Gwyneth Paltrow si Demi Moore fac donatii pentru copiii din Romania

de A.M.     HotNews.ro
Joi, 16 octombrie 2008, 15:51 Life | Showbiz

Colierul donat de Paltrow
Foto: r-g.ro
Cunoscutele actrite Gwyneth Paltrow si Demi Moore si-au donat un colier Damiani din aur alb si roz, cu diamante, respectiv o poseta Versace Hit. Obiectele vor fi licitate in cadrul "Balului de Caritate de Halloween" ce va avea loc pe 25 octombrie, la Palatul Parlamentului, iar fondurile stranse vor fi folosite in sprijinul copiilor defavorizati.

"Balul de Caritate de Halloween” organizat de Asociatia Ovidiu Rom, se afla in acest an la cea de-a patra editie si urmareste strangerea de fonduri pentru derularea initiativei nationale Fiecare Copil in Scoala, arata un comunicat. Sapte dintre piesele care vor fi licitate in cadrul balului pot fi admirate la Baneasa Shopping City, intre 16 octombrie si 2 noiembrie.

Printre obiectele inscrise in licitatie se numara:
  • Colier Damiani, donat de celebra actrita Gwyneth Paltrow. Colierul are un pandantiv in forma de cruce, in care diamantele sunt montate in aur alb si roz. (17.980 USD)
  • Poseta Versace Hit, din piele lacuita, donata de Demi Moore, pe care actrita a primit-o cadou de la creatoarea acesteia, Donatella Versace. (4.000 USD)
  • Daniel Balanescu - “Ioana care uita intotdeauna cate ceva”: 100 x 70 cm, pictura pe material textil , rama de lemn, desen in alb pe fond negru, lucrarea semnata de autor in partea de stanga jos reprezinta in partea de sus personaje stilizate, urmate in jos de textul “TALK TALK TALK”. (1.000 euro)
  • Cela Neamtu - “Voronet”: tapiserie de aproximativ 20x22 cm, in rama aurie cu geam (44x39 cm), passepartout gri antracit, autografat de autoare, miniatura textila, utilizeaza tehnica haute lisse “voroneteana”. Tapiseria este o reproducere a unui fragment de pictura murala de la Manastirea Voronet. (3.000 euro)
  • Roxana Rivero Castilla - "Connection of the crystal", sculptura din argint de calitate 999 prezentata intr-o cutie de lemn. Sculptura realizata cu fire de argint sudate este alcatuita din patru cercuri din argint filigranat incadrand o cruce stilizata, in mijocul careia se afla o piatra de ametist. (1.500 euro)
  • Rochie Stephan Pelger din matase shantung natural de culoare alba, ce are ca element inedit o floare rotita si pictata manual, in nuante de verde, editie limitata, colectia primavara-vara 2009. (2.000 euro)
  • Rochie Lena Criveanu creata special pentru eveniment, rochie lunga compusa din doua straturi suprapuse, de organza si voal de matase, cu aplicatii de paiete, de culoare albastru deschis. (2.000 euro)

Fondurile stranse la editia din 2007 a Balului de Caritate de Halloween au insumat 400.000 euro, bani folositi pentru a veni in intampinarea nevoilor unor scoli din intreaga tara. Au fost acordate 70 de burse, iar peste 400 de cadre didactice si 4.400 de copii au beneficiat de ateliere de vara organizate in comunitati din Bucuresti si alte zece judete. Copiii si cadrele didactice au lucrat cu pachetul educational Sotron (carti, caiete, rechizite, excursii). Totodata, 500 de familii au primit asistenta socio-educativa integrata.























463 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă