​FOTOGALERIE Comparatii intre casa romaneasca de la tara si habitalul meridional / Galceava lemnului cu piatra

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Joi, 26 mai 2011, 13:11 Life | Prin oraş

Fotogalerie: Galceava lemnului cu piatra
"In cultura traditionala romaneasca, in cultura satului preponderent, constructiile sunt mici, iar spatiul dintre ele e urias. In acelasi timp, constructiile sunt joase si orizontul este perfect vizibil si deschis". "Monocromia satului romanesc nu plictiseste", a explicat etnologul Ioana Popescu, prezentand diferentele dintre o Italie de piatra si o Romanie de lemn, in cadrul conferintei Galceava lemnului cu piatra, sustinuta saptamana aceasta, la Clubul Taranului. Cu ocazia evenimentului, antropologul Vintila Mihailescu a explicat de ce o civilizatie a lemnului si o civilizatie a pietrei nu se afla in raport de inferioritate-superioritate si a vorbit despre intoarcerea romanilor la lemn.
  • Despre ritualul bradului (care se mai practica inca in Gorj, la moartea cuiva), de ce se fac crucile din lemn si cum poate sa ii lipseasca unui roman (mutat in Germania de 40 de ani) vantul cu miros de benzina si praf de Baragan al Bucurestiului.

Italia de piatra, Romania de lemn

Ioana Popescu, etnolog: "In cultura traditionala romaneasca, in cultura satului preponderent, constructiile sunt mici, iar spatiul dintre ele e urias. In acelasi timp, constructiile sunt joase si orizontul este perfect vizibil si deschis.

In Italia, locuintele sunt mari, spatiile de locuit interioare sunt mari si somptuoase, in schimb exteriorul este uneori asa de ingust incat, daca esti putin mai corpolent, esti obligat sa mergi cu un umar inainte ca sa te poti strecura pe strada.

In aceasta lume de piatra (pentru ca nu vorbim numai de constructii, fiindca pe jos e tot piatra, fantanile sunt tot de piatra, totul este piatra) ai sentimentul perenitatii. Deci stii ca aceste constructii nu s-au ridicat ieri-alaltaieri, sunt constructii vechi. Dar este o perenitate cu cicatrici, pe care locuitorii Romei nu au incercat nici o secunda sa le ascunda, sa le acopere. Ba chiar uneori sunt expuse ca niste cicatrici de noblete.

 
De ce se fac crucile din lemn: pentru ca trebuie sa le duci in spate pe lumea cealalta. Si nu o sa cari o cruce de piatra, pentru ca nu e eficient, nu se poate.
 
 
Vintila Mihailescu, antropolog
Sunt lasate ca atare cicatrici suprapuse, prin care vezi straturi si straturi de piatra, mucegai, tencuiala, caramida, simti felul in care a crescut materia constructiei in timp. In acelasi timp, aceasta imbatranire cu cicatrici mie imi da sentimentul fragilitatii. In mod ciudat, o lume de piatra grea, apasata, imobila, iti da sentimentul de fragilitate".

"Ma gandeam de ce casa de lemn sau casa tencuita (cu tencuiala alba sau albastra), de ce deci monocromia satului romanesc nu plictiseste si nu "cenuseste". Sunt convinsa ca e vorba de un element ce face parte dintr-o lume mult mai larga, vizibila, deci este o pata alba sau o pata de lemn, intr-un cadru mult mai larg de natura colorata, vizibila".

"Ruinele noastre [n.r. casele de lemn] au o sansa pe care ruinele lor [n.r. casele de piatra] nu o au. Bisericuta aceea [n.r. vezi poza 19 din fotogalerie] o sa se topeasca, la un moment dat, in mormant. Si din ea o sa ramana bucati care o sa fie refolosite cu o libertate extraordinara in biserica noua de lemn care se va construi, asa cum s-a intamplat cu biserica de la Mintia (cu mobilierul interior, care e facut din resturi de lemn pictat de la biserica anterioara, cu sfinti culcati pe o parte, sau cu capul in jos, intr-o libertate pe care numai taria de credinta poate sa ti-o dea). Deci exista sansa ca aceasta biserica sa o ia de la inceput intr-un fel".


Piatra miroase altfel, lemnul miroase altfel


Vintila Mihailescu, antropolog: "Piatra si lemnul sunt incorporate in mod diferit, ceea ce se face in cea mai mare masura inconstient. Piatra miroase altfel, lemnul miroase altfel. Daca te-ai nascut intr-o casa de lemn, cand este legat la ochi si esti pus intr-o casa de lemn, recunosti si te simti ca acasa. E un gen de recunoastere. Acest sentiment de "acasa" este profund legat de aceasta senzorialitate si totdeauna mirosul este cel mai identitar. Mirosul este cel care te leaga cel mai puternic de obiecte".


Cateva intamplari despre lemn si piatra

Vintila Mihailescu: "Eram in sudul Frantei, intr-o padure. Si la un taran, la un pastor, intr-o casa de piatra, cu acoperis de piatra, numai oile nu erau de piatra, restul era de piatra. Si zic "dom'le, de ce nu v-ati facut si voi o casa - era sa zic "ca oamenii" - din lemn, ca vorba aia, cade padurea pe voi?!" Iar omul ala a facut o cruce precum crucea taranului roman: "Doamne fereste, asta mai lipsea, cum o sa fac o casa din lemn, pe aia o sufla vantul la prima furtuna. O casa adevarata trebuie sa fie temeinica!" Si s-a asezat asa, solid, pe patul lui de piatra si a pus mana pe peretele de piatra: "Asta e casa!" Daca doar asta e casa... ramane de vazut...

 
Sudul este piatra, nordul este lemn.
 
 
Vintila Mihailescu, antropolog
La prima mea experienta italiana, la Perugia, in casa colegei mele profesoare, o casa normala, foarte cocheta si draguta, doar ca in bucatarie ma tot impiedicam de niste pietre care erau in mijlocul drumului. Zic "dom'le, dar totusi, ti-ai facut o bucatarie asa frumoasa, noua, totul functional. Ce-i cu pietrele astea aici?" "Dom'le, e un zid etrusc, am zis ca... nu incurca prea tare, are 3000 de ani saracul.

Dupa care, m-am dus sa fumez o tigara afara si, ca tot romanul romanul intr-o tara civilizata, nu arunci pe jos. Si stateam cu tigara: "Unde sa arunc tigara?" "Pai vezi ca sunt acolo niste cioburi!" Cioburile erau amfora romana. Am stins tigara in palma, am bagat-o in buzunar... Acest urme ale timpului faceau parte din viata cotidiana a acestei persoane. Cand te nasti cu un zid etrusc in bucatarie, probabil ca simti altfel temporalitatea si continuitatea si perisabilitatea, decat cand te nasti in spatele unui gard de uluci".


Virtutile lemnului, aceleasi cu virtutile pietrei?

Vintila Mihailescu: "Dan C. Mihailescu sugereaza ca si lumea lemnului are aceleasi virtuti ca si lumea pietrei, avand in vedere aceasta renastere, revenire permanenta a lemnului, ca orice fel de ciclu vegetal. Da, dar tocmai aici este povestea: ciclul lemnului se masoara intr-o suta de ani, ciclul pietrei se masoara in cateva mii sau zeci de mii de ani.

Ceea ce nu inseamna insa ca acolo e bine, dincolo e rau. Nu inseamna nici obsesia noastra: "in timp ce noi va aparam de turci, voi ati facut catedrale si de aia sunt asa de mari". Deci aceasta modestie si chiar sentimente de inferioritate a culturii lemnului fata de cultura pietrei nu cred ca-si au rostul.


Romanul frate cu codrul

Vintila Mihailescu: "Vorba aceea "romanul frate cu codrul" chiar are o intemeiere secundara. Nu de acolo vine expresia, dar exista faimosul ritual al bradului (nu cantecul bradului), care se mai practica inca in Gorj, care presupune ca, la moartea cuiva, o ceata de feciori sa se duca in padure, sa-i gaseasca bradul-pereche, deci bradul care ii apartine. Intr-un termen mai sofisticat antropologic, s-ar putea numi un "dublu" al sufletului. Si trebuie sa gasesti exact acel brad care va fi adus la mormant si pus pe mormantul persoanei reposate, cu tot felul de semne: daca ai nimerit s-au n-ai nimerit bradul respectiv.

Tot felul de povesti, ca bradul chiar te striga cand intri in padure, daca se rupe la baza inseamna ca ai gresit, nu era bradul mortului. Deci o intreaga semiologie care sa poata sa verifice ca s-a gasit intr-adevar bradul, acest dublu al sufletului. Deci exista in vechile credinte aceasta pereche vegetala a sufletului. Dar nu de aici s-a nascut expresia "romanul frate cu codrul".


De ce au romanii muzee ale satului, iar Italia si Grecia nu

Vintila Mihailescu: "Ati vazut multe muzee ale satului in Grecia sau in Italia? Nu sunt dintr-un motiv foarte simplu: n-ai cum sa descompui si sa muti o casa de piatra. A, ca sa exista cateva incercari, ca exista unele eco-muzee, deci se face muzeul in jurul unor case, da. Dar ceea ce s-a intamplat la noi, sa desfaci o casa de lemn si sa o refaci ca muzeu, cu toate casele din toata tara, acest lucru nu iti este permis de materie".


Arhiva in piatra - arhiva in lemn


Vintila Mihailescu: "Tineam un curs de muzeografie la Castiglione del Lago. Drept pentru care a trebuit sa ma duc si eu la un muzeu. Muzeul local - muzeul satului. Castiglione del Lago, 500 de case, cu un castelas, in care, evident, era muzeul local.

Acel castelas era al contelui neamului contelui x, care a fost construit la 1312, prin care au trecut urmatoarele genealogii (fiecare cand s-a nascut, cati copii a facut), tot. Totul era acolo in arhiva. Deci toata aceasta istoricitate era prezenta in piatra si, dublu, in scris.

Pe cand la noi: "de cand e casa asta, muica?" "Pai asa e din batrani!" "Adica?" "Adica de la origini".

Ioana Popescu: "Exista si arhiva in lemn. "Cine a facut casa asta?" "Pai uite, scrie pe barna aia" "Si cati copii au fost aici?" "Pai uite pe canatul usii, asta are cinci ani si a crescut atata, asta are zece ani si a crescut atata". Sigur ca nu sunt toate la un loc, dar intentia de a consemna istoria acelui lemn exista".

Vintila Mihailescu: "Da si nu. Piesele acestei case (care va muri) se vor regasi, dar ca un cu totul altceva, in acest circuit al lemnului, care este un ciclu de morti si renasteri, nu este o continuitate.

Exista o complementaritate intre lemn/piatra si oral/scris. Sigur ca nu inseamna ca o cultura a lemnului este automat o cultura orala si, invers, o cultura a pietrei este o cultura a scrisului".


Despre revenirea lemnului - in Romania

Vintila Mihailescu: "Deci azi vorbim nu de casa asta, taraneasca, de cand este ea si asa cum este ea. Ci de o revenire a lemnului, unde lemnul e in casa, deci o apropiere a lemnului, pentru a da mai multa caldura, pentru a domestici un spatiu cateodata agresiv.

 
"Suntem in pas cu moda si in urma la veche traditie. Tot ce a fost in trecut copiem. Ne-am intors tot la lemn."
 
 
Un localnic din Cacica
Acest lucru a inceput chiar din timpul comunismului. Adam Drazin regaseste aceasta pasiune a lemnului chiar si in spatiul auster si cenusiu din apartamentele blocurilor comuniste din Suceava, mobilate cu piese de lemn inconjurate cu multa "grija": "domesticitatea este din lemn", conchide el.

Si dezvolta mai departe: "Lemnul confera o permanenta fizica domesticitatii si ingrijirii in mediul social schimbator al Romaniei si utilizarea lui este compulsiva deoarece, poate, in vremuri de schimbare, lemnul permite oamenilor sa-si reinterpreteze propria romanitate".

Lemnul este astfel o "incorporare fizica" a "ingrijirii" spatiului domestic si a emotionalitatii care o acompaniaza, configurand astfel o romanitate domestica exemplara, o subiectivitate specifica a lui acasa. Desigur, mai adauga Drazin, "in Romania exista posibilitatea de a exprima modernitatea prin aranjarea mobilei, si totusi, substanta insasi a lemnului se afla se afla in contrast cu modernitatea betonului din domeniul public".

E adevarat, genul de observatii pe care nu le faci la tine acasa. Mobila e de lemn, cum era ea lustruita, cum bibelourile erau de lemn.

In Centrul din Targoviste, balcoanele incercau sa aiba un fel de copertina din șiță. De multe ori, chiriasii, proprietarii incercau sa domesticeasca acest spatiu. Coltarul de lemn din bucatarie este deja o mobila fetis a domesticitatii comuniste, in masura in care acest lucru era posibil".


Avantajele lemnului

Vintila Mihailescu: "Pe orice site de designeri, de arhitecti, de firme care propun mobila de lemn, veti vedea ce avantaje extraordinare are lemnul, de la faptul ca rezista la seisme de peste 8,5 grade Richter, la faptul ca e mult mai bun izolant decat caramida, piatra, betonul si, bineinteles, pe unda post-moderna, e mult mai sanatos.

Lemnul are o culoare care calmeaza. Mai ales pentru oamenii de afaceri este bun, pentru ca domoleste stresul, adica te uiti la ceva de lemn si uiti de corporatii, de salarii, uiti de tot. Glumesc putin, dar toate aceste virturi ale lemnului exista".


Lemn/piatra, inferioritate/superioritate

 
Adam Drazin vorbeste de o antropologie a lemnului si spune ca domesticitatea si romanitatea sunt in lemn.
 
 
Vintila Mihailescu, antropolog
Vintila Mihailescu: "O civilizatie a lemnului fata de o civilizatie a pietrei nu cred ca se asaza in raport de inferioritate-superioritate. Ganditi-va ca geopolitic discutam inca in termeni de nord-sud. Nordul fiind cel dezvoltat, civilizat, puternic economic, iar sudul fiind mai la coada.

Sudul este piatra, nordul este lemn. Deci civilizatiile puternice sunt ale lemnului: Scandinavia, Germania, Anglia sunt nordul. Daca nici Scandinavia nu este zona de cultura, de civilizatie a lemnului, atunci nu mai stiu ce inseamna lemn. In Italia, stim care e situatia cu nordul si cu sudul. Sudul este ala numai cu piatra. Iata ca lemnul a generat si societati puternice".


Comparatii intre casa romaneasca (de la tara) si habitalul meridional

Click pe fotogalerie pentru a vedea pozele.

Poza 1. Aceasta fotografie ilustreaza intalnirea pietrei cu lemnul, dar intr-un fel total. O mica incursiune in ilustrare a locuintei taranesti, care sa spunem ca e de lemn. Dar multa vreme a fost doar din pamant si acoperita cu stuf. Deci si lemnul a fost o modernizare relativ tarzie.

Poza 2. Amandoua casele sunt fotografiate de curand. Asa arata o minima casa, mai gasesti putine de acestea cu o singura odaie.

Poza 3. Casa mai mare, romanesca, cu doua camere si prispa. Casa cealalta e din Spania. Nu vorbim aici de marile catedrale, ci la nivelul locuintei obisnuite taranesti.

Poza 4. "Extreme" de locuire in piatra, la modul cel mai propriu al cuvantului.

Poza 5. Toate fotografiile ce prezinta case romanesti au cer, celelalte nu prea au cer. "Respira" altfel.

Poza 6. Toate fotografiile ce prezinta case romanesti au cer, celelalte nu prea au cer. "Respira" altfel.

Poza 7. "Extreme" de locuire in piatra, la modul cel mai propriu al cuvantului.

Poza 12. Aici predomina piatra, caramida, dar elementul acela care da personalitate casei este acest foisor de lemn, lucrat.

Poza 13. O imagine de casa boiereasca. Din nou, e casa de piatra, dar elementele de personalitate raman cele legate de lemn.

Poza 14. Vile de resedinte secundare, de oameni care isi fac o resedinta secundara in afara. Poza de sus - din Romania, imita acoperisul casei taranesti, cu prispa, cu șita (desi e piatra, caramida, e o casa construita in 2010, deci are tot confortul necesar). Din nou, ceea ce si-a dorit proprietarul este exprimat prin partea superioara, partea de lemn, decat de partea de piatra, care ramane un fel de suport pentru discursul domestic. In poza de jos, la cas "lor", totul este de piatra, inclusiv terasa. Si pe jos... tot piatra.

Poza 15. Pensiune la noi (imitand o casa taraneasca; evident, toata casa e de lemn) spre deosebire de o mica pensiune la ei, care aproape e integrata in piatra, in peretele de piatra.

Poza 16. Am luat extreme: o biserica inalta de la noi si o biserica foarte scunda de la ei, ca sa nu fie contrastul prea puternic.

Poza 17. Constrastul il facem si noi la ora actuala, eliminand biserica de lemn si inlocuind-o cu o biserica de piatra.

Poza 18. Reintroducand biserica de piatra in cimentul, betonul modern al blocurilor, unde saraca e total sufocata si nu-si mai gaseste nici un sens. E curentul actual al orasului, care incearca sa respire din nou, sa se intoarca la traditii prin constructia de bisericute de lemn in plin "peisaj de blocuri".

Poza 19. Si bisericile de piatra mor, dar mor diferit. Bisericuta noastra, de sus, are (se pare) 100 si ceva de ani (nu se stie exact). Cea de jos este datata 1211. Dar dincolo de aceasta vechime, o relicva de lemn si una de piatra arata altfel. Pentru mine, jos este o ruina, sus este "un lacas". Dar, ciudat, in fata bisericutii de lemn nu am sentimentul de ruina. Nu este vorba de o judecata de valoare (ca ruinele noastre ar fi mai frumoase ca ruinele lor). Dar nu imi da aceste sentiment de ruina poate si pentru ca ramane in aceasta lume vegetala din care aproape incepe sa faca parte.

Poza 20. Poarta veche

Poza 21. Evolutia in timp a portii, mai "impopotonata", dar tot din lemn.

Poza 22. Lemnul se transforma in ciment (casa e mai faloasa), cu motiv modern: "impletitura de beton".

Poza 23. Poarta din tabla, cu lemnul care trebuie totusi sa mai existe totusi la o poarta.

Poza 24. O revenire a lemnului, insa usor "excesiva": o poarta integral din lemn, cu stema Moldovei, cu lanturi de lemn. Deci o recuperare integrala, facuta de un mester care se afirma "traditional" (ca mestesug).

Poza 25. O poarta cu o forma minimalista, foarte interesanta pentru ca este intrarea la o intreprindere de tractoare. Lemnul, in starea lui bruta, este prezent. Si este folosit ca materie, fara nici un fel de ornament.

Poza 26. Patrimonializarea lemnului - "casa din casa"

Poza 27. muzeu romanesc etnografic

Poza 28. muzeele noastre etnografice, care seamana intre ele.

Poza 29. Fotografia din dreapta e de la noi, cea din stanga e de la ei. Cand ma uit la cele doua poze, am schimbari de ritm cardiac, respiratoriu. Pe stanga respir repede si inabusit, pe dreapta trag un oftat si m-as aseza pe marginea gardului. Dincolo de gluma, e vorba de ceva ce chiar si antropologia incepe sa recupereze: sinesteziile.

Poza 30. E frumos, ca la Sibiu, dar sentimentul este ca trebuie sa ajungi mai repede acolo, jos, unde e putintica lumina, sa poti sa respiri.

Poza 31. Revenirea lemnului a inceput inca din timpul comunismului.

Poza 32. Un foisor de lemn post-socialist, dar langa aceleasi blocuri comuniste.

Poza 33. Elemente rustice, blocuri de muncitori, intr-o comuna usor industrializata. Balcoanele sunt schimbate, facute din lemn, balansoar din lemn.

Poza 35. Lemnul este chiar in exces, te napadeste. Nu mai este o casa de lemn, este efectiv a trait in lemn. Lemnul te imbraca aproape si piatra devine decor interior.

Poza 36. pensiuni

Poza 39. balansoar din lemn, cu acoperis

Poza 40. Revenirea lemnului. Casuta din dreapta, de lemn, cu barne de lemn, cu bancuta de lemn in fata, e a bunicilor. In stanga e casuta copiilor, cu foisorul de lemn, dar sus, peste garaj, pe o placa de beton, tot privind spre strada, caci acolo e spatiul de socializare. Nu mai e "in" strada, este "la" strada, cat sa vezi lumea, sa te vada lumea, dar sa nu te amesteci.

Poza 42. Toate aceste elemente, toate jucand in jurul lemnului, au o semnificatie foarte importanta: e vorba de revenire, de intoarcere acasa, "ca pe vremuri", "ca in trecut", "ca la noi". Lemnul revine un recurs pentru a semnifica emotional, sentimental, dar profund, un soi de reancorare in local, de regasire a radacinilor.


Un dor de vantul din Bucuresti, vantul care nu exista in Germania...

Vintila Mihailescu: "O intamplare absolut stupida la prima vedere. O ruda de-a mea, maritata cu un neamt de ala, teuton, plecata de 40 de ani in Germania, cu o adoratie fata de Germania incredibila, plecata din Romania, sa nu mai auda de Romania. Deci toate elementele emotionale si afective de rejectare a Romaniei si de adorare a Germaniei.

Si ne-am vazut acum cateva luni si am iesit din casa, pe trotuarul din Bucuresti, cel mai poluat oras din Europa. "Vantul asta... vantul asta e ceea ce imi lipseste! Asa ceva nu exista in Germania!" Cum naiba nu exista vant in Germania... nu pot sa inteleg!

Dar era sincera, respira si era convinsa ca vantul ala nu exista nicaieri, ca asta e ceea ce ii lipseste, ca miroase altfel. Mie imi putea a benzina, a praf de Baragan. Acest "Evrika! E ca acasa!", dupa 40 de ani, e greu de cuprins de chestionarele sociologice, dar nu inseamna ca e mai putin real."​


Citeste mai multe despre   



















4141 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    case de lemn exista si in Italia... (Joi, 26 mai 2011, 16:33)

    ano [anonim]

    Si in Italia sint si multe case de lemn, si muzee de etnografie. Dati o cautare pe google cu "Tabià". In general, foarte superficial ce-i scris aici :).

    Cioburile de anfora - daca nu au fost gasite si studiate intr-un context stratigrafic-arheologic, nu au nici o valoare stiintifica. Se pot folosi linistit ca scrumiera. Mai ales cind exista milioane si milioane de bucati.
    • -1 (1 vot)    
      E clar, (Vineri, 27 mai 2011, 10:29)

      molotov [anonim] i-a raspuns lui ano

      n-ai inteles nimic... Discursul e unul fondat pe valori antropologice, nu arheologice, iar invocarea cioburilor alora este valabila strict in acest context...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version