimineaţa aceea – era duminică – stăteam pe verandă, uite acolo. Era o zi frumoasă. Eu citeam ziarul, soţia îmi pregătea micul dejun, băieţelul nostru dormea în pătuţ. Şase luni, atâta avea. Doar şase luni. Am auzit un zgomot înfiorător, ca un tunet neîntrerupt. Ea a ieşit din bucătărie speriată. Eu nu ştiam ce se întâmplă. Câteva secunde mai târziu, ne-a lovit valul. Pe mine m-a aruncat 500 de metri mai încolo, pe altă stradă.
- Şi copilul? Şi soţia?
- Nu i-am mai văzut niciodată.

Pornim din nou pe strada îngustă, printre căsuţe.

- Uite-aici m-a aruncat. Când m-am trezit din şoc, era apă peste tot, oameni care urlau, morţi  şi răniţi, totul dărâmat. Am crezut că visez şi că o să mă trezesc la un moment dat. Dar nu era niciun vis, domnule.

Când vine vorba de dezastre, tind să privesc statisticile cu precauţie. Organizaţiile umanitare, multe dintre ele simple maşinării de stors bani din mila colectivă, au tot interesul să exagereze cifrele, pentru a atrage cât mai multe fonduri. Totuşi, chiar şi în cele mai rezervate rapoarte, numărul victimelor din Banda Aceh şi împrejurimi sare de 150.000. Adică 65% din populaţie. Adică doi locuitori din trei au murit la tsunami.

Mulţi alţii, rămaşi fără  case şi urmăriţi de coşmaruri, au plecat din oraş pentru totdeauna. Între timp, cu ajutor şi logistică din Occident, infrastructura a fost reparată, au reapărut şcoli şi spitale, s-au construit case noi. De fapt, toate casele pe care le-am văzut în oraşul de la marginea oceanului sunt noi. Noi şi micuţe: o singură cameră.

- La câţi oameni au murit...

Citeşte deznodământul poveştii pe Tedoo.ro


Citeste mai multe despre   






















1287 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri