Alyona din Belarus canta la finala Eurovision Romania

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 8 martie 2013, 15:13 Life | Showbiz

Momentul marii finale a selecţiei naţionale Eurovision 2013 se apropie. Sâmbătă seară, de la ora 21.00, intr-un show transmis in direct de TVR se va decide reprezentantul ţării noastre în semifinala din 16 mai de la Malmö, Suedia. Invitata specială a finalei este Alyona Lanskaya, din Belarus, care s-a calificat la concursul european din acest an cu piesa Solayoh.

Tot în cadrul finalei din 9 martie, cei patru membri ai trupei „ABBA”, gazdele selecţiei naţionale, vor primi replica celor de la ... 'Boney M', intr-o confruntare muzicala. Mai mult, telespectatorii se vor bucura de un minirecital Paula & Ovi şi de o melodie interpretată de Andreea Bănică.

Câştigătorul finalei naţionale Eurovision vine duminică în direct la TVR 1 şi TVR HD. Fanii Eurovision şi cei care sunt curioşi să afle mai multe despre cum s-a desfăşurat selecţia naţională sunt aşteptaţi de la ora 19.00 la un program dedicat evenimentului. Emisiunea va cuprinde parcursul de până acum al învingătorului şi primele gânduri înainte de finala de la Malmo. Vor mai fi prezenţi  Dan Manoliu, manager de proiect, precum şi gazdele din Camera Verde de la semifinale şi finală, Oana Vlădescu şi Toader Păun.

Şi la finală, la fel ca în cazul semifinalelor, telespectatorii care îşi votează favoriţii au şansa de a câştiga două GPS-uri Navigon 40Easy şi o tabletă Evolio Aria Mini, conform regulamentului campaniei, publicat pe eurovision.tvr.ro.

Reamintim tuturor celor interesaţi că pot viziona la adresa: http://eurovision.tvr.ro/piese-calificate/ evoluţiile celor 12 finalişti în cele două semifinale. De asemenea, pe site-ul oficial sunt postate şi răspunsurile finaliştilor la întrebarile adresate pe pagina de Facebook Eurovision România de către fanii concursului.

Sâmbătă noapte, după încheierea finalei naţionale, de la ora 23.45, puteti urmari la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional DOPO Eurovision, un talk-show la care vor participa atât finaliştii, cât şi membri ai juriului, bloggeri şi oameni de presă.


Citeste mai multe despre   























852 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi