VIDEO Cristian Mungiu - din culisele filmarilor pentru Amintiri din Epoca de Aur 2

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Miercuri, 21 octombrie 2009, 14:29 Life | Showbiz

Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste in timpul liber, ultima parte a filmului colectiv Amintiri din Epoca de Aur, scris si co-regizat de Cristian Mungiu, va rula incepand cu 23 octombrie in cinematografele din Bucuresti, Iasi, Cluj, Constanta, Bacau si Pitesti. Cu ocazia premierei din Capitala, va fi expusa o colectie de obiecte din perioada anilor 80. Cristian Mungiu scrie zilnic pe www.amintiridinepocadeaur.ro povesti din culisele filmarilor pentru partea a doua a filmului.

Cu ocazia premierei, care va avea loc la cinematograful Studio, va fi expusa in holul cinematografului o colectie de obiecte din perioada anilor 80. Colectia cuprinde de la rachete de tenis Reghin si calimari cu cerneala Flaro si pana la articole de omagiere a Marelui Conducator, scrise de persoane aflate in atentia publica si astazi.

Concomitent cu partea a doua, comedia Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasa e viata! va continua sa ruleze in cinematografele din Bucuresti si din tara.

In Bucuresti, a doua parte a filmului va putea fi urmarita la cinematograful Studio, la Hollywood Multiplex, Movieplex si The Light.

Amintiri din Epoca de Aur este un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu. Pelicula ecranizeaza cele mai cunoscute legende urbane din Romania anilor '80, recuperand umorul care i-a ajutat pe romani sa supravietuiasca perioadei.

Cristian Mungiu: "Am vrut ca dupa 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, si pina la urmatorul meu film de autor sa ofer publicului roman o comedie iar Amintiri din Epoca de Aur, film episodic si colectiv, imbina punctele de vedere a cinci colegi de generatie carora le-a facut placere sa Recupereze sa Refoloseasca si Reconditioneze amintirile din perioada noptilor pierdute la bairamuri, video si cozi."

"Ca sa facem Amintiri din Epoca de Aur 1 si 2 a durat mai bine de trei ani. Iar dupa fiecare film ramai cu o gramada de amintiri - cele mai multe placute", mai spune spune regizorul, care scrie zilnic, pe site-ul peliculei, amanunte din culisele filmarilor.

Detalii despre film gasiti aici.



Prima poveste

"Camionul cu gaini a fost o adevarata provocare pentru echipa filmului Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste in timpul liber. Legenda soferului de gaini pleaca de la legenda urbana a unui sofer la Avicola, care transporta gaini vii de la Baia Mare la Constanta, avand consemnul ca, orice ­s-ar intampla, sa ajunga pana seara la destinatie si impunerea ca, sub nicio forma, sa nu deschida usile camionului cu pasari. Filmul povesteste ce s-a intamplat cand a trebuit sa incalce aceste consemne. Pentru filmare aveam nevoie de o ferma de pasari ­care sa arate ca o Avicola din anii ’80 si de o cabana in varful muntelui la care sa putem ajunge cu masina, dar care sa para rupta de civilizatie.

Cu ferma de gaini a fost ingrozitor de greu caci, dupa gripa aviara, s-a dat un ordin care interzice accesul gainilor din afara in ferme de pasari si cu atat mai putin a unei echipe de filmare.

Cand am adaugat la asta cerinta ca ferma sa arate cam ca acum 30 de ani, am ramas cu foarte putine optiuni. In cele din urma, ne-am oprit asupra a doua ferme: la una ne placeau gainile si hala in care stateau, la alta curtea si exterioarele. Una era in Dobrogea, alta in Prahova.

Am fi vrut sa le combinam, dar am aflat curand ca tot de la gripa aviara incoace nu mai este voie sa transporti pasari dintr-un judet intr-altul. Asa ca a trebuit sa alegem. Intrucat gainile trebuiau sa filmeze si in scene care se petreceau la cabana din munti, am ales Prahova, sperand ca vom gasi o cabana potrivita.

Din clipa in care a devenit clar ca nu avem o alta optiune de filmare, negocierea cu proprietarul fermei de pasari a devenit anevoioasa. Pentru o zi de filmare in ferma ni ­s-au cerut 10.000 de euro. Cu obligatia de a filma duminica, de a termina filmarea pana seara si de a plati in avans. Ne-am mai targuit noi ce ne-am mai targuit, dar pana la urma nu era alta solutie.

Filmarea in hala de pasari a fost foarte anevoioasa din pricina mirosului si a zgomotului, caci atunci cand imparti incaperea cu 1.000 de gaini si de cocosi cotcodacind si cucurigand, abia iti auzi gandurile, daramite sa si dai replici.

Actorii au fost insa admirabili si, beneficiind de experienta lor teatrala, au dominat pasarile strigand mai tare decat ele. La mijlocul filmarii, cineva din echipa noastra s-a impiedicat de o teava de aductie de apa pentru pasari si a provocat o megainundatie.

Am pierdut foarte mult timp sa albim oua. Toate ouale din ferma aveau coaja roscata, iar toate ouale din hipermarketurile de pe o raza de 50 de kilometri aveau in plus si o stampila pe ele. Asa ca a trebuit sa luam ou cu ou si sa le vopsim cu alb. Sute de oua.

In ferma de pasari nu aveau voie decat membrii strict necesari ai echipei, de figuratie nici nu se punea problema. Asa ca am convenit cu patronii ca angajatii fermei sa joace ei in film si sa faca ce era nevoie. Doar ca acestia aveau concomitent treaba lor si era imposibil sa ai aceleasi persoane pentru mai mult de doua duble, caci se raspandeau ca potarnichile prin ferma.

Seara, toata lumea avea dureri de cap si greturi de la stat in hala de pasari. Vlad Ivanov trebuia sa conduca un camion de doua tone si sa opreasca la punct fix. Repetase peste zi, dar, desigur, noaptea nu era ca ziua.

In cele din urma, cand secventa a iesit cum trebuie, era ora 3 dimineata. Filmarea durase 18 ore. Considerand costul locatiei, al orelor suplimentare generate de filmarea duminica si diurna datorata filmarii in afara Bucurestiului, a fost cea mai scumpa zi de filmare."

A doua poveste

"Colectarea de borcane devenise o ocupatie larg raspandita in vremea lui Ceausescu. Una dintre povestile din Dragoste in timpul liber pleaca de la constatarea ca, in anii ’80, toata lumea in Romania vindea sticle si borcane (cu mult inaintea modei eco). Legenda spune ca unii oameni gasisera o cale de a castiga sume importante aplicand o schema simpla - ajungand sa-si cumpere chiar si o Dacie doar din vanzarea de sticle goale.

Voiam sa evocam in film o noapte de uitat la video, din specia celor de pe vremea cand un prieten cu Telecolor si altul cu video se asociau ca sa arate filme toata noaptea unor prieteni sau clienti.

Am decis ca filmul pe care urmau sa-l vada personajele era Bonnie si Clyde. Pentru asta trebuia sa luam drepturi de autor. Un agent american ne-a ajutat sa contactam producatorii americani ai peliculei. Pentru un minut de film ni s-au cerut 15.000 de dolari, iar in plus cu Faye Dunaway si Warren Beatty urma sa discutam separat. Nu aveam cum sa platim asemenea sume, plus ca doar discutiile cu avocatii americani ar fi fost o enorma bataie de cap.

Asa ca am decis ca trebuie sa filmam noi o secventa care sa evoce Bonnie si Clyde. Am scos still-uri din film cu toate cadrele din celebra secventa cu impuscaturi si am refacut decupajul original.

Am gasit doi actori romani care semanau fizic destul de bine cu Dunaway si Beatty si care au fost de acord sa ne ajute. Am cumparat pistoale si revolvere din plastic, pentru copii. Am refacut schematic decorul din Bonnie si Clyde in subsolul casei unde avem compania de productie.

Filmarea avea loc dupa ce banii pentru realizarea filmului se terminasera de mult, deci era esential sa iasa totul cat mai ieftin. Am angajat un foarte bun specialist in pirotehnie care a venit cu pistoale cu capse, sange cinematografic si un fel de Kalasnikov.

La 10 minute dupa ce am inceput filmarea, a venit politia. I-am lamurit cu greu ca sunt gloante oarbe si nu e niciun pericol. Dupa ce am spart cu capse vreo trei oglinzi si mai multe geamuri si am umplut peretii de sange, ne-am urcat in masini si am pornit catre un sat unde urma sa efectuam restul filmarii - exterioarele.

Gasiseram intelegere la directorul scolii din Vizuresti, unde filmaseram mai demult episodul cu caruselul, sa ne lase sa tragem fara bani niste cadre in curtea scolii. O cunosteam bine de la filmarea de cu un an in urma si parea ca era ce aveam nevoie.

Intre timp insa, scoala primise niste fonduri europene, asa ca acum curtea era plina de instalatii de joaca pentru copii. Lungindu-se mult filmarea din oras, iar Vizuresti fiind la vreo 60 de kilometri de Bucuresti, in loc de 7 seara, am ajuns sa filmam in sat pe la 1 noaptea.

Era cumva destul de amuzant: in loc de masinile blindate din filmul american, noi filmam cu un DAC vechi, abandonat in curtea scolii. Nici nu am inceput bine sa tragem cu mitraliera, ca toti satenii au iesit pe ulita: care isi faceau cruci, care injurau, vreo doi s-au apucat sa sune la politie, iar un pustan striga cat il tineau plamanii: "Revolutia, vine Revolutia!” Recuziterul nostru incerca sa-i convinga sa stea linistiti ca e totul in regula, dar tocmai el avea camasa plina de sange.

Pana la urma, in film, secventa dureaza 20 de secunde si trece cat se poate de neobservata, dar pentru noi asta a fost un mare compliment."

A treia poveste

"Actiunea filmului fiind plasata in anii ’80, ne doream sa putem folosi niste muzica din perioada aia. Aveam in film o secventa cu un bairam, cum ii ziceam pe vremea liceului - cu glob cu oglinzi care se invartea, magnetofon Kashtan si tot tacamul.

Ne trebuia muzica. Am incercat sa ne amintim ce muzica ascultam pe vremea aia: Pink Floyd nu era de bairam, de Scorpions am realizat ca nu ne puteam atinge ca ar fi fost prea scump, am zis sa incercam sa luam drepturi pe ceva mai de pe langa noi, gen Sandra, CC Catch, Modern Talking sau asa ceva. Mai cu seama ca circula legenda ca intotdeauna, la trupe de felul asta, cineva din ele e roman.

Am trimis o gramada de adrese, hartii, emailuri - pauza: niciun raspuns. Unele trupe se destramasera, la altele nu era clar cine are drepturile, timpul trecea. In cele din urma, ne-am dat seama ca in ritmul asta o sa ne prinda mixajul filmului fara muzica.

Mi-am amintit ca prin farmec ca, prin ‘87-‘88, intrase intr-o zi in redactia Opiniei studentesti un student superpasionat de Al Bano si care pretindea ca-l cunoaste. Pe vremea aia am ras, dar ani mai tarziu cei doi chiar s-au imprietenit, s-au vizitat, iar fostul meu coleg de ziar ajunsese sa-l reprezinte pe cantaret in Romania. Am scotocit dupa numarul de telefon si l-am sunat.

I-am explicat ce si cum. Nicio problema - mi-a zis. Al Bano e azi la Moscova, dar luni il sun si rezolvam. Luni m-a sunat inapoi: zice - fiind vorba de tine, e de acord, insa si-ar dori si sa joace in film. In fine, pana la urma ne-am lamurit ca filmul era filmat de mult, ca lucram doar la sunet. Al Bano ne-a ajutat sa descalcim unde erau drepturile.

Pentru un fragment de muzica folosit intr-un film trebuie sa platesti aparte compozitorul, interpretul, textierul si producatorul piesei. Una peste alta, doua minute de Ci Sara au costat vreo sapte mii de euro - enorm pentru noi, dar o favoare din partea lui Al Bano, tinand cont ca foarte putini din banii astia ajungeau in final la el.

Ca intotdeauna, mai complicat a fost cu melodiile romanesti. Ani de zile, muzica romaneasca a fost luata pur si simplu de pe viniluri sau benzi si pusa in filme.

De un timp, asociatiile de colectare de drepturi de autor au cazut in extrema cealalta, cerand pe niste fragmente de melodii din anii ‘60-‘70 sute si mii de euro.

In cazul nostru, recordul a fost atins de o piesa pe versuri patriotice de prin 1965. La vremea aia, compozitorul piesei deschisese o carte de poezii si copiase pur si simplu versurile de acolo fara nicio preocupare pentru drepturi de autor, ca nu era cazul in epoca.

Astazi insa, noi, ca sa fie totul ca la carte, am identificat autorul poeziei, mostenitorii, detinatorii legali de drepturi si le-am explicat situatia: intr-un film romanesc de 3 ore despre anii ’80, intr-o secventa, pe durata a 17 secunde intr-un restaurant, se aud pe sub vorbele personajelor din film franturi dintr-o melodie din epoca care se da la radio.

Cei mai multi dintre cei implicati au inteles contextul. Prin urmare, drepturile de la compozitor, interpret si producator le-am primit pe gratis - ne mai trebuiau drepturile pentru versuri. Detinatorii de drepturi au vrut sa vada secventa cu ochii lor, ne-au anuntat ca trebuie sa-si consulte avocatii, s-au sucit, s-au foit, s-au invartit si pana la urma ne-au comunicat pretentiile: pentru cele cinci versuri patriotice, douazeci de mii de euro."


Citeste mai multe despre   





















1934 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    drepturi de autor (Miercuri, 21 octombrie 2009, 15:21)

    right! [anonim]

    draga Cristi, cred ca puteati sa compuneti voi cinci versuri patriotice si chiar si o melodie, la nevoie, asa cum ati refacut si bonnie&clyde. suma de 20000euro pt cinci versuri e aberanta. imi place sa cred ca nu le-ati facut jocul acestor farsori care si-ar vinde si oasele parintilor daca asta le-ar aduce bani...
    ati putea face un making of cu toate aceste pretentii absurde pe care le relatezi aici. era dragut chiar sa filmati negocierile...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică