Ultima operatie a lui Cristi Minculescu a reusit

de M.M.     HotNews.ro
Luni, 30 martie 2009, 17:43 Life | Showbiz

A treia interventie chirurgicala la care a fost supus Cristi Minculescu a avut loc sambata seara si a decurs conform planului: pachetele de comprese care au fost plasate in interiorul abdomenului pentru a sustine ficatul transplantat au fost extrase, astfel ca nu va fi nevoie de o a patra operatie, relateaza Mediafax.

Aceasta interventie, care a durat aproximativ o ora, a aratat ca noul ficat este bine irigat si se dezvolta, iar functiile hepatice se imbunatatesc continuu, au anuntat medicii germani de la Spitalul Universitar din Regensburg.

Avand in vedere circumstantele, starea lui Cristi Minculescu este buna. Acesta inca se afla la terapie intensiva, dar este treaz si raspunde la stimuli. In continuare, el va fi atent monitorizat pe perioada recuperarii.

Rodica Minculescu, sotia si totodata donatorul sau, se recupereaza bine, procesul ei de vindecare fiind normal. Atat ea, cat si cei doi copii ai lor l-au vizitat pe Cristi.

Potrivit medicilor care-l supravegheaza, nicio alta interventie chirurgicala nu este planificata.

Cristi Minculescu, vocalul trupei Iris, a fost supus, la inceputul saptamanii trecute, unei operatii de transplant hepatic, interventie care s-a incheiat dupa mai bine de zece ore.

In varsta de 50 de ani, Minculescu sufera de o boala ereditara, polichistica hepato-renala, mostenita de la tatal sau.

La inceputul lunii martie, ministrul Sanatatii, Ion Bazac, anunta ca ministerul va plati costul interventiei, adica 47.000 de euro, restul urmand sa fie suportat de familie.


Citeste mai multe despre   





















1414 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    vesti bune (Luni, 30 martie 2009, 17:54)

    bravo [anonim]

    la noiiti faci griji pt un apendic si ei uite ce fac. Bravo si multumim ca ii prelungiti viata. Felicitari si sotiei pentru curaj iar domnului Cristi Minculescu multa sanatate si multumiri pentru clipele frumoase
  • +2 (2 voturi)    
    WELCOME BACK HOME!!! (Luni, 30 martie 2009, 18:18)

    assaltdog [anonim]

    Vino acasa,Cristi,vino acasa.Cristi,te asteptam acasa.felicitari,Cristi.Te asteptam sa ne spui din nou"Buna seara,prieteniiiiiii".
  • -2 (4 voturi)    
    nelamurire (Luni, 30 martie 2009, 18:19)

    laurentiu [anonim]

    o singura intrebare am de pus
    fiind un artist de valoare, nu a reusit sa stranga in toata cariera 47.000 de euro?
    sunt altii mai saraci care au nevoie de bani mai putini pt operatii si nui baga nimeni in seama
    la valoarea lui cristi minculescu nu as fi facut apel la ajutorul statului si as fi lasat acei bani pt alti copii mai nevoiasi
  • -1 (5 voturi)    
    terminati cu minculescu (Luni, 30 martie 2009, 18:21)

    sandu [anonim]

    Asta a baut de a spart la viata lui, avea bani sa isi faca transplant si a platit tot contribuabilul in timp ce amarastenii stau si asteapta. Mai sunt atatea cazuri in care ministrul ferrari si irinel popescu nu se sesizeaza.
    • 0 (0 voturi)    
      atoatestiutorule! (Luni, 30 martie 2009, 19:30)

      outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui sandu

      ai dovezi ca a baut mai mult ca tine? Nu intelegi ca e vorba de o boala genetica?
      • -1 (1 vot)    
        Minciuni (Luni, 30 martie 2009, 22:17)

        Minciuni [anonim] i-a raspuns lui outside_the_wall

        Sunt minciuni sfruntate, plimbate prin media ca sa nu fie afectata imaginea unei persoane publice. Din surse directe: e ciroza, punct.
        N-am nimic cu el, e foarte bine ca l-au operat si salvat, dar pentru ce mascarada asta? De ochii cui? Fanii oricum stiu cum le tragea, si celorlalti nu le pasa.
        Aiurea.
  • +1 (1 vot)    
    mda (Luni, 30 martie 2009, 19:28)

    oana [anonim]

    ce popor de carcotasi si imbecili. ati fi fost de 10 ori mai fericiti de-o tragedie, sa va ingramaditi sa faceti poze la inmormantare. ca asa va place spectacolul, doar grotesc si mizer. sa va fie rusine!

    ma bucur ca-i e bine lui cristi si-l astept acasa, in concert
  • -1 (1 vot)    
    minculescu (Luni, 30 martie 2009, 19:33)

    mihai [anonim]

    in afara catorva rockeri nespalati, nu intereseaza pe nimeni ce face minculescu- majoritatea oamenilor sunt revoltati pentru faptul ca ministerul sanatatii a gasit bani pentru un betiv, iar pentru copii nu are. as vrea daca se poate sa nu mai citesc in ziare despre acest nespalat, care desi a avut intotdeuna bani, s-a imbracat si a arata ca ultimul om.
    • 0 (0 voturi)    
      iar tu ai un limbaj de manelist (Luni, 30 martie 2009, 20:47)

      outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui mihai

      Care tocmai s-a parfumat peste transpiratie. Bahtalo!
    • +1 (1 vot)    
      vai mama noastra! (Luni, 30 martie 2009, 22:15)

      un om [anonim] i-a raspuns lui mihai

      Mihai, afla ca oameni ca si Cristi Minculescu au tinut spiritul de fronda treaz pe vremea raposatului Ceusescu. Rockul e o stare de spirit. Pacat ca iti place sa arunci cu invective. Suntem un popor de pierzatori si datorita unora cu atitudinea ta! Ultimul om nu se evalueaza dupa haine, ci dupa felul de a se manifesta. Iar aici cred ca ai dat clasa multora... Esti cel mai tare! Degeaba se mai opresc cativa oameni sa se mire si sa iti explice cum stau lucrurile. Retardul in cazul tau este insurmontabil.
      PS - sper sa rogi pe cineva sa iti citeasca/explice randurile mele.
    • +1 (1 vot)    
      cum iti permiti?? (Joi, 2 aprilie 2009, 11:09)

      klau [anonim] i-a raspuns lui mihai

      cum iti permiti domnule sa emiti asemenea ineptii??toti contribuim la fondul de sanatate..si nu primim mai nimic in schimb..platim consultatii.. analize.. spagi in spitale.. unde or fi banii nostri?? Macar stim ce s-a facut cu aceasta suma de bani.. Nu am primit nimic inapoi de la sistemul de sanatate romanesc.. s-au facut sedii ale caselor de sanatate.. si cam atat..lasa bine ca am dat banii sa-l opereze pe dl Minculescu.. ca pt al meu copil.. tot platesc orice serviciu sanitar..chiar si vaccinuri obligatorii pe care le-am cumparat din banii mei.. ca la maternitate nu au avut.. s-a nascut din gresala in ziua cand nu mai aveau vaccin pe stoc..
  • 0 (0 voturi)    
    . (Miercuri, 15 aprilie 2009, 22:31)

    ted [anonim]

    bine spus "vesti bune" sanatate


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi