Actorii Lindsay Lohan si Eddie Murphy au primit cele mai multe nominalizari la editia din acest an a premiilor "Zmeura de Aur", acordate celor mai proaste filme si celor mai nereusite interpretari. Lohan a fost nominalizata pentru interpretarea din horror-ul "I Know Who Killed Me", in care actrita joaca un dublu rol, potrivit AFP. Productia a mai fost nominalizata la categoriile cel mai prost film, cel mai prost scenariu, cel mai prost regizor si cel mai nereusit cuplu.

Lindsay Lohan, in varsta de 21 de ani, a devenit celebra dupa ce a aparut in filme precum "The Last Show", "Mean Girls" si "Freaky Friday". Popularitatea actritei a crescut mai ales in ultimul an, dupa ce Lohan a fost implicata in mai multe scandaluri si a ocupat prima pagina a revistelor din intreaga lume.

Trailer-ul filmului "I Know Who Killed Me"

Eddie Murphy s-a ales in acest an cu cinci nominalizari la premii antonime Oscarurilor pentru filmul "Norbit", in care actorul interpreteaza trei roluri. Murphy a fost nominalizat la categoriile cel mai prost actor, cel mai prost actor in rol secundar, cea mai proasta actrita (deoarece in acest film interpreteaza si rolul unei femei obeze), cel mai nereusit cuplu si cel mai prost scenariu.

Trailer-ul filmului "Norbit"

La categoria cel mai prost film au mai fost nominalizate productiile "Bratz" si "Daddy Day Camp".

Decernarea premiilor "Zmeura de Aur" are loc cu o zi inaintea decernarii Oscarurilor, insa rar se intampla ca cei care castiga sa vina sa isi ridice premiile.