Decesul solistului Linkin Park: Biroul de medicina legala din Los Angeles a confirmat ca Chester Bennington a murit prin spanzurare. O sticla cu alcool, gasita in camera

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 iulie 2017, 15:32 Life | Showbiz

Chester Bennington
Foto: Wikimedia Commons
Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park, a murit, joi, dupa ce s-a spanzurat de usa de la dormitor din locuinta sa din Palos Verdes, a confirmat, vineri, Biroul de medicina legala din Los Angeles, precizand ca in camera artistului a fost gasita o sticla cu alcool pe jumatate goala, informeaza News.ro citand agentia Associated Press.

Ed Winter, purtatorul de cuvant al Biroului de medicina legala din Los Angeles, a spus ca artistul, in varsta de 41 de ani, s-a spanzurat la usa dormitorului din locuinta sa.

Purtatorul de cuvant a adaugat ca in dormitorul lui Chester Bennington a fost gasita o sticla cu alcool pe jumatate goala, dar aceasta nu se afla in apropierea artistului. El a precizat ca nu au fost identificate stupefiante.

De-a lungul vietii sale, Chester Bennington a avut probleme cu dependenta de alcool si de droguri.

La fata locului nu a fost gasit niciun bilet prin care Chester Bennington sa explice motivul pentru care s-ar fi sinucis. Autopsia urmeaza sa fie efectuata.

Chester Bennington a fost gasit spanzurat, joi, in locuinta sa din Palos Verdes, Los Angeles. Formatia Linkin Park a lansat un videoclip in dimineata in care s-a sinucis artistul.

Chester Bennigton s-a spanzurat cu o curea, la usa dintre un dormitor si o baie din locuinta sa, in ziua in care prietenul lui, Chris Cornell - care s-a sinucis la randul lui in luna mai - ar fi implinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare emotionanta prin care rememoreaza ce a insemnat prietenia lor.

Chester Charles Bennington s-a nascut la 20 martie 1976. A fost muzician, cantautor si actor american, cunoscut mai ales ca vocalist principal al formatiilor rock Linkin Park si Dead by Sunrise.

Artistul era originar din Phoenix, Arizona, si locuia in Los Angeles. Muzicianul a fost influentat de stilul celor de la Loverboy, Foreigner si Rush, visand sa fie al cincilea membru Depeche Mode.


Citeste mai multe despre   



















2993 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri